5 lucruri pro-viață de care va fi nevoie indiferent cine va fi ales președinte la Casa Albă sau la Cotroceni
Alexandra Nadane, directoarea Centrelor ROUA din București, care oferă sprijin familiilor și femeilor în criză de sarcină, a enumerat pe Facebook 5 lucruri pro-viață de care este nevoie în societate indiferent dacă țara și lumea sunt conduse sau nu de lideri pro-viață. Redăm postarea integral:
Cine va câștiga alegerile în SUA, Trump sau Harris? Cine va câștiga alegerile în România?
Ce vor face cei care sunt pro-viață după ce vor afla viitorul POTUS și viitorul președinte al României?
Miercuri-joi e posibil să aflăm răspunsul la prima întrebare, dacă nu vor urma renumărări și procese. Pe 8 decembrie îl aflăm la a doua.
La a treia întrebare, am o propunere și argumente. Iată-le!
De câțiva ani problematica avortului este aproape cartoful cel mai fierbinte al dezbaterilor politice din SUA – mai ales anul acesta, Harris a încercat continuu să îl frigă pe Trump cu el, iar Trump a încercat să nu îl țină prea mult în mâini.
În precampania de anul acesta subiectul a apărut, într-un stadiu incipient, și în dezbaterile din România. La noi, unii și-ar dori să nu fie întrebați despre asta, alții se gândesc la ce ar vrea să audă diferite publicuri înainte să răspundă, iar alții încă nu au înțeles diferența între problema legalității avortului (larg acceptată în România) și discuțiile despre criza de sarcină, cauzele avortului, ideea de sprijin prin politici de sprijin pentru femei însărcinate și mame.
Dincolo de celelalte aspecte, avortul înseamnă în mod cert schimbarea de la viață la moarte pentru un copil – prin avort se opresc zilnic, la nivel global, 200.000 de vieți înainte de naștere. Sunt 0% șanse ca așa ceva să mai poată fi băgat sub preș, mai ales că din ce în ce mai multe femei vorbesc public despre traume și consecințe, despre lipsa de sprijin și presiunile care le-au împins la avort.
Într-un fel, e important dacă la Casa Albă, respectiv la Cotroceni va fi un președinte pro-viață sau un președinte pro-avort. Harris vrea să facă avortul până la 9 luni legal la nivel federal, Trump ar finanța mai mult centrele de resurse pentru femeile însărcinate.
Dar, fie Trump sau Harris, fie X, Y sau Z, iată ce cred că avem de făcut, ca oameni cărora ne pasă de femeile însărcinate și de copiii nenăscuți pe care îi poartă în burtică:
1. Educarea și informarea corectă despre valoarea fiecărei vieți umane încă de la concepție și despre necesitatea sprijinului în criza de sarcină
Protejarea vieții și sprijinul în criza de sarcină nu țin de o ideologie politică sau socială. Ele pornesc de la realități cunoscute aproape și copiilor. Și o să devină și mai cunoscute!
- viața fiecărui om apare în momentul concepției, inima unui copil începe să bată de la 16 zile, stadiul intrauterin este un stadiu de dezvoltare la fel cum este copilăria sau adolescența;
- o femeie nu dorește să facă avort așa cum dorește o înghețată sau o mașină, după cum zice Frederica Mathewes-Green, ci ajunge să creadă că avortul este singura soluție din cauza unei crize generate de presiuni, lipsă de sprijin și lipsă de alternative accesibile ei;
- avortul poate avea consecințe importante asupra sănătății psiho-emoționale și a întregii vieți a femeii, realitate prezentă în mărturiile și experiențele a numeroase femei care au trecut printr-un avort sau mai multe.
Așa că, putem să facem și noi, mai profesionist și mai sistematic, ceea ce oricum se întâmplă și aduce cunoaștere.
2. Dezvoltarea cât mai multor centre și programe de sprijin la nivel local, unde femeile să poată dialoga cu un asistent social, cu un psiholog sau un consilier despre problemele pe care le au și să primească sprijinul de care au nevoie
În societate crește conceptul de împărtășire, de a da înapoi, de a dărui – ca semne ale umanității. Credeți că nu va crește sprijinul acordat în sarcină, în general, și în criza de sarcină, în particular?
Ba da. Va crește de la oameni care nu te aștepți, oameni care nu știu ce înseamnă pro-viață, dar li se pare normal să ajute când văd o criză teribilă.
Așa că cei care știu ce înseamnă pro-viață e nevoie să facem mai des trecerea de la a ști la a face, de la părerea personală la sprijinul concret. Și asta în fiecare loc unde suntem! E o iluzie că poți fi cumva doar în interiorul tău și altfel în familie, în cercul de prieteni, la serviciu, în spațiul public.
Fără sprijin concret, fără cooperare între oameni, organizații și instituții de resort ale statului și fără implicare la firul ierbii, schimbările politice bune devin forme fără fond, iar schimbările politice rele cresc în aplauzele celor care cred că așa arată binele.
Femeile în criză de sarcină au nevoie de oameni, de comunități, de lideri care să le fie alături și oricât ar dori unii să apară un conducător politic care să rezolve toate problemele, opțiunea aceasta nu e există.
Pur și simplu e nevoie de fiecare dintre noi ca mentalitățile bazate pe descurajare și lipsă de sprijin pentru femeile în criză de sarcină să se schimbe. Cultura avortului este cultura fricii. Frica dispare doar când o încredere bazată pe fapte concrete o alungă. Și cine să ofere încredere, dacă nu cei care fac fapte concrete de spriijin? Cultura fricii nu va dispărea prin teorie, ci prin multe, multe, multe fapte.
E nevoie de implicare constantă și serioasă pentru a ajunge să trăim într-o societate care să nu fie dominată de frică, ci în care norma publică să fie sprijinul pentru amândoi, femeie și copil.
3. Solidaritate și mobilizare constantă în sprijinul vieții
SUA a avut de-a lungul timpului președinți cu atitudini diferite, câțiva pro-viață, mulți pro-avort. Fiecare a avut un impact pozitiv sau negativ într-o măsură mai mică sau mai mare. Există decizii legislative care au dus la pierderea a milioane de vieți prin extinderea avortului pe tot parcursul sarcinii sau prin eliminarea standardelor medicale privind informarea pacientului, prin care numeroase femei au fost lipsite de cunoașterea realității vieții intrauterine și de impactului avortului.
Însă, oricât de dificile au fost lucrurile în plan politic, în societatea civilă mișcarea pro-viață a continuat să-și facă treaba: Marșul pentru viață Washington s-a organizat fără întrerupere din 1973 până astăzi, indiferent de cine a fost președinte, indiferent că a fost senin, a plouat sau a fost o mare furtună de zăpadă. Iar sprijinul se dezvoltă continuu: doar Heartbeat International are în prezent peste 1.800 centre de sprijin în sarcină și peste 200 de centre maternale afiliate în Statele Unite. Pe lângă ei sunt o mulțime de organizații care ajută femeile în criză de sarcină și mamele care au născut.
4. O abordare bazată pe sprijin și compasiune pentru toți
Dezbaterile pro-contra pe tema vieții copilului nenăscut par să rupă societatea în două, să genereze ciocniri puternice, de multe ori fără să aibă un impact pozitiv în viețile femeilor în criză de sarcină și a copiilor lor.
În plus, ele sunt o capcană uriașă: aduc cu ușurință ura față de cel de altă părere. Pentru cei pro-viață, este o ratare fundamentală să îi urâm pe cei care susțin avortul sau sunt direct responsabili de el – înseamnă că am preluat ura față de copil și am îndreptat-o către adulți, iar aceasta înseamnă că am pierdut lupta pentru dragoste.
5. Prezența pe social media
70% dintre români au conturi pe rețelele de socializare. Cu toate acestea, periodic apar oameni care întreabă dacă pot dezvolta activități sau campanii de informare pe teme pro-viață fără social-media. Dacă ești pro-viață și vrei să faci ceva cu impact real în societate, fii prezent acolo unde oamenii sunt prezenți, în mediul online.
Implică-te, dă un share, scrie, ajută mesajul pro-viață, mărturiile și informațiile echilibrate să ajungă la cât mai mulți oameni. Sunt femei care au ales viața pentru că au citit o postare cu o mărturie distribuită de cineva și asta în condițiile în care, în România, încă sunt foarte puțini oameni care scriu sau postează pe teme pro-viață. Da, e frica de bullying, știu – dar cu frica rămânem…
Aceste cinci puncte necesită efort, structură și tenacitate – dar doar așa se poate construi ceea ce dorim.
Sunt de acord cu cei care înțeleg că alegerea unui președinte pro-avort e o tragedie pentru orice țară și pentru întreaga lume, dar drumul înțelegerii și făptuirii pro-viață va continua indiferent de ce convingeri va avea un președinte și se va dezvolta exact cât îl vor duce mai departe eforturile fiecărui om, eforturile fiecărei organizații și instituții care face ceva constant să sprijine viața.
Cu toții ne dorim președinți pro-viață și pro-sprijin, însă prezența sau absența unei persoane cu aceste valori nu poate compensa sau distruge ceea nu facem, respectiv ceea ce facem.
Un posibil eșec al societății în alegerea unui președinte care să sprijine viața nu este sfârșitul lumii, ci o oportunitate de a reflecta la priorități, la nevoia de implicare, poate o invitație de a nu mai aștepta ca alții să se ocupe de nevoile stringente din acest domeniu. Viitorul mișcării pro-viață depinde de fiecare om pro-viață, indiferent că este în Biroul Oval, la Cotroceni sau citește aceste rânduri!
Evident, acest text este un apel la ceea ce suntem capabili să facem, unindu-ne puterea, resursele și talentele în organizații și comunități active de sprijin!!!
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
