criza de sarcinăsarcină

Leagănul Speranței, prima cutie pentru bebeluși din Canada, a fost instalat în zidul unei unități de pompieri

de Redacția Stiripentruviata.ro

Unitatea de pompieri din Strathmore, provincia canadiană Alberta, a devenit prima locație din Canada care beneficiază de un baby box, cutia cu clapetă unde pot fi depuși bebelușii pe care mamele nu-și pot permite să-i crească.

Dispozitivul este instalat în zidul clădirii, astfel încât să protejeze atât identitatea persoanei care aduce copilul, cât și pe copil, care astfel nu mai riscă să fie abandonat sub cerul liber.

Ideea este împrumutate din Statele Unite, unde sunt multe astfel de „ferestre ale vieții”, care se deschid spre interiorul spitalelor, căminelor sau bisericilor, pentru a primii copilașii născuți în condiții dificile.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Când este adus un copil se activează imediat o alarmă, pentru ca personalul să îl preia imediat.

Proiectul canadian a fost intitulat Leagănul Speranței și a fost realizat de Eric Alexander, Comandantul pompierilor din Strathmore. Acesta a fost profund impresionat de Ajunul Crăciunului din 2017, când un bebeluș a fost găsit mort la Calgary, după ce fusese abandonat într-o ladă de gunoi.

Cum între timp i se născuse și lui un copil, pompierul s-a hotărât să facă ceva pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple niciodată.

În Statele Unite există legislație care protejează părintele dacă acesta își abandonează copilul într-o anumită perioadă de timp după naștere. Dar în Canada nu există astfel de legi. De aceea, principala dificultate în instalarea unei cutii pentru bebeluși în Canada o prezenta chiar legislația, care condamnă părintele care abandonează copilul.

El s-a consultat cu o organizație americană care instalează astfel de dispozitive și a adaptat proiectul la realitățile și legislația canadiană.

Mamele care abandonează bebeluși la cutia de la stația de pompieri nu vor fi condamnate decât dacă copilul prezintă urme de violență și se constată că ele le-au produs. 

„Vreau să le asigur pe viitoarele mame că le va fi protejată anonimitatea atâta timp cât copilul pe care ni-l predau nu prezintă urme de abuz sau neglijență”, a transmis comandantul pompierilor din Strathmore.

El spune că abandonul copiilor este o problemă reală, mai ales în zonele rurale din Canada. Fenomenul s-a intensificat, spune el. „Cel mai adesea, acești copii mor fără a mai fi găsiți vreodată.”

Pompierul speră ca în 10 ani Coasta de Este a Canadei să fie plină de astfel de leagăne ale vieții, salvatoare pentru bebelușii abandonați.

@safehavenbabyboxes

##safehavenbabyboxes ##Babyboxlady ##MonicaKelsey ##iunderstandtheassignment ##fyp

♬ original sound – Monica Kelsey

Leagănele vieții: Baby box, o soluție salvatoare de viață pentru copiii și mamele în dificultate

„Fereastra veții”: În Bucovina de Nord funcționează o „cutie pentru bebeluși” abandonați



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button