familiereligie

Ierarhii Bisericilor autocefale la Sinodul din Creta: „Protejarea sfințeniei cununiei, de o importanță capitală pentru protejarea familiei”

Sfântul şi Marele Sinod (SMS) al Bisericii Ortodoxe, întrunit în insula Creta în perioada 16-26 iunie 2016, a aprobat mai multe documente oficiale printre care și unul legat de Sfânta Taină a Cununiei.

Tema căsătoriei și a familiei sunt două subiecte foarte discutate în ultima perioadă în societatea românească.

În documentul oficial al SMS se amintește că „presiunea care se exercită în lumea contemporană prin recunoaşterea a noi forme de coabitare constituie o adevărată amenințare pentru creștinii ortodocși”.

„Victimele principale ale acestor tendințe sunt cuplul și, în principal, copiii, care, din păcate, prea adesea, suportă martiriul încă din fragedă copilărie, fără să fie vinovaţi”.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Documentul specifică în maniera clară că „unirea dintre un bărbat și o femeie în Hristos constituie o mică Biserică”, iar „unirea dintre un bărbat și o femeie prin binecuvântarea lui Dumnezeu îi ridică la un nivel mai înalt, deoarece comuniunea este superioară existenței individuale”.

Ierarhii Bisericilor autocefale întruniți la Sinodul din Creta au considerat că „protejarea sfințeniei cununiei a fost totdeauna de o importanță capitală pentru protejarea familiei, care reflectă comuniunea soților, atât în Biserică cât și în întreaga societate”.

„Astfel, comuniunea persoanelor prin Taina Cununiei nu este o simplă relație convențională firească, ci o forță spirituală esențială și creatoare pentru instituția sfântă a familiei” se menționează în documentul oficial al SMS.

Numai aceasta asigură protecția și educația copiilor, atât în misiunea spirituală a Bisericii, cât și în funcționarea societății.

Sfântul și Marele Sinod

Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe s-a desfășurat în 16 – 26 iunie 2016 în insula Creta după aproximativ 50 ani de pregătiri și a reunit zece din cele paisprezece Biserici Ortodoxe Autocefale.

În cadrul Sinodului au fost discutate teme precum diaspora, autonomia bisericească, Taina Căsătoriei, postul, misiunea Bisericii în lumea contemporană și relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine.

Sursa: Basilica.ro



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button