Vă prezentăm mai jos mărturia unei tinere de 19 ani care, aflând că este însărcinată, a ales să facă un avort. Deși ea considera că avortul era cea mai bună opțiune în cazul ei, se poate vedea că argumentele pe care le aduce în acest sens nu erau decât justificări menite a-i liniști conștiința. Din păcate, o mentalitate pro-contracepție (a se vedea obsesia ei pentru testele de sarcină) nu face decât să netezească drumul către o mentalitate pro-avort.
Singura alegere cu adevărat bună este viața și aceasta o spun nenumărate femei care au avut curajul să nu renunțe la viața din pântecele lor.
Clara, Franța
Să avortezi este un lucru foarte greu, chiar dacă e o decizie pe care ai luat-o singură, chiar dacă ești convinsă că e cel mai bun lucru pe care ai putea să-l faci pentru tine și pentru copil. Am făcut avort prin aspirare acum 2 luni, la 19 ani. Luam contraceptive și multe alte medicamente (împotriva migrenelor și ca să mă simt mai bine, avusesem niște luni foarte dificile). Ieșeam cu un băiat de ceva timp și eram îndrăgostită de el – de altfel, încă sunt. Din cauza schimbărilor de pilule, nu știu, nu îmi venise ciclul din mai. Făceam teste de sarcină în mod regulat, dar ieșeau toate negative. În luna august, mi-am dat seama că, în ciuda unei scăderi în greutate, îmi creștea burtica.
Nu făceam decât să mănânc, eram tot timpul obosită și am pus asta pe seama unei ușoare depresii, căci muncisem toată vara și mă simțeam singură. Am făcut un alt test de sarcină, care a ieșit pozitiv. Făcusem atâtea teste în viața mea, încât nu eram în stare să realizez că putea fi adevărat, că asta se întâmpla cu adevărat. Am făcut niște analize de sânge care au confirmat sarcina.
După calculele lor, aveam mai mult de 3 luni și jumătate și avortul nu era posibil. Mama m-a găsit plângând, mi-era frică. Dar, după data de la ecografie, aveam 9 săptămâni, deci era încă timp. Era aproape o ușurare. Dacă aveam timp, înseamnă că puteam alege. Bineînțeles, pentru mama mea, nici nu încăpea vorbă să păstrez copilul. Tatăl copilului, în ciuda dragostei pe care i-o purtam, nu este jumătatea mea și nu ar fi vrut niciodată să îl păstrăm. Era plecat într-o călătorie, nu puteam vorbi cu el, nici măcar nu știam dacă îi era dor de mine. Nu m-am întrebat niciodată cu adevărat, pentru mine era ceva normal să avortez. Eram studentă, tânără și eram într-o relație care nu ducea nicăieri. Am vorbit despre asta cu prietenele mele, care mi-au fost aproape și ele mi-au spus același lucru: să îl păstrez nu era o soluție bună.
Când i-am auzit inimioara bătând la ecografie, corpul meu s-a relaxat. Dacă din rațiune și din inimă nu voiam acest copil pentru că era imposibil… corpul meu însă era în mod inevitabil nebun după el, îl iubea, îl prețuia. L-am văzut pe tatăl copilului cu o săptămână înainte de avort și i-am spus. Asta cere curaj, dar nu trebuie să ascunzi acest gen de lucru. Era ceva atât de puternic încât putea distruge o relație, așa că această mărturisire nu era lipsită de riscuri. Nu a ezitat deloc, și pentru el avortul era singura opțiune în cazul de fată. Când punea mâna pe burtica mea (eu îmi țineam mereu mâna acolo, ca o barieră în fața acestei lumi de brutale, cu siguranță), mă simțeam într-adevăr completă.
Avortul prin aspirare nu e ceva simplu, chiar dacă îți zici că o să fii adormită și ca la trezire, ca prin magie, e ca și cum nimic nu ar fi existat. (Am ales anestezia generală). Medicamentele care se dau declanșează contracțiile, durerea poate fi foarte puternică, am vomat din cauza asta, am plâns și chiar a trebuit să merg în blocul operator mai devreme ca să mă adoarmă și să mă calmeze.
Iubitul meu nu era acolo în ziua acea, venisem cu mama și, chiar dacă poți crede că nimeni nu te înțelege, că această suferință nu poate fi împărtășită, te ajută să fii cu cineva apropiat. La trezire, te simți goală, epuizată. Dar nu mă simțeam vinovată. Aproape că și glumeam despre asta. Cu o zi înainte, i-am scris o scrisoare copilului, poate ca să îmi ușurez conștiința. Incă nu îmi exorcizasem demonii, nu eram pregătită să-i exorcizez nici pe ai lui. Voiam să fie iubit mai mult decât orice, dar nu ar fi fost decât pe jumătate. Nu aș fi putut să îi ofer tot ceea ce avea nevoie.
Da, am făcut alegerea bună, eram convinsă de asta. Încă sunt când îmi văd viața azi. Relația mea cu tatăl copilului nu s-a îmbunătățit, ne mai vedem, încă îl iubesc, poate și el un pic pe mine, dar nu așa cum mi-aș dori.
Nu sunt fericită și câteodată îmi spun că, dacă el ar fi fost acolo, și eu aș fi fost acolo prin el. Sau poate că nu și ar fi suferit.
Să avortezi este o alegere complicată, căci nu știi cum e viitorul. Unele l-au păstrat și trăiesc împăcate până în ziua de azi. Altele nu. Vom fi mereu geloase pe cea care a avut curajul și care a fost recompensată. Le vom denigra mereu pe cele care l-au păstrat și care nu se descurcă: “Prea tânără, prea proastă”. Vom plânge, sigur, pentru că această fericire ar fi putut fi a noastră. Și va fi – într-o zi.
Într-o zi vom fi mame, niște mame formidabile, îl vom iubi din tot sufletul nostru și vom putea să îi dăm ceea ce nu puteam azi. Nu înseamnă că nu mi-e dor de el, că nu mi-e greu, dar vreau să cred că m-a iertat. Că știe că nu puteam, nu că nu voiam.
Sursă: Silent no more
Traducere: Venera Iacob
Iată și câteva mărturii ale unor tinere care au ales să nu pună capăt vieții din pântecele lor:
Cuvintele care i-au schimbat viața: „Două lucruri greșite nu echivalează cu un lucru bun. Avortul nu este o opțiune.”
Sunt însărcinată și aud din toate părțile: fă, fă, fă avort! Aha, imediat!” – Istoria unei sarcini „neplanificate”
„Eu am hotărât: Nici nu poate fi vorba de avort” – Istoria unei fapte curajoase
Mama mea stătea în halatul ei de spital, gata să mă avorteze; atunci s-a întâlnit cu un înger (I)
Victime ale violurilor care au sfidat prejudecățile adepților avorturilor alegând să păstreze copiii
E ziua lui de naștere, pentru că ea a ales viața
Tânără, singură și mamă
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
