Fiica abandonată se reunește cu tatăl după 20 de ani într-o poveste „scrisă de Dumnezeu”
Ileana Quintanilla, 21 de ani, din Nicaragua, a fost abandonată de mică fiind crescută de bunici. Aceștia au crescut-o cu dragoste, deși aveau puține mijloce materiale. Mama ei avea 16 ani când a rămas însărcinată cu ea. Ileana a întrebat adesea despre tatăl său, însă subiectul a fost evitat. A aflat numai că se numește Ernesto și a locuit în localitatea La Tejana.
Credința și educația au făcut-o pe Ileana să își dorească să ajute copii nevoiași, așa că a început să lucreze ca voluntar pentru Food for the Hungry Nicaragua (Hrană pentru cei flămânzi din Nicaragua), iar în scurt timp a devenit membru în staff-ul organizației, ajutând copiii și împărtășindu-le valorile creștine.
În timpul unei discuții despre Biblie cu ceilalți colegi, Ileana a spus că există cineva pe care ar dori să îl ierte din toată inima, și acela este tatăl său. Visul ei era să-și întâlnească tatăl nu pentru a-l condamna sau face de râs pentru că a abandonat-o, ci pentru a-l îmbrățișa.
Într-o zi Ileana lucra la școala din Tejana, unde îi ajuta pe copii să le scrie sponsorilor, când a observat că un băiat care o abordase avea același nume de familie ca al ei. Când băiatul i-a spus prenumele tatălui, în sufletul ei Ileana a știut că acesta este fratele ei. Ileana și-a scris numele pe brațul băiatului și l-a trimis la tatăl său să i-l arate. Băiatul i-a arătat brațul tatălui și l-a întrebat dacă are o fiică cu acest nume.
Ernesto își amintește că i-a cerut lui Dumnezeu tărie pentru a putea vorbi cu fiica lui. Singurul lucru pe care și-l dorea era să-i ceară iertare. Când a ajuns la școală Ernesto a fost întâmpinat chiar de Ileana, care l-a întrebat pe cine caută. Acesta a spus că pe fiica lui, iar Ileana i-a răspuns că ea este fiica lui. Astfel, printre lacrimi și îmbrățișări, tată și fiică s-au reunit după 20 de ani.
Ileana își amintește că în acel moment a știut că și-a iertat tatăl, deși nu i-a spus-o atunci. „Totul se întâmplă după un plan și cu un scop și fiecare dintre noi are o poveste scrisă de Dumnezeu”, așa își explică Ileana ceea ce s-a întâmplat cu ea.
În prezent, Ileana ține legătura cu tatăl său, soția acestuia, frații și surorile ei mai mici și continuă să lucreze la Food for the Hungry ajutând copiii săraci.