Adrian Papahagi: În cazul Alfie vorbim de totalitarism și crimă. Așa cum monstruos e să ucizi și copii nenăscuți

de Adrian Papahagi, Facebook

Cazul Alfie e cutremurător.

Pot înțelege că doctorii și apoi judecătorii au estimat că băiețelul e incurabil și că trebuie debranșat de la aparate. Pot înțelege judecata de oportunitate: poate că aparatele erau mai utile unor oameni vindecabili.

Dar cum să interzici (manu militari, cu justiția și poliția) unor părinți să își ia copilul acasă sau să îl transfere în alt spital, în altă țară? Cum să decidă statul pentru tine și să-ți condamne copilul la moarte, când tu speri că îl mai poți salva și când există un stat civilizat și avansat, ca Italia, care pune în mișcare un întreg dispozitiv pentru a mai da o șansă acelui copil?

Înțeleg să împiedici niște părinți degenerați să-i facă rău copilului lor, de pildă dacă refuză un tratament salvator. Dar cum să decidă o instanță rece că e mai bine ca acel copil să moară decât să mai primească o cât de firavă șansă? Cum să interzici unor părinți să facă un ultim efort disperat pentru copilul lor? Cum să condamni un copil la asfixie, sete și foame, la ceea ce avea să se dovedească o agonie de cinci zile? În acele cinci zile copilul ar fi primit îngrijiri în Italia. Chiar dacă nu ar fi servit la nimic, cu siguranță era mai uman să încerci ceva decât să condamni un copil la moarte sigură.

Aici nu mai vorbim despre știință sau umanism, ci despre totalitarism și crimă, despre condamnarea la moarte a unui inocent. Iar lucrul acesta s-a întâmplat în Anglia evoluată, într-o țară care nu a cunoscut totalitarismele veacului XX, într-o monarhie creștină, în cel mai vechi stat de drept din lume!

Monstruos pe toată linia, monstruos! Așa cum monstruos e să ucizi copii nenăscuți.

Ce se întâmplă cu lumea noastră? Ăsta nu mai e progres, e taina fărădelegii, e sabatul negru al morții, e totalitarism ucigaș.

PS: Fiindcă unii înțeleg mai greu, rezum: Știința și Justiția, zeițele civilizației noastre, prin slujitorii lor, medicii și judecătorii, au decis peste capul părinților că Alfie trebuie să moară, pentru binele lui. Ca atare, l-au lăsat să agonizeze cinci zile (în care s-a demonstrat că Alfie se încăpățâna totuși să trăiască, în ciuda decretului Științei și Justiției). Părinții au vrut să-i mai dea o șansă (minusculă, probabil nerealistă) în Italia, iar italienii le-au pus totul la dispoziție. Dar Justiția a decis că, dacă părinții îl mutau în Italia, pe banii italienilor, îi făceau un rău, fiindcă murea doar probabil și poate mai târziu, nu sigur și mai devreme.

Citește și Traian Ungureanu, europarlamentar: „Înconjurat de dragostea funerară a medicilor, Alfie a înţeles ce e «in his best interest» și a murit. Civilizația funerară a câștigat încă o bătălie”

Citește mai multe articole de Adrian Papahagi