familieMarxism cultural

Cristian Vântu despre referendum: „Doar cei care am trăit în țările în care tata e mama și invers știm de urmează”

Un medic din Târgu Mureș a scris pe Facebook:


Este pentru prima dată în 30 de ani când am fost chemați să alegem, nu de politicieni ci de semenii noștri, de 3 milioane de cetățeni ingrijorati pentru felul in care societatea romanească va arăta mâine.

Nu avem de ales intre Iliescu si Constantinescu, nici intre Băsescu și Dragnea sau intre PSD si PNL ci avem de ales intre familia normală, in care noi toti ne-am născut și ideologia genului, o ciumă socială care a imbolnăvit Europa de Vest și care riscă să distrugă iremediabil societatea copiilor noștri.

Doar cei care au trait sau muncit in țările in care mama poate fi tata si invers știu ce urmează după aparent nevinovata recunoastere a cuplurilor de acelasi sex. Nici un aspect al vietii sociale nu rămâne neatins. De la metroul londonez pana la starea civilă din Canada cuvintele doamnă si domnule au fost interzise, la fel mama si tata.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Copiii sunt invatati si incurajati din gradinită sa fie ceea ce nu sunt, transexualitatea este incurajata inclusiv prin tratamente hormonale pentru schimbarea sexului oferite copiilor prepuberi, incepand cu varsta de 9 ani șamd.

Fireste ca noi, parintii urmeaza sa fim reeducati in acest sens printr-un program national deja stabilit, in valoare de 75 de milioane de euro (aproape dublu cât costul acestui referendum). Dacă asta vă doriți, stați astăzi acasă.

Eu mi-am făcut datoria față de copii mei și față de dreptul meu de a-i creste asa cum cred ca este moral si bine. Am votat pentru libertate.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button