ONU face apel la Bollywood pentru a banaliza homosexualitatea
În cadrul unei campanii „Free& Equal”, ONU a lansat pe 30 aprilie 2014 un videoclip în care homosexualitatea este banalizată în stilul tipic al cinematografiei indiene de la Bollywood. Videoclipul a fost prezentat la Mumbai în prezența distinsului comisar al Drepturilor Omului, Navi Pillay.
ONU a angajat pentru realizarea acestui videoclip pe Celina Jaitley, fostă Miss India, actriță și cântăreață, cunoscută pentru declarațiile sale favorabile revendicărilor LGBT.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a dat un comunicat, declarându-se „un apărător puternic al campaniei Free&Equal”.
ONU și-a exprimat, de asemenea, satisfacția legată de recunoașterea de către India, la data de 14 aprilie 2014, „a celei de a treia identități de gen”.
Sursă: Media Press Info
Traducere: Iulia Maria Iosif