avort

7 Lucruri despre avortul medicamentos pe care revistele glamour nu ți le spun

de Redacția Stiripentruviata.ro

Un raport al furnizorului de servicii de avort Carafem din SUA arată că revistele pentru femei – și nu numai – i-au oferit în 2020 spațiu publicitar gratuit în valoare de aproape 8 milioane de dolari: New York Times, Elle, Politico și altele.

Dar majoritatea articolelor minimalizează riscurile și realitatea acestei proceduri, prezentată drept avantajoasă pentru că este neinvazivă, spre deosebire de avortul medicamentos.

Iată 7 lucruri pe care trebuie să le știi:

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

1. Avortul medicamentos ucide un copil pe deplin format. Se folosește în SUA în primele 10 săptămâni de sarcină, iar în UE în primele 8-9 săptămâni. Chiar și în acest stadiu al sarcinii, copilul este pe deplin format. Întregul cod ADN este complet din momentul concepției, are puls din a 16-a zi de la concepție (când femeia nici măcar nu știe încă despre sarcină). Pe la 10 săptămâni, deja are degețele la mâini și la picioare. Organele interne sunt și ele deja formate. În a zecea săptămână, copilul poate chiar să sughițe. Așadar, platforma online BuzzFeed induce cititoarele în eroare atunci când vorbește despre „expulzarea sarcinii”. Sarcina este starea femeii, iar ceea ce medicamentele fac să fie expulzat este copilul, acre e pe deplin format în acel moment.

2. Combinația de medicamente Mifepristone (RU-486) – Misoprostol acționează în două etape. Mifepristone inhibă hormonul progesteron și taie posibilitatea copilului de a respira și a se aliment prin mucoasa uterului, în care s-a ficat. Al doilea este Misoprostol, care face uterul să se  contracte și să dea afară copilul – de obicei în toaletă.

3. Pilula abortivă nu este sigură. Efectele secundare apar în multe cazuri și includ hemoragie severă, dureri abdominale severe, febră, greață, dureri de cap, hipertensiune. Un studiu a descoperit că rata complicațiilor în cazul avortului medicamentos este de aproape patru ori mai mare decât în cazul avortului chirurgical. Din fiecare cinci femei care apelează la avortul chimic, una va avea complicații care-i pun în pericol viața și sănătatea. Se moare și în urma avortului chimic: Cel puțin 24 de cazuri în SUA și 4.000 de complicații grave, în condițiile în care un procent foarte mic din complicații este raportat. Pretinsa siguranță a avortului chimic se bazează pe studii discutabile. Un studiu recent a descoperit deficiențe flagrante în raportarea complicațiilor legate de utilizarea substanței în SUA. Administrația Obama a eliminat cerința de a raporta complicațiile care nu rezultă în moartea pacientei.

4. Dacă sarcina este extrauterină, complicațiile îți pot fi fatale.

5. Nu este adevărat că avortul medicamentos se poate compara cu o hemoragie menstruală mai puternică. Foarte multe femei dau mărturii înspăimântătoare despre experiența avortului medicamentos și teama de a nu murit peste noapte după a doua pastilă.

6. Avortul medicamentos favorizează avorturile forțate. Mai mulți americani au fost condamnați după ce le-au pus prietenelor substanța abortivă în băutură.

7. Efectul avortului chimic poate fi inversat prin tratament cu progesteron – cu condiția ca femeia să se răzgândească în maximum 72 de ore de la prima pastilă (ideal, în 24 de ore) și să nu o mai administreze pe a doua, Misoprostolul.


Vezi și:

Fabricantul gazului care ucidea evreii în holocaust a produs și pastila abortivă RU-486

SUA. Cum au salvat atacurile 9/11 pastila abortivă, care a ucis apoi 4 milioane de copii americani


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button