avortsarcină

Avortul interzis după detectarea bătăilor inimii la nenăscut în statul american Georgia

Statul american Georgia interzice avortul după detectarea bătăilor inimii la copilul nenăscut. Guvernatorul Brian Kemp a promulgat legea care urmează să intre în vigoare la începutul anului viitor. „Georgia este un stat care prețuiește viața. Vom lupta pentru cei care nu se pot apăra”, a declarat guvernatorul Kemp după semnarea legii.  .

„Legea dreptății și egalității pentru copiii vii”, așa cum este intitulat documentul, a fost adoptată în martie de către Camera Reprezentanților a statului Georgia. După adoptarea în cameră, lobby-ul pro-avort și-a intensificat presiunile pentru a opri promulgarea legii de către guvernator, utilizând în acest sens „artileria grea”. Astfel, giganți din mediul de afceri, cum ar fi Coca Cola sau Amazon, au amenințat că își vor reloca operațiunile din Georgia (sediul central al Coca Cola se află în Atlanta, capitala Georgiei), dacă legea va intra în vigoare, iar numeroase personalități de la Hollyood au amenințat că vor boicota acest stat.

În pofida presiunilor și amenințărilor, guvernatorul Kemp a promulgat legea, ținându-și astfel promisiunea de a da statului Georgia cea mai strictă legislație pro-viață din SUA.  Kemp a promis că va continua să lupte pentru copii, născuți sau nenăscuți, astfel încât viețile tuturor oamenilor din statul Georgia să fie respectate. „Eforturile noastre de a proteja viața nu se opresc aici. Trebuie să lucrăm pentru a simplifica procesul de adopție, să găsim familii iubitoare pentru cei din sistemul de protecție socială și să-i protejăm pe bătrâni și pe cei vulnerabili. Împreună ne vom asigura că toți locuitorii din Georgia sunt în siguranță și au șansa să trăiască, să se dezvolte, să învețe și să prospere”, a declarat Kemp.

„Este o uriașă victorie pro-viață. Georgia este al patrulea stat, după  Kentucky, Mississippi și Ohio, care în acest an a adoptat legea care interzice avortul după detectarea bătăilor inimii la nenăscut. Această lege confirmă un fapt științific pe care mișcarea pro-avort încearcă cu disperare să-l ignore, și anume că în pântec se formează o viață umană unică, distinctă, și nu o masă de celule, iar la doar 3 săptămâni de la concepție, ininima nenăscutului începe să bată. Este timpul ca societatea și legile să recunoască faptul că într-o sarcină există 2 ființe umane, mama și copilul, care trebuie protejate în aceeași măsură”, a declarat Lila Rose, președinta Live Action.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

„Promulgarea legii reprezintă ceea ce bunul simț ne spune și anume că bătăile inimii înseamnă viață”, a concluzionat Ed Setzler, unul din deputații care au inițiat legea. Având în vedere puternica susținere de care beneficiază lobby-ul pro-avort este de așteptat ca legea să fie contestată în instanțe. ACLU (America Civil Liberties Union) – Asociația Americană pentru Libertăți Civile a anunțat deja că va intenta proces statului Georgia pentru a opri intrarea în vigoare a legii.

Sursă: liveaction.org



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button