Traian Ungureanu, europarlamentar: „Înconjurat de dragostea funerară a medicilor, Alfie a înţeles ce e «in his best interest» și a murit. Civilizația funerară a câștigat încă o bătălie”
Europarlamentarul Traian Ungureanu a publicat pe Blogurile Adevărul un puternic editorial despre cazul băiețelului scoțian Alfie Evans, în care face un portret plastic al morții în chip de judecător și explică urmările renunțării la viziunea creștină în viața publică: sub imperiul rațiunii reci, civilizația devine una a eficienței, nu a iubirii și una a morții, nu a vieții.
Europarlamentarul, care nu poate renunța la condeiul de jurnalist, arată că, dacă în România oamenii mor în spitale din cauza incompetenței sistemului, în Occident, anumite categorii de oameni mor tocmai datorită competenței acestuia:
În Marea Britanie, Belgia, Olanda, Elveția, cine e prea tînăr sau prea bătrîn, prea obosit sau neputincios, e selectat și eliminat tocmai pentru că sistemul merge strună…, perfect acoperit legal și îngăduit medical.
Primul lucru pe care sistemul îl respectă și îl aplică în spitale nu e jurămîntul senilului Hipocrat. E o filozofie semeață și întunecoasă după care viața și moartea, nefiind de la Dumnezeu, pot fi îngăduite sau oprite de mîna de pe robinet… Bine n-ați mai veni în civilizația occidentală a morții!
El mai remarcă faptul că cei care poartă povara noilor viziuni din politicile publice sunt oamenii de jos, cum se zice talpa țării, oameni simpli, temători de Dumnezeu și care nici nu prea urmăresc politicile publice, cu alte cuvinte încă nu-și dau seama pe ce lume trăiesc:
Alfie Evans avea 23 de luni și a fost copilul unor scouse. Pleava vorbitoare de engleză cîntată nazal din și de pe lîngă Liverpool. Un soi de Galați maritim, cu tradiție muncitorească, bere și fotbal străvechi. Tatăl, 21 de ani, zugrav și catolic. Mama, cu copilul, prin casă, de la 18 ani.
Autorul subliniază viziunea eugenică, de sorginte darwinistă (supraviețuirea celui mai puternic) care a stat la baza deciziei de a retrage sprijinul medical copilului. Această viziune spune că societatea evoluează prin membrii ei cei mai bine dotați și pregătiți pentru viață, în timp ce cei vulnerabili pot „beneficia” fără regrete de tratamentul spartan:
…Alfie Evans a dat, de la bun început, greș în viață și trebuie ajutat să moară. În Anglia, întîrziații vieții, copii sau bătrîni, sînt omorîți legal, după o procedură aprobată de stat și acceptată de lumea educată.
Deși tatăl lui a obținut pentru Alfie ajutor concret de la Papa Francisc și statul italian, inclusiv cetățenia, s-a dovedit, că aceasta nu a contat, la fel ca și în cazul copiilor Andreiei Brădeanu (Marea Britanie) și ai Cameliei Smicală (Finlanda), răpiți și deținuți ilegal în sistemele de protecția copilului din statele respective. Traian Ungureanu subliniază și prejudecățile cu care se confruntă creștinii în presa de azi.
Dar Alfie a rămas supus britanic și ostatic în spital. O nouă decizie judecătorească a interzis tratamentul în Italia. De ce? Nici cele mai iscoditoare minți nu vor găsi alt răspuns decît: pentru că spitalul, judecătorii și noua civilizație a morții, la putere în Occident, vor să îl omoare. Nu! Insistă să îl omoare. Așa cum cere rațiunea odată eliberată de superstiția religioasă a vieții sacre. S-a spus că Tom, tatăl lui Alfie, e romano-catolic, așa cum se spune de cineva că e infirm, analfabet sau satanist. Cu milă, regret și dramul de înțelegere cuvenit retarzilor. În acest caz, ori sîntem toți retarzi catolici, ori sîntem barbari la zi.
Urmează un rezumat al celor mai importante trăsături al noii civilizații a morții care este pe cale să se instaureze în Occident:
Lucrurile trebuie spuse clar și apăsat. Consensul morții e cimentat deasupra Occidentului. Să recapitulăm testamentar:
- sinuciderile asistate sînt o banalitate organizată industrial, în centre de excelență, cu servicii economy sau premium.
- natalitatea, adică voința de a fi și de a aduce în ființa pe cei îți urmează a încetinit pînă la repaus. …Europa a căzut fatal sub așa numita rată de înlocuire – pragul care dă vieții un avantaj minim asupra morții.
- familia e borș, ghiveci și fundătură. O paradă de combinații surpriză între sexe de același sex, politică și satisfacția demolării…
- sexul e opțional. Bărbat și femeie în același timp sau deloc sau altcumva, în funcție de ceva sau de altceva și de ocazia de a face scandal, pînă obții drepturi și legi speciale.
- în grădinițe și în școli, copiii sînt îndemnați să nu decidă pripit între fustiță și pantalonași. Să își asculte sinele și abia apoi să decidă ce sînt: fetiță sau băiețel, transexiță sau transexițel.
- culturile și națiunile au fost date la repopulat. Stăpînii lumii, Cancelari germani, Miniștri britanici și francezi, Comisari europeni, cheamă cu brațele deschise migranții ce ne vor lua locul. Căci noi ne stingem, statistic și moral. Ne abolim din prea multă plăcere și plictis de viață. Noua deviză și poruncă: un copil în minus, un iPad și o vacanță thailandeză în plus.
Dar conștiința? A fost decuplată de la tuburi cu mult înaintea lui Alfie Evans… Nici un ONG, star rock, vedetă globală de cinema, nici un sportiv milionar și nici un filantrop sau ITist miliardar nu au avut timp și cuvinte pentru Alfie Evans, cetățean britanic și italian, dar non-cetățean al lumii noi.
Scriitorul remarcă amar că marile canale de presă mediatizează toate cauzele minore sau îndepărtate de cetățeanul obișnuit:
…Cazul Alfie Evans e prea alb, prea vulgar și de nici un fel minoritar. Ține de plebeii scouse, din tribul deplorables – cum plastic și nepoluant i-a numit dna Clinton.
Cea mai înaltă instanță europeană, care are în numele ei sintagma de „drepturile omului” s-a spălat pe mâini ca Pilat din Pont:
Dar Europa, piscul iluminist al umanismului? Ea ce simte și ce judecă? Nimic. Tatăl lui Alfie Evans s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului, încredințat că dreptul la viață ține, totuși, de drepturile omului. Curtea a refuzat să judece…
Prin moartea lui Alfie, încheie autorul, „civilizația funerară a cîștigat încă o bătălie. Cu moartea pre viață călcînd…”