Antoine Renard, președinte FAFCE: „Leagăn al demnității, familia este cea mai bună organizație pentru apărarea drepturilor omului pe care o cunosc”

Stiripentruviata.ro, aprilie 2014
Antoine Renard (foto stânga), președintele Federației Europene a Asociațiilor Catolice de Familie (FAFCE), este un inginer de căi ferate care are patru copii. FAFCE reprezintă familii din 16 țări europene și promovează interesele familiei în UE pe baza principiilor solidarității, subsidiarității, binelui comun și libertății de alegere.
Scurta alocuțiune a domnului Antoine Renard la Conferința Internațională „Traficul de persoane: o amenințare la adresa valorilor familiei”
Ne naștem din iubire și suntem programați să iubim.
Iubirea este cuvântul-cheie al existenței noastre. Iar iubirea este un dar, la fel ca și viața. Exact opusul traficului de persoane.
De aceea, traficul de persoane este un atac direct asupra demnității vieții fiecăruia.
Iar despre demnitate nu putem învăța decât din familie, de la frații și surorile noastre și de la părinți.
Demnitatea o moștenim în mod intrinsec astfel. Considerând viața ca pe un dar, din familie învățăm că protejarea demnității umane este o prioritate chiar dincolo de libertățile individuale.
Considerăm că este rolul asociațiilor familiale să acționeze pe lângă guvern, pentru a promova politici prietenoase pentru familie, dacă nu chiar favorizante pentru familie.
Este ceea ce aș numi „mainstreaming-ul familiei”, adică asigurarea că evoluțiile din viața publică vor păstra în centru familia ca pe rezervorul demnității umane.
Federația Europeană a Asociațiilor Catolice de Familie (FAFCE) acționează nu doar în Parlamentul European, ci și în cadrul Consiliului Europei. Ne folosim de statutul privilegiat de a acționa pe lângă Consiliul Europei pentru a ataca guvernul irlandez, de exemplu, pentru că nu reușește să identifice copii care cad pradă traficului de persoane.
Se estimează că doar 5% din copiii traficați au fost identificați la intrarea în Irlanda, conform unui studiu al Agenției UE pentru Drepturile Fundamentale ale Omului. De aceea, ne-am folosit de statutul nostru pentru a înregistra o plângere colectivă împotriva Irlandei. Am primit prima rundă de documentare din partea lor. Dar adevărul este că legile irlandeze nu protejează copii de a fi traficați.
Azi 85% din victime sunt încă neidentificate în Irlanda.
Aș vrea să reiterez că familia este cea mai bună organizație pentru apărarea drepturilor civile pe care o cunosc: cea mai simplă, cea mai naturală și prima astfel de organizație.
Citește și discursul pe această temă prezentat de Leo van Doesburg, de la Mișcarea Politică Creștină din Europa, la conferința internațională pe tema traficului de persoane care a avut loc pe 2 aprilie 2014 la Palatul Parlamentului din București
Mai jos găsiți extrase din lucrările conferinței:
Ludovine de la Rochère: Secretele succesului La Manif pour Tous, o mișcare în apărarea familiei
Anthony Steen: Victimele traficului de persoane provin exclusiv din familii disfuncționale
Leo van Doesburg, ECPM: Majoritatea prostituatelor se prostituează fără a dori aceasta, iar legalizarea prostituției și extinderea UE au dus la creșterea traficului de persoane – cele mai multe victime, din România