Papa îndeamnă politicienii să apere viața
„În ajunul Zilei pentru Viață, fac un apel către toți politicienii ca, indiferent de convingerile religioase, să trateze protejarea vieților celor care urmează să se nască și să intre în societate ca piatra de temelie a binelui comun. Uciderea lor în număr mare, cu sprijinul și aprobarea statelor, reprezintă o problemă serioasă care subminează fundația justiției și compromite rezolvarea corectă a oricărei probleme umane sau sociale.
Acesta este mesajul Papei Francisc, transmis politicienilor la întrevederea cu membrii consiliului de conducere al Mișcării Proviață din Italia, organizație care acordă asistență femeilor în criză de sarcină. Întâlnirea a avut loc pe 2 februarie, la Vatican, în ajunul Zilei pentru Viață, care se sărbătorește în Italia în prima duminică din februarie. „Fie ca Ziua pentru Viață să aducă un nou suflu care să ne ajute să muncim mult pentru promovarea vieții! Unde este viață este și speranță!”, au fost urările și îndemnurile Papei Francis către luptătorii pro-viață cu ocazia Zilei pentru Viață.