Întâlnirea Papei Leon al XIV-lea cu membrii corpului diplomatic: A vorbit despre familia naturală și demnitatea copilului nenăscut

Papa Leon al XIV-lea a primit în audiență vineri peste 100 de membri ai corpului diplomatic, cărora le-a vorbit, între altele, și despre pace, dreptate și adevăr, „trei cuvinte cheie care constituie pilonii acțiunii misionare a Bisericii și ai operei diplomatice a Sfântului Scaun”.
În partea de discurs dedicată temei dreptății, papa a spus:
„Este datoria celor care au responsabilități în guverne să lucreze pentru construirea unor societăți civile armonioase și pașnice. Acest lucru se poate realiza, în primul rând, investind în familie, întemeiată pe uniunea stabilă dintre un bărbat și o femeie, o societate mică, dar adevărată, și anterioară oricărei societăți civile (Papa Leon al XIII-lea, Scrisoarea enciclică Rerum novarum). În plus, nimeni nu se poate sustrage de la îndatorirea de a favoriza contexte în care să fie apărată demnitatea fiecărei persoane, în special a celor mai fragile și lipsite de apărare, de la cei pe cale de a se naște la cei în vârstă, de la bolnavi la șomeri, fie ei cetățeni sau imigranți.”
În anii 1970, Papa Leon XIV a fost co-fondatorul unei organizații studențești pro-viață, Villanovans for Life, considerată cel mai vechi club pro-viață din Statele Unite. De asemenea, se spune că ar fi participat în trecut la un marș pentru viață, informează Live Action.






