religie

Baptiștii din Timişoara îşi exprimă dezacordul față de organizarea unor evenimente cu conotație satanistă în centrul municipiului

de Redacția Stiripentruviata.ro

Baptiștii din Timişoara îşi exprimă dezacordul față de organizarea unor evenimente cu conotație satanistă în centrul municipiului Timişoara, loc în care şi-au sacrificat viața numeroşi semeni de-ai noştri în urmă cu 30 de ani, spațiu în care zeci de mii de români au îngenunchiat cerând eliberarea de sub dictatura comunistă şi binecuvântarea viitorului națiunii române.

Ionel Tuțac, preşedintele Comunității Bisericilor Creştine Baptiste Timişoara, a transmis, conform Observator de Timiș:

„Organizarea unor astfel de evenimente, străine de ethosul creştin şi de spiritul poporului român, în preajma unor instituții de cultură (Opera Română), de educație (Institutul Politehnic) şi religioase (Catedrala Ortodoxă) reprezintă o sfidare la adresa creştinilor din acest oraş. Considerăm că promovarea unor personaje ca demonul Krampus, prin intermediul unor parade publice, acum în preajma aniversării Revoluției şi a sărbătoririi întrupării lui Hristos, este o batjocură la adresa bisericilor creştine. Solicităm Primăriei Municipiului Timişoara interzicerea aprobării unor manifestări hidoase, cu caracter anti-creştin, mai ales în preajma sfintelor sărbători creştine. Aniversarea Revoluției Române şi celebrarea Naşterii lui Isus Hristos pretind din partea fiecăruia dintre noi mai multă demnitate, sensibilitate şi responsabilitate. Din respect față de Creatorul şi Mântuitorul nostru, pentru cinstirea memoriei eroilor căzuți în timpul Revoluției din 1989 şi înțelegând crezul majorității populației din Banat, protestăm împotriva unor astfel de manifestări  şi considerăm invocarea spiritelor demonice  ca o puternică sfidare la adresa creştinilor, acum în prag de sfinte sărbători.”

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button