360 de copii din județul Alba beneficiază de Proiectul „Prevenirea abandonului școlar”
În cadrul proiectului coordonat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia copiii primesc zilnic, din 7 octombrie 2019, hrană, sprijin în efectuarea temelor, consiliere psihologică și activități de dezvoltare personală și recreative.
Această colaborare a demarat în anul 2015, în cadrul unui Program de Cooperare Româno-Elvețian acordat unui consorțiu format din Fundația HEKS/EPER Elveția și Fundația FAER Reghin și implementat, până în anul 2018, în șapte județe din România. Începând cu anul 2019, pentru județele Alba și Covasna, a fost aprobată o extensie a programului pentru încă doi ani, datorită implicării semnificative a autorităților locale și a interesului manifestat de unitățile școlare, datorită administrării eficiente a resurselor de către partenerii locali și a rezultatelor obținute cu elevii de-a lungul anilor.
„Toți copiii sunt făpturi minunate care ne înfrumusețează viața și ne dau sens. Pentru a-i crește frumos, este necesar să le fim alături în necazurile și greutățile prin care ei trec adesea, să-i ajutăm să le depășească. Mulțumim lui Dumnezeu că acest Proiect poate să continue și apreciem pe cei care, în aceste vremuri atât de tulburi, aleg să aibă încredere și să se implice în ajutorarea copiilor nevoiași”, a declarat părintele Nicolae Ignat, președintele Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.