Președintele, ales de „decreței”, acele milioane de vieți care au mers înainte, chiar dacă nu au fost dorite

Un guest post despre demografie și alegeri – de viață și de politici – via pagina de Facebook a Alexandrei Nadane:

Oricât ar vota diaspora, tinerii, cei aduși de primari ori alte categorii de votanți, președintele va fi ales (dacă sunt alegeri libere) de generația „decrețeilor”. Pentru că astăzi și peste două săptămâni, categoria cea mai numeroasă de populație din România sunt „decrețeii”. Cam o treime din posibili votanți de azi sunt „decrețeii”, 4,5-5 milioane, în România și în diaspora. La fel va fi și în alegerile din următoarea decadă. „Decrețeii” au astăzi între 36 și 58 de ani.

Termenul este peiorativ și chiar unii dintre ei îl folosesc peiorativ față de ei înșiși. Are vreun motiv să fie așa?
În 1 octombrie 1966, regimul comunist a restricționat avortul, nu din motive că prețuia viața umană, că nu o prețuia, ci pentru a crește forța de muncă (apropo de acest motiv, Trump a declarat că o să fie regele FIV-ului tot pentru asta, iar China, după câteva decenii de politica „copilului unic”, a trecut a politica „trei copii”). Consecința cea mai vizibilă a fost o demografie sporită. Au fost și alte consecințe – copii în orfelinate în condiții foarte rele, femei care au murit, odată cu copiii lor, în avorturi ilegale –, dar acest text nu este despre ele, ci despre copiii născuți și crescuți în familiile care ar fi dorit să îi avorteze.

Mai ales în 1967 și în anii imediat următori, unii copii nu au fost avortați pentru că mamele lor nu se încadrau în prevederile decretului din ‘66 (avortul era legal în cazurile următoare: dacă sarcina îi punea viața în pericol, dacă avea patru copii în îngrijire, dacă ea sau tatăl aveau o boală gravă ereditară, dacă ea avea invalidități, dacă avea peste 45 de ani, dacă sarcina era urmarea unui viol sau incest) și nici nu au reușit cu sistemul lor de pile-cunoștințe-relații să facă avort ilegal sau unul trecut în spital ca sarcină oprită din evoluție.

Acestor copiii li s-a spus apoi că ei trăiesc pentru că decretul a împiedecat să fie avortați. Adică au fost nedoriți. De aici conotația disprețuitoare a termenului „decreței”.
Unii dintre ei s-au bucurat că trăiesc, alții au trebuit să se lupte cu sentimentul respingerii, mai ales dacă li s-a spus în mod jignitor că mai bine era avortat.

Azi, „decrețeii” sunt părinți și bunici.
Este viața lor mai puțin valoroasă pentru că sunt „decreței”? Părinții lor, pe care i-au îngrijit la bătrânețe și îi îngrijesc, regretă că i-au născut? Copiii și nepoții lor regretă că trăiesc datorită lor?
Când ne gândim la „decreței”, n-ar trebui să ne gândim la etichete sau la statistici. Ci la milioane de vieți care au mers înainte, în ciuda tuturor condițiilor ostile la începutul vieții lor. Vieți care au dovedit – prin simpla lor existență – că valoarea unui om nu e dată de cât de dorit a fost la început, ci de ceea ce devine.

„Decreței”, „accidente”, „copii din greșeală” – sunt etichete goale de sens când există sprijin și viața învinge.