Marxism culturalreligievalorile familiei

FOTO. Curcubeul, mesaj de speranță și recunoștință desenat de copiii britanici

de Redacția Stiripentruviata.ro

În plină pandemie, lumea redescoperă sensul simbolic originar al curcubeului. Confiscarea lui de către activiștii LGBT pare de mult uitată. Astfel, se pare că, în vremuri de criză, oamenii se reîntorc la firesc și la sensurile originare ale lucrurilor. Iar când un simbol este folosit în sensul lui firesc, acesta unește oamenii, nu îi dezbină în grupuri mici, și dă un sens pozitiv vieții lor.

Duminică, 10 mai, de Ziua Mamei, fotograful britanic Tom Skipp ar fi vrut să-și viziteze mama, care este îngrijită într-un cămin de bătrâni situat la patru ore de condus de domiciliul lui.

Însă, după ce noile reguli au impus izolarea totală a acestor centre în timpul pandemiei de Covid-19, călătoria lui din această duminică s-a transformat în cu totul altceva: într-un fotoreportaj despre numeroasele curcubee desenate sau confecționate de copii și expuse în ferestrele caselor din Bristol și din împrejurimi.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

„În timp ce se înmulțesc știrile despre infectarea bătrânilor din centrele de îngrijire, aceste curcubee dau speranță”, a comentat Tom Skipp pentru BBC.

Multe din desene sunt însoțite de mesaje de susținere pentru personalul medical, „ceea ce nu poate trece neobservat de către personalul medical, care o îngrijește și pe mama de 40 de ani”, adaugă fotograful.

„Mi-am dorit să aduc un omagiu autorilor acestor mici opere de artă și să contribui la răspândirea mesajului lor de speranță, care m-a încurajat și pe mine”, mai spune el.

În timp ce îi fotografia în fereastră alături de curcubeele lor, mulți dintre copii făceau Lego, ceea ce i-a amintit fotografului că și el se juca adesea Lego împreună cu mama lui.

Prezentăm în continuare fotoreportajul pe care Tom Skipp i l-a dedicat-o mamei sale, Kate. Fotografiile sunt însoțite de scurte explicații care aparțin fotografului.

FOTO

„Indy și cu curcubeul său. L-a desenat cu ajutorul unei scări. Indy e foarte fericit că petrece timp cu mama … atunci când mai stă și prin în casă. Este un tip foarte cool, care mi-a desenat și mie un curcubeu, pe care îl afișez în fereastra mea.”
„Millie, Sophia și Maddie au colorat în culorile curcubeului brâul de cărămidă dimprejurul casei în care locuiesc familiile lor. Astfel, curcubeul a reunit cele două familii.”
„Ave a scris: «Chiar dacă avem de-a face cu coronavirusul, încă putem avea un zâmbet pe față și un curcubeu».”
„Gabe a scris: «Fii mereu fericit!»”
„Ella și Alix au folosit fereastra pentru a serba ziua de naștere a tatălui și pentru a le mulțumi medicilor. La a doua vizită pe care le-am făcut-o, Alix purta mănuși, pulovere, jambiere și ochelari de soare – toate în culorile curcubeului.”
„Huey tocmai făcuse o navă spațială din Lego, pentru a călători în spațiul cosmic. Mi-a amintit că făceam Lego cu mama și că adesea lăsam piesele împrăștiate prin toată casa.”
„Întrebată care a fost cel mai bun lucru în perioada în care a trebuit să stea numai în casă, Isla (la dreapta) a spus: «Am stat mai mult cu familia… dar îmi lipsesc prietenii».”
„Frank și mesajul său de speranță.”
„George, de la emisiunea ITV intitulată Rainbow (Curcubeu), le spune copiilor să stea acasă, iar Freida exact asta face.”
„BS3 (Bristol), te iubim!, a scris Xander.”
„Când Finn a aflat că cineva a vrut să-i facă o fotografie în fereastra pe care o împodobise cu un curcubeu, a fost foarte încântat și a întrebat dacă nu putea purta costumul de super-erou. Așa că din fereastră m-a salutat Spider Man.”
„Ivy și Erin au avut nevoie de două zile pentru a crea acest curcubeu. Pentru ele, școala la domiciliu este mai bună decât școala reală, doar că și lor le lipsesc prietenii de la școală.”
„Toby și Lara încă merg la școală, pentru că mama lor este medic (și nu poate sta cu ele acasă – n.ed.). După școală, erau foarte obosite, pentru că alergau toată ziua. S-au lumina când i-am fotografiat în fereastră. Își fac griji pentru mămica lor, care lucrează în sistemul public de sănătate (NHS).”
„Theo desenase acest curcubeu la școală. A găsit hârtia strălucitoare într-un sertar. Când l-am fotografiat, făcea o navă de poliție din 3.000 de piese de Lego. Odată, a numărat până la 1.000 de piese – atunci a început să lucreze după micul dejun și a terminat la prânz.”
„Remy l-a colorat pe Sonic Hedgehog și Etienne pe Knuckles. Cei doi țin un Jurnal de Pandemie, în care notează stările și evenimentele prin care trec. Poate că vor include în el și aceste fotografii.”
„Lawton și Teddy la fereastră, alături de curcubeul lor.”
„Indiana și-a negociat locul de la fereastră cu cockerul familiei, pe nume Captain, care de obicei acolo stă de pază. Indiana m-a învățat că fotograful trebuie să fie oricând gata să declanșeze, pentru că ea a fost imediat cu mânuțele pe geam.”
„Athy a făcut acest curcubeu din două bucăți înainte de a-l lipi pe geam. Curcubeul lui Branwen era mai mic și probabil că a aterizat pe undeva, printr-un sertar. Athy a fost fascinat de aparatul foto și m-a întrebat cât de mult pot apropia sau depărta perspectiva. I-am explicat în câteva cuvinte și i-am promis că mă voi întoarce să îi demonstrez cum funcționează și în practică.”
„Hopi făcând Lego la fereastra lui.”
„Alice a făcut acest curcubeu în numai 10 minute. Am avut grijă să stăm foarte departe unul de celălalt, deoarece are pe cineva din familie care este medic și în autoizolare.”
„Acest fotoreportaj mi-a oferit ocazia unică de a cunoaște foarte mulți localnici, iar reacția lor a fost mult mai bună decât mă așteptam. M-am împrietenit cu toți vecinii.”

Iată că, atunci când un simbol este folosit în sensul lui firesc, acesta unește oamenii și dă un sens pozitiv vieții lor.

Să revendicăm curcubeul ca simbol străvechi: al judecății pe care Dumnezeu o face păcatului, dar și al harului pe care El îl oferă omului

OPINIE: O ideologie sexuală și-a făcut din curcubeu steag, furându-i semnificația biblică


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button