familie
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero: „Am votat cu gândul la valorile în care am crescut”
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, a votat la Referendumul pentru modificarea Constituției României la Colegiul National „Avram Iancu” din Brad, Județul Hunedoara.
La ieșirea de la urne, ministrul a declarat:
Am votat cu gândul la valorile în care am crescut, am fost educată si cred, ca român, ca dascăl și ca om care prețuiește credința străveche a poporului român.
Sursa: Stiripesurse.ro
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.