NewsBucovina informează că directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că instituția va sesiza forurile profesionale, respectiv Colegiul Medicilor Dentiști Suceava și Colegiul Național al Medicilor Dentiști din România pentru a analiza activitatea extraprofesională a medicului dentist sucevean Mircea Cristian Pușcașu, care a lansat în spațiul public “în mod repetat” afirmații și opinii antivaccinare.
Medicul dentist sucevean Mircea Cristian Pușcașu a declarat telefonic, marți, pentru NewsBucovina, că opiniile exprimate public privind vaccinarea și vaccinurile nu privesc nici Colegiul Medicilor Dentiști și nici Direcția de Sănătate Publică subliniind că prin această campanie “de intimidare” se dorește sancționarea medicilor pentru “un delict de opinie care nu are legătură nici cu profesia lor, nici cu practica medicală”.
Pe 31 mai 2017, pe Youtube a fost publicat un videoclip în care dr. Mircea Pușcașu vorbește despre consimțământul pacientului ca fundament al relației medic-pacient și al oricărui demers dintr-un sistem de sănătate:
Unul din comentariile postate la acest videoclip îl acuză pe medic de… putinism și îl amenință cu moartea: