Cum te afectează pe tine căsătoriile între homosexuali? / Cea mai tânără dictatură (5)

de Bogdan Mateiciuc

Homosexualii nu mai fac un secret din faptul că, după ce ar obține legalizarea „parteneriatelor civile”, vor cere căsătorii depline și adopții de copii. De fapt, o reprezentantă a homosexualilor declara în februarie 2007, în emisiunea „Ora de știri” de pe canalul TVR2, că după acordarea dreptului la căsătorie („parteneriat civil”), ei vor cere dreptul de a adopta copii. 

Una dintre întrebările frecvente puse de promotorii căsătoriilor între homosexuali este „Cum te afectează pe tine și pe familia ta faptul că ei se căsătoresc? Ce treabă ai tu cu asta?” 

În timp ce discutăm despre drepturi pentru homosexuali, nu trebuie să uităm despre cine vorbim. 

Homosexualii sunt persoane atrase de persoane de același sex. Preponderent, această atracție nu este una romantică, ci sexuală; în majoritatea cazurilor, homosexualitatea înseamnă relații sexuale cu persoane de același sex. Încercând să normalizeze aceste comportamente, pentru a scăpa de oprobiul public, homosexualii ne vorbesc despre dragoste și clamează „Sunt liber să iubesc pe cine vreau!” 

Statisticile indică o instabilitate cronică a relațiilor de „dragoste” între homosexuali; aceștia își schimbă foarte frecvent partenerii. Pe lângă această instabilitate, actele lor sexuale – sex anal, sex oral, precum și o serie de alte acte indescriptibile – au de-a face cu o serie de boli specifice acestei categorii de indivizi. 

Unii homosexuali aleg să își schimbe viața și apelează la ajutor psihologic pentru a trece la heterosexualitate.

Acestea fiind spuse, sunt mai multe motive pentru care noi toți și întreaga societate vom fi afectați dacă se legalizează căsătoriile între homosexuali. 

1. Nu este vorba despre o simplă căsătorie. Dacă ar fi vorba doar despre Ion și Vasile, care vor să se căsătorească, probabil am ajunge la o înțelegere. Nu ar fi nici o problemă dacă doar i-am lăsa pe cei doi să se căsătorească. Însă nu despre asta e vorba. Nu asta e solicitarea activiștilor homosexuali. 

Cererea lor este aceea ca noi toți, în societate, să ne modificăm radical definiția și înțelegerea asupra familiei. Să spunem că, de fapt, mama și tata, bărbatul și femeia, soțul și soția nu contează într-o familie. 

Am trei copii. Am datoria să îi cresc în așa fel încât să ajungă oameni sănătoși. Nu pot permite nimănui să le spună că sexul lor, băiat sau fată, bărbat și femeie, nu contează într-o familie. 

Când activiștii spun că căsătoria homosexuală este la fel de importantă, valoroasă și necesară ca familia mea, acesta este mesajul transmis copiilor mei. Ei spun că sexul lor, bărbat sau femeie, nu e important pentru familie. În felul acesta e afectată familia mea și, ca tată, nu voi permite niciodată asta. Pentru că bărbatul și femeia contează mult prea mult pentru a putea spune că e doar o chestiune de preferință. 

2. Adopții de copii. Declarația reprezentantei homosexualilor e mai mult decât lămuritoare. Promotorii căsătoriei între homosexuali aduc aici un argument sentimentalist. „Nu e mai bine pentru un copil să fie crescut de doi adulți decât să trăiască în canal sau într-un cămin unde e supus abuzurilor?” Răspunsul e că ambele lucruri sunt rele și că nu suntem deloc în situația de a alege între ele. 

Toate studiile independente arată că un copil se dezvoltă cel mai bine atunci când e crescut de părinții lui biologici. De asemenea, studiile care analizează impactul divorțului asupra copiilor ne arată ce suferă un copil atunci când e separat de tatăl sau de mama sa biologică. În cazul adopțiilor, în cazul acelor copii din cămine, care au pierdut legătura cu părinții lor biologici, ei pot fi adoptați de un bărbat și o femeie căsătoriți care vor deveni, într-o anumită măsură, tatăl și mama lui. În ei, copilul va avea modele de rol care îl vor ajuta în dezvoltarea lui socială, ca bărbat sau femeie echilibrată în societatea de mâine. 

O familie de homosexuali sau lesbiene însă îl privează pe copil de un tată sau o mamă. Toată dragostea din lume a doi bărbați nu pot suplini lipsa unei mame. Iar două femei iubitoare nu pot face niciodată un tată pentru acel băiețel care crește alături de ele. Băieții și fetele au nevoie de un tată și o mamă, ideal părinții lor biologici, pentru dezvoltarea lor psiho-socială. 

3. Cale liberă către poligamie. Primii doi bărbați care s-au căsătorit în statul Massachusetts (SUA), în ziua în care acest stat a legalizat aceste parodii, au declarat nonșalant că ei vor avea o căsătorie deschisă. Mă întreb, ce se va întâmpla atunci când ei vor dori să mai aducă niște bărbați în relația lor? După ce i-am lăsat acum să se căsătorească, ce motiv vom avea să nu îi lăsăm să-și lărgească familia? De fapt, niște poligami din Canada au invocat în instanță chiar acest argument. Dacă doi bărbați sau două femei se pot căsători, care e motivul pentru care un bărbat nu se poate căsători cu două femei sau o femeie cu trei bărbați? Discriminarea poligamilor față de homosexuali ar fi evidentă. 

4. Acceptarea deplină va deveni obligatorie. Astăzi tolerăm relațiile homosexuale. Nu există nici un homosexual alungat cu pietre din cartierul în care locuiește. Cu excepția unor grupuscule violente, românii sunt destul de toleranți față de spectacolul hazliu pe care îl dau homosexualii în fiecare an cu parada lor prin centrul Bucureștiului.

Totuși, după legalizarea căsătoriilor între homosexuali, va urma limitarea libertății de expresie. 

Un pastor suedez, Ake Green, acum câțiva ani, predica în biserica sa din versetele din Biblie care condamnă homosexualitatea. Niște activiști homosexuali, care nu fuseseră în biserică acolo, au auzit despre predică și l-au reclamat. A fost chemat la interogatoriu și amenințat cu luni de pușcărie. Nu pentru că ar fi făcut ceva cuiva, nu pentru că ar fi rănit pe cineva prin cuvintele lui. 

Activiștii canadieni, după ce au legalizat căsătoria homosexuală în câteva provincii canadiene, au adoptat Legea C250. E o lege care declară că dacă spui lucruri care i-ar putea răni pe homosexuali, ești pasibil de închisoare. Ajungi la pușcărie dacă vorbești ce nu trebuie. Poate părea incredibil. Nouă, românilor, asta ne amintește de Securitate și de regimul comunist. E îngrijorător: să spui că un copil are nevoie de un tată și o mamă poate fi privit ca incitare la ură. 

Fostul guvernator de Massachusetts, Mit Romney, a fost luat în colimator de ziarul Boston Globe pentru că a îndrăznit să spună că copiii au nevoie de un tată și o mamă. Au spus că asta e incitare la ură (hate speech) și că a greșit spunând asta. Incitare la ură dacă spui că copiii au nevoie de un tată și o mamă. Aceasta nu e o lume undeva departe în viitor, ci e lumea în care trăim acum. 

În anul 2005, compania Tarom a fost amendată de infamul Consiliu Național pentru Combaterea Discriminării (CNDC, noua poliție a gândirii) cu 5000 de lei pentru că, de Valentine’s Day, a lansat o ofertă adresată (doar) cuplurilor de sex diferit. 

În Occident există numeroase cazuri de acțiuni în instanță inițiate de homosexuali împotriva unor companii sau persoane care au refuzat să satisfacă pretențiile unor perechi de homosexuali. O familie din Marea Britanie a pierdut procesul intentat de doi homosexuali cărora au refuzat să le închirieze o cameră la motelul lor. 

Profesori concediați, oameni dați în judecată și amendați, familii amenințate dacă nu se conformează cu politica oficială. 

5. Îndoctrinarea copiilor la școală. „Heather are două mămici.” Acesta e titlul unei cărți care e folosită în grădinițele din Canada. De ce? Pentru că acolo totul e legal acum. Îi învață pe cei mici că familia homosexuală e o parte normală și naturală a vieții. 

Titlurile și subiectele poveștilor din manuale se vor schimba. Nu doar în cele de sociologie sau sănătate. Copiii noștri vă vor veni acasă cu povești despre Carina care merge la munte de 1 mai cu cei doi tați ai ei ținându-se de mână. 

Pe 17 mai 2004, Massachusetts a legalizat căsătoriile homosexuale. Nu a durat mult și le-au introdus în manualele școlare. Ce le predă o profesoară de clasa a opta copiilor? Lecții cu planșe explicite despre relațiile sexuale între homosexuali. Când familiile și părinții au obiectat, ea le-a răspuns: „Mai slăbiți-mă, acum e legal”. 

În anul 2005, activiștii din România au creat un așa-zis manual numit Orientarea Sexuală, în care le prezentau celor mici „normalitatea” relațiilor homosexuale. Au încercat să-l introducă în școlile din Iași, ca un „ajutor” pentru profesori, însă au întâmpinat rezistență. 

În februarie 2012 și 2013, activiștii homosexuali din București au organizat, susținuți și finanțați de vreo două ambasade, „luna gay” în două facultăți și în colegiul George Coșbuc din Capitală. Studenții și elevii au fost invitați să afle despre istoria acestor perversiuni, sub masca unei false normalități. În loc să formeze caractere morale, școala românească strică mintea și sufletele tinerilor. 

Aceste lucruri se petrec deja în sistemul școlar din România, fără ca părinții să afle ce „învață” copiii lor la școală. 

În școli și în alte instituții publice, „soț și soție” sau „tată și mamă” vor fi înlocuite cu „partener și partener” sau „părinte și părinte”. În unele școli publice din SUA deja s-a trecut la un asemenea limbaj. Tot în SUA, Ziua Mamei și Ziua Tatălui au fost interzise. În grădinițele din Marea Britanie se folosesc deja cărți cu basme în care Făt Frumos nu mai caută o Ileana Cosânzeana, ci un alt Făt Frumos. După legalizarea căsătoriilor homosexuale în Franța, s-au eliminat cuvintele „mamă” și „tată” din actele de identitate. 

6. Impactul asupra libertății religioase. Bisericile vor fi forțate să accepte homosexuali. De fapt, acest lucru se întâmplă chiar acum. O parohie din Galați a fost amendată de CNDC pentru că l-a concediat din cor pe un tânăr despre care a aflat că e homosexual. 

Am menționat mai sus cazul pastorului suedez Ake Green. În Marea Britanie, episcopul anglican Peter Forster, care a avut curajul să afirme că unii homosexuali pot deveni heterosexuali, a fost adus înainte procurorului pentru această declarație. În Irlanda, preoții romano-catolici au fost atenționați discret că ar putea avea probleme dacă distribuie un material al Vaticanului împotriva căsătoriilor între homosexuali. 

Deși activiștii homosexuali spun că nu vor forța bisericile să oficieze cununii homosexuale și că vor doar dreptul să se poată căsători cu cine vor ei, activiștii din Marea Britanie deja solicită guvernului să forțeze bisericile să oficieze asemenea aberații. 

Vor fi însă perechi care se vor duce la biserica X sau Y și îi vor spune preotului: „Vrem să ne cununăm aici”. Preotul le va spune: „Îmi pare rău, nu acceptăm asemenea căsătorii.” Se vor duce la CNCD și vor reclama acea parohie. 

În Canada, două lesbiene s-au dus să închirieze o sală a unei asociații romano-catolice. Voiau să facă acolo o ceremonie de „căsătorie”. Când au văzut că e vorba de două lesbiene, asociația le-a spus că nu le închiriază sala pentru că ei nu acceptă asemenea „căsătorii”. Cele două nu le-au spus „Bine, înțelegem, nu vrem să vă jignim sensibilitățile religioase”, ci i-au dat în judecată ca să obțină sala pentru ceremonia lor. Foarte probabil cele două femei au știut de la început că vor fi refuzate dar au orchestrat acest atac juridic asupra asociației știind că au legea de partea lor. 

Misiunile catolice din statul american Massachusetts sunt forțate de către stat să încredințeze orfani cuplurilor de homosexuali spre adopție; în caz contrar, ele își pierd subvențiile publice. La fel se întâmplă în Marea Britanie. 

Limitarea libertății de conștiință, gândire și exprimare. Homosexualii fac eforturi deosebite pentru adoptarea unei legislații „anti-discriminare” și „împotriva urii” cât mai ample. În virtutea noilor legi, sunt reduși la tăcere și pedepsiți aspru toți cei ce critică aceste comportamente. În România, așa-zisul „Consiliu Național pentru Combaterea Discriminării” a devenit de facto o poliție homosexuală, iar președintele acestui organism nu mai are nici o reținere să țină interviuri împreună cu reprezentanții homosexualilor, declarându-se total de partea lor. 

În California, o firmă poate fi amendată acum cu până la 150.000 dolari dacă nu-i permite unui bărbat să vină la muncă îmbrăcat ca femeie. 

Acum câțiva ani în Boston, un bar a fost amendat cu 100.000 dolari pentru că i-a dat afară pe doi bărbați care se sărutau în public și care provocau tulburări. 

Comisia pentru Drepturile Omului din provincia canadiană Saskatchewan a decis că un anunț de ziar, care menționa pasajele din Biblie care condamnă homosexualitatea, încalcă drepturile omului. Comisia a decis ca ziarul și Hugh Owens, cel care a publicat anunțul, să plătească câte 1.500 dolari fiecăruia dintre cei trei homosexuali „jigniți” de anunț. 

Scott Brockie, un creștin care deține un magazin de imprimeuri în Toronto, a fost forțat să realizeze niște materiale pentru o asociație de homosexuali, deși el a afirmat că este forțat astfel să-și încalce convingerile religioase. Comisia de anchetă a declarat că deși dl Brockie este „liber să-și exprime opiniile religioase și să le practice acasă și în comunitatea lui creștină”, în public drepturile homosexualilor prevalează asupra libertății lui religioase. 

O instanță din provincia British Columbia a confirmat suspendarea pe timp de o lună a unui profesor de liceu care a trimis niște scrisori unui ziar local, arătând că homosexualitatea nu este o orientare fixă, ci o stare care se poate și care trebuie tratată. Profesorul nu a fost acuzat de discriminare, ci de exprimarea unor gânduri pe care statul le găsește ca nepotrivite!! 

Nu e o sperietoare, nu e un bau-bau, ci aceste lucruri se întâmplă acum și se vor întâmpla mai devreme sau mai târziu peste tot unde s-a început cu legalizarea căsătoriilor între homosexuali. 

Din acest motiv, în fiecare discuție pe această temă, trebuie să privim lucrurile în perspectivă și să luăm aminte la ce a urmat în alte țări cum e Canada sau Scandinavia. Discuția nu trebuie să se poarte nici de pe poziții sentimentale și nici de pe poziții de ură. Fiecare cetățean responsabil trebuie să se gândească cum va fi influențată familia lui, copiii lui, școala sau parcul unde merg copiii săi. 

Însă, adevărata miză a acestei lupte stă în acceptarea și recunoașterea juridică, forțată, a homosexualității în viața publică și privată. Lupta îndârjită pentru „căsătoria homo” este legată în realitate de obsesia homosexualilor ca societatea să le accepte comportamentele, și de ideea că, fără a fi forțată prin lege, societatea n-o să-i accepte niciodată. Făcând din comportamentul homosexual o chestiune legală, sub forma unei „căsătorii” sau „parteneriate civile”, se ajunge astfel la recunoașterea de către stat a acestui comportament, recunoaștere care atârnă foarte greu în balanță. 

Sursă: Alianța Familiilor din România