viaţa de familie

MamiPeTocuri.ro: Secretul mamelor fericite este…

Dina Bento, autoarea blogului Mami pe tocuri, este mamă a doi copii și trainer pentru părinți, femeie de carieră și administratorul propriei afaceri. Într-o postare recentă făcută din vacanța pe care și-o petrece cu copii departe de lume, autoarea ajunge la concluzia că secretul împlinirii feminine nu stă deloc în jonglarea cu aceste multe roluri, ci în acceptarea unuia singur, cel natural, care se dovedește și esențial pentru fericirea sa. Redăm articolul, cu permisiunea autoarei:

Le-am compătimit mereu pe mamele care stau acasă: mai ales pe cele în concediu creștere copil, dar și pe cele care lucrează de-acasă, cu copii acasă sau în orice formă ar fi acasă, cu copiii după ele.

Eu am o prietenă bună care a stat acasă cu copilul până la 3 ani, apoi l-a dus la program scurt la grădiniță.Până la ora 12, în caz că nu înțelegeți ce e ăla program scurt.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Adică, te trezești, pregătești micul dejun, îl îmbraci, te îmbraci și tu dacă mai apuci, îl duci la grădi, te întorci să-ți bei cafeaua uitată în ibric, asta în cazul în care nu trebuie să treci mai întâi pe la aprozar să cumperi legume pentru supa de la prânz și apoi, te întorci să-ți iei copilul de la grădiniță că e deja 12.

În cazul ei, cel mare era la școală până la 16. Nu a avut niciodată ajutor, dar nici serviciu nu are. Părea mereu bine dispusă, chiar normală. Bine îmbrăcată, comunicarea era coerentă, rareori vorbea de copii, mai degrabă de filme și cărți.

Apoi, o altă prietenă și încă una.

Nu am înțeles niciodată cum reușesc fetele astea. Până astăzi.

Sunt plecată singură cu copiii, pentru o lună, la bunicii paterni. E primul an când simt din plin vacanța de vară, eu cu ale mele, plus copiii acasă.  Până acum, mi-a fost străină experiența. Copiii erau la grădiniță până la 5, iar eu munceam de zor în toată această perioadă.

Acum, nu am avut de ales decât să rămân cu ei acasă. Am vrut să stau cu ei, mi-am dorit mult, mai ales că sunt de părere că vacanța este și despre conectarea părinților cu copiii. Pe cât de boem visam pe atât de greu încercată am fost. Cu doi copii de vârste foarte apropiate, cu un serviciu făcut de-casă, cu alte proiecte personale pe care să le gestionez, plus visul meu de-o viață:  blogul, mi-am făcut viața un drum greu și epuizant, finalizat cu noaptea de duminică în care am clacat și despre care am scris aici.

Mi-aș fi dorit să am 10 mâini, 2 capete, 4 picioare, timp, răbdare și energie să le pot finaliza pe toate cu succes. Chiar am crezut că sunt vreo arătare mitologică cu viață fără de moarte și energie pe timp nelimitat.

În schimb, am rămas tot cu 2 mâini tremurânde, 2 picioare obosite, un cap nearanjat, timp insuficient, răbdare și energie în cutii de Vitamax pentru că, ghici ce? Multitasking-ul e supraevaluat, iar cei ce reușesc au totul concentrat în mai puține roluri sociale.

Eu sunt și mamă și soție și angajat și angajator și asociat și coordonator și trainer și vecină și prietenă, soră și fiică. Plus mecanic auto.

Și rolul de bază: blogger.

Iar toate relațiile astea m-au supt de energie în aceeași măsură. Căci am uitat să vă spun, sunt și perfecționistă.

Totul ca la carte sau nimic.

În ziua călătoriei, din toate rolurile pe care le dețineam mai sus, am rămas fix cu unul singur: acela de mamă.

Știți cum a decurs drumul de 4.5 h cu avionul, plus încă 3 înainte, alte 2 după, încă 3 pe drum până la destinația intermediară, încă 3 până la cea finală? Treziți toți de la 3 dimineața, pe o căldură de 40 de grade fără aer condiționat în mașină? Eu singură cu copiii?

PERFECT!

De trei zile sunt singură cu copiii la mare. Mă uit spre ei. Sunt veseli, aleargă, independenți, fericiți!

Iar eu nu am făcut nimic în afară să-i privesc, să mă joc cu ei și să-i privesc din nou. Și voi mai face foarte puțin pe lângă.

Îmi doresc o vacanță perfectă și atât.

Ăsta-i secretul mamelor fericite care stau acasă cu copiii: au rolurile sociale bine stabilite și sunt împăcate cu ele.


Despre rolurile sociale am mai scris aici.

 


DONEAZĂ !

Asociația ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR

Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenția ta, dar noi nu putem face asta.
Așadar, îți lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmărești sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăți,
informațiile relevante pentru tine, familia ta și alegerile tale.
Pentru a ți le proteja și păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ți se pare că informările și analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viața ta
și se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru și altora
și să susții financiar, după posibilități,
continuarea și profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoștință,
Redacția Stiripentruviata.ro
Știri pentru viață, pentru femeie, pentru familie

 



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button