opinii

Trei milioane de „OAMENI RĂI” și mitul cetății LGBTQ asediate

de Cătălin Sturza, Facebook

Când Levente Visky, șeful de la MozaiQ, numea în luna aprilie TOATE grupurile religioase din România, inclusiv comunitatea mozaică, „grupuri de ură”, iar RFI îi prelua etichetarea fără nici un filtru, credeam că s-a atins o limită. Credeam că tacticile acestea para-politice abjecte de demonizare a oponentului și de aruncare în aer a dezbaterii democratice – cam acestea sunt ele.

Am văzut teoriile conspirației vehiculate isteric, am văzut narațiunea cetății asediate folosită abundent („vine teocrația peste noi!”), am văzut deformarea permanentă a temei Căsătoriei și a poziției susținătorilor Căsătoriei între un bărbat și o femeie, am văzut sofisme și minciuni aruncate cât cuprinde („e discriminată familia monoparentală”, „ne fură avortul”, etc.) Dar credeam că acela e fundul, cam până acolo se poate merge cu aceste tactici de manipulare care sunt, în fapt, tactici troțkiste de sabotaj, incitare, polarizare.

Clipul acesta de la Papaya arată un nou nivel – pe care, trebuie să recunosc, nu mi l-aș fi imaginat. Nu mai vorbesc despre lipsa de orice bază factuală a narațiunii de acolo și, în fapt, despre lipsa oricărui argument; e vechea narațiune a cetății asediate, „vine teocrația peste noi”. Uitați-vă, însă, la fețele copiilor de acolo. Oare ce li s-a spus – trei milioane de OAMENI RĂI se opun agendei și obiectivelor propagandei LGBTQ în România, și voi faceți un mare bine pentru că ne ajutați să-i sabotăm? Asociațiile pentru familie sunt naziste și inchizitoriale? Familia tradițională este INCHIZIȚIA SPANIOLĂ? Cu povestea asta i-au convins să joace? Pentru că exact asta ne spun și ne transmit acei copilași.

Să ne amintim că smintirea copiilor este una dintre cele mai grave crime pe care le poate săvârși cineva – „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării.”

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Citește și Videoclipul „Copiii referendumului” de la Papaya Advertising: Nazificarea milioanelor de români care vor spune Da la referendum

Citește mai multe opinii de Cătălin Sturza



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button