Povestea schimbării vieții mele / Mărturii ale unor foști homosexuali și lesbiene (11)

La începuturile terapiei mele de recuperare, acum aproape 12 ani și jumătate, nu aveam nici cea mai mică bănuială despre darurile pe care mi le puteam face. Drumul a fost lung și foarte dureros, dar lucrurile cu adevărat valoroase ale vieții nu vin ușor. Acest principiu mi-a fost lumină călăuzitoare în perioadele întunecate și în momentele de disperare. Dacă ceva era dificil, atunci gradul de dificultate era chiar semnalul că trebuie să fac exact ceea ce aș fi dorit să evit. E nevoie de curaj, de onoare, putere și caracter pentru a face acel efort emoțional intens de a redirecționa propriile energii sexuale. Nu întâmplător, aceleași trăsături intră și în definiția bărbatului puternic.

Am crescut cu cinci frați, eu fiind al doilea născut și primul fiu. Familia copilăriei mele, cu un tată absent și o mamă dominatoare era una clasică pentru formarea unei individualități homosexuale. Tatăl meu nu abandonase familia ca și prezență, dar era alcoolic și total absent emoțional. Nu a existat nicio legătură creată între mine și tatăl meu. Nu am fost îmbrățișat, nu am fost purtat pe umeri, lipsindu-mi cu desăvârșire toate lucrurile normale pe care un băiat le face cu tatăl său. Ca reacție m-am îndepărtat în mod defensiv de tatăl meu de la o vârstă foarte fragedă. De altfel, până am început terapia de recuperare mi-am subestimat profunda rană pe care o purtăm în această privință.

Relația mamei mele cu tata era o ceartă constantă pe tema alcoolismului, a jocurilor de noroc și a sosirilor târzii acasă. Tatăl meu era personajul negativ din casa noastră. Toți eram de partea mamei, formând un al treilea jucător în relația dintre ea și tatăl meu. Mama inspira mai multă siguranță pentru că era mai prezentă și ne oferea mai multă grijă și atenție decât tata. Cu toate acestea, mama suferea constant de migrene, de schimbări bruște de dispoziție și de alte probleme. Cu siguranță creșterea a cinci copii de una singură a presupus anumite costuri emoționale și fizice pentru ea. Mama însă ne agresa atât fizic, cât și emoțional. Striga, țipa des și ne lăsa deseori singuri acasă pentru a merge să își caute soțul prin baruri. În răbufnirile de mânie și frustrare, pentru a pacifica bătăile și hârjonelile noastre, ale copiilor, ne bătea cu umerașul pentru haine. În căminul nostru nu existau limite de protecție și siguranță. Mama nu putea să facă față situației, însă se agăța de această relație nesănătoasă, cu orice cost.

Înaintând în adolescență, devenisem tânărul foarte bine educat. Aveam cele mai bune note la școală și căutam cu disperare aprobarea mamei pentru a îi evita reacțiile de neplăcere. Nu eram tipul dur și mă simțeam diferit de ceilalți băieți. Astfel am trăit fără nicio legătură de prietenie masculină. În școală și liceu cele mai multe prietenii erau cu fete. Evităm băieții populari din liceu din teamă și rușine, însă în același timp eram fascinat de aceștia. Nu a durat mult până ce sentimentele mi s-au transformat în dorință sexuală. Am avut o primă prietenă, dar relația, deși sexuală, nu era normală. Nu am fost capabil să o iubesc și am folosit-o doar pentru satisfacerea orgoliului meu. Ca urmare, s-a despărțit de mine, din frustrarea unei relații solitare.

Primul meu an de colegiu a fost înfricoșător pentru mine. Nu eram deloc atras de fete și în același timp aveam teamă de colegi. Duceam cu mine multă teamă și rușine, deci am ales siguranța preocupărilor școlare. În timp, am devenit familiar cu colegul de cameră și am început să luăm lucrurile în joacă. Pentru el era o curiozitate trecătoare, însă pentru mine a devenit o obsesie. A fost prima mea relație sexuală cu un bărbat. Insistența mea i-a atras atenția și m-a întrebat dacă sunt gay, ceea ce eu am negat, presupunând că ar fi reacționat cu repulsie. Curând ne-am oprit, iar el a ajuns la maturitate un bărbat însurat, cu trei copii.

O a doua prietenă a apărut în viața mea în al doilea an de colegiu. Deși am avut intimitate în acei ani, eu tânjeam după bărbații din cămin și din campus. Fusesem contagiat și cum aveam o relație strânsă și deschisă, i-am mărturisit ei. Prietena mea a reacționat surprinzător de bine și ne-am angajat amândoi în misiunea elucidării confuziei mele sexuale. Avea o specializare în psihologie, iar eu studiam sociologia, deci cunoșteam practica cercetării, însă ținta s-a dovedit descurajantă.

Resursele de literatură pe tema homosexualității erau masive. În esență, toate se refereau la conflictul dintre ereditate și mediu. Totuși, indiferent de ce arăta cercetarea, atracția mea pentru bărbați era prea puternică, ceea ce m-a dus către concluzia că avea o cauzalitate genetică. Cum trei dintre frații mei aveau aceeași înclinație, argumentul genetic a fost câștigător.

Am absolvit colegiul, iar eu și prietena mea am urmat căi diferite.

Nu am putut să îmi mai reprim atracția pentru bărbați. Eram „liber”! Am început să mă manifest și să îmbrățișez stilul de viață gay. În primii doi ani am avut mulți prieteni declarați gay. Ne distram împreună ieșind în West Hollywood, îmbătându-ne și agățând băieți.

În următorii 10 ani am avut două relații de câte 5 ani cu bărbați gay. Primul mă înșela și îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am luat SIDA. Am fost obsedat de acest bărbat și a fost foarte dificil să mă despart de el. Al doilea era un bărbat minunat. Țin la el și acum, însă într-un sens mai profund, ca la un frate. Am construit împreună o casă în Mexic. Găsisem ce căutam!

Însă în curând am început să resimt acel sentiment agasant că ceva lipsește din viața mea. Aveam totul, însă sufletul meu era gol, nu mă simțeam împlinit. Mi-am respins acest sentiment pentru aproape un an, apoi într-o zi inima a început să îmi vorbească. Îmi vorbea la propriu, prin bătăi neregulate. Am mers la medic în Mexic, care văzând teama din ochii mei, m-a întrebat dacă mă neliniștea ceva. Într-adevăr, era neliniștea golului interior. Am continuat însă să îmi ignor inima, deși știam adevărul, urmând probabil exemplul mamei, de a rămâne pe loc, cu orice cost.

După o vreme, acum doi ani și jumătate, întorcându-mă acasă ascultam radioul. Se prezenta o carte numită ‘Homosexualitatea: o libertate prea mare’, scrisă de Socarides. Se arăta că homosexualitatea nu este în realitate genetică, ci a fost scoasă din lista devierilor comportamentale din psihologie la presiunea unui grup de psihologi gay. S-a explicat de asemenea, cum Socarides lucrase cu sute de bărbați homosexuali și cum în studiile sale clinice descoperise că homosexualitatea este o deficiență emoțională și de identitate.

Subiectul mi-a atras atenția și am cumpărat cartea. În cele trei luni de studiu am început să înțeleg adevărul despre homosexualitate, despre cauze, sensuri și motivații. Cu fiecare capitol, inima îmi spunea că va trebui să ies din relația pe care o aveam. Dacă îmi doream fericirea adevărată în viața mea, trebuia să devin un bărbat adevărat și să îmi repar acel încărcat bagaj emoțional care mă împovăra din copilărie. M-am despărțit de partenerul meu. A fost cel mai dificil lucru de până atunci, dar nu mai puteam nega că mai am lucruri de descoperit despre mine.

Nu îmi plăcea să citesc, dar aveam o foame nestăpânită pentru adevăr. Am citit multe cărți* și nenumărate articole. Nu mă puteam opri din căutarea adevărului. Toate cărțile purtau povestea mea în ele. Devenisem cunoscător al subiectelor de genul: traume paterne, traume materne, relații în triunghi, îndepărtarea defensivă, dezvoltarea incompletă a identității. Homosexualitatea mea s-a arătat a fi doar un simptom al unui blocaj emoțional profund. Era doar un vârf al icebergului. Am început terapia cu David Mathoson prin NARTH** și nu m-am mai uitat înapoi niciodată.

În acești ultimi ani m-am implicat în activitatea de vindecare, cu ajutorul multor bărbați minunați, pentru care aleg să nu am sentimente homosexuale. Cel mai important, există în viața mea bărbați care nu sunt homosexuali. Ambele grupuri îmi sunt aproape, îmi sunt frați, îmi sunt tați, îmi sunt tovarăși de drum. Ei sunt legătura mea cu lumea bărbaților căreia îi aparțineam și eu, deși nu am simțit-o până acum. Mulți dintre ei îmi sunt alături în cucerirea propriei mele masculinități, inițiindu-mă în masculinitatea autentică. Având aceste legături masculine sănătoase, am învățat ce fac bărbații, cum se poartă bărbații, cum simt și se exprimă aceștia.

M-am transformat, chiar și vocea mi s-a schimbat. Insă cel mai important – emoțiile mi s-au schimbat. Am mai multă pace interioară decât am avut vreodată, sunt mult mai echilibrat, iar vechile emoții maniacale au dispărut. Energia mea este naturală și mă simt mai bine conectat la propriul meu trup. Sunt confortabil în propria piele și mă bucur acum de prieteniile masculine, pe care le-am dorit întotdeauna. Relația cu tatăl meu este cea mai bună de până acum, iar cel mai important aspect: atracția fată de femei iese la suprafață din ce în ce mai mult. Am devenit bărbat în toate sensurile.

Acum sunt într-o nouă călătorie. Întind o mână de ajutor către bărbații atrași de același sex care sunt doritori de schimbare, care abia își încep drumul vindecării. Misiunea mea este să le fiu un mentor și un model. Îmi doresc să ofer ceva în schimbul a ceea ce am primit cu atâta generozitate. M-am vindecat în măsura în care paharul s-a umplut și se poate revărsa. Am pus bazele unei inițiative la biserica pe care o frecventez. Sunt voluntar permanent al acțiunilor ‘Journey into Manhood’ și ‘New Warrior’. Am ajutat la crearea unui grup local de suport pentru bărbații homosexuali care doresc să își schimbe viața.

Câteodată mă întreb când mă voi opri. Ei bine, lumea trebuie să afle adevărul. Aceste acțiuni vin ca răspuns la această înșelătorie ‘genetică’ servită de media – minciună în a cărei capcană am căzut și eu victimă. Odată cu extinderea valului de aceptare a căsătoriilor gay, tinerii și tinerele ce suferă de confuzie sexuală, care provin din familii eșuate ca și a mea pot cădea într-o deznădejde fără de întoarcere, iar tinerii își doresc cu ardoare adevărul.

Deci unde mă voi opri? Voi răspunde ‘niciodată’. Aceste eforturi sunt hrana sufletului meu!

*  Richard Cohen – „Coming Out Straight.”

    Van Den Ardwig – „Battle for Normality”

    Nicolosi – cărți diverse