Croația: Educația sexuală are ca scop „să facă tânăra generație dependentă de sex și de pornografie”

În ianuarie 2013, guvernul de centru-stânga din Croația, aflat în exercițiu din 23 decembrie 2011, a introdus în programa școlară un modul obligatoriu despre sexualitate, ascunzând populației faptul că acest manual a fost redactat de pedofili.

Judith Reisman, acum în vârstă de 78 de ani, om de știință, fostă consilieră la FBI, la Capitoliu și în mai multe departamente ale administrației americane, a conferențiat în Croația pe 29 ianuarie, la invitația mai multor parlamentari de dreapta. Ea a dezvăluit legăturile dintre inițiativa introducerii manualului și foarte bogata Fundație Soros și a afirmat că „educația sexuală și drepturile homosexualilor ascund un program de distrugere a familiei și de apărare a pedofiliei”.

Judith Reisman a lucrat ani de zile la o anchetă despre Institutul Kinsey, fondat în 1947, și a demonstrat efectele nefaste ale teoriilor lui Alfred Kinsey (1894-1956), autorul a două studii importante despre sexualitatea bărbatului și a femeii. Kinsey a fost și redactor la prestigioasa publicație medicală britanică The Lancet. La conferință dr. Reisman a vorbit de un „caz” din lucrarea lui Kinsey, al unei fetițe de 10 ani, care a fost abuzată sexual de un violator recidivist în vârstă de 30 de ani, cititor pasionat al revistei Playboy. Alfred Kinsey s-a justificat spunând că fetița și-a dat în mod clar consimțământul pentru actele sexuale întrucât copiii sunt ființe sexuale și că, din acest punct de vedere, ei tânjesc să aibă relații sexuale încă de când se nasc. Reisman a afirmat că, după cel de-al doilea război mondial, aceste teorii scârboase au favorizat răspândirea exponențială a pornografiei și a pedofiliei.

După conferință, Judith Reisman a devenit ținta unui val de insulte. Ea a fost linșată de mass media croate de stânga, care apără interesele masonice ale guvernului. A fost acuzată de negaționism, deși este de origine evreiască și o parte din familia ei a pierit în lagărele de concentrare.

În cel mai modern cinematograf din Zagreb, din cauza unei „probleme tehnice”, documentarul jurnalistului britanic Timothy Tate, colaborator al lui Reisman, care-l demistifica pe Kinsey, nu a putut fi difuzat. Timothy Tate a fost împiedicat să-și difuzeze punctul de vedere critic la adresa programului de educație sexuală inițiat de pedofili, în fața a 800 de spectatori. Același scenariu s-a repetat când a vrut să țină un expozeu improvizat în sala de cinema. […]

La sfârșitul unei conferințe ținute la Facultatea de Științe Politice din capitala croată, dr. Reisman a fost atacată verbal de decan, Nenad Zakošek. Organizațiile politice de stânga, favorabile guvernului, au încercat să împiedice conferința pe care dr. Reisman a reușit să o țină până la urmă în Parlamentul de la Zagreb. Ea a uimit asistența când a spus că Alfred Kinsey a fost „un pedofil care a schimbat lumea” și „un psihopat sexual care a reușit să ne contamineze familia, cultura și legile”. Dr. Reisman a demonstrat influența pe care acest criminal a exercitat-o asupra programelor de educație sexuală impuse acum și în Croația, țară în care anual circa 2000 de adolescente rămân însărcinate, iar 400 dintre ele aleg să facă un avort (AFP).

În plus, dezbaterea anunțată la Facultatea de Filosofie, dintre dr. Reisman și prof. Aleksandar Štulhofer, un discipol al lui Kinsey și inițiatorul programului de educație sexuală pentru copiii croați, a fost anulată sub pretextul dezordinii publice: un grup de homosexuali a pătruns în sală. Prof. Štulhofer nu a dorit ca dr. Reisman să se exprime. Și avea motive. La Parlamentul din Zagreb, dr. Reisman dezvăluise faptul că profesorul colaborase la scrierea unei lucrări împreună cu olandezul, pedofil declarat, Theo Sandford, profesor la Columbia University și la Departamentul de studii gay și lesbiene de la Universitatea din Utrecht.

Sandford a fost fondator și redactor la revista lunară olandeză de limbă engleză a pedofililor Paidika (Journal of Paedophilia), apărută între 1987 și 1995. El este autorul studiului Boys on their contacts with men: a study of sexually expressed friendships (Contactul dintre băieți și bărbați: studiu despre prietenia care se exprimă sexual). Acest pervers nu se limitează, în compunerea sa pseudo-științifică, la o anchetă asupra pedofiliei, ci face aprecieri pozitive despre această decadență sexuală și criminală. Un alt colaborator al lui Štulhofer, sexologul „german” Gunther Schmidt, a prefațat cartea lui Sandford, Male Intergenerational Intimacy (Intimitatea intergenerațională dintre bărbați), în care a spus: „Faptul ca toate actele de pedofilie să fie mai dificil de pedepsit prin lege ar fi o acțiune demnă de societatea civilă”.

Într-o conferință de presă, Timothy Tate a citat o frază din revista Paidika, având are același grad de sadism: „Punctul de plecare al revistei Paidika este conștiința ființei noastre pedofile. Pentru noi, pedofilia este un act sexual consimțit între două persoane care aparțin unor generații diferite”. Într-un interviu acordat în anul 1978 revistei pornografice americane Hustler, sexologul „german” Erwin J. Haeberle, sponsor al revistei Paidika, a subliniat că „este perfect normal să ai raporturi sexuale cu copii, care ar trebui să aibă acces liber la revistele [pornografice] pentru adulți și să fie liberi să-și aleagă proprii parteneri sexuali, inclusiv dintre adulți”. Acest pedofil a fost membru, între 1977 și 1988, al Institute for Advanced Studies of Human Sexuality din San Francisco, care a redactat majoritatea manualelor de educație sexuală pentru copii din lumea întreagă. Timothy Tate a arătat o serie de fotografii din revista Paidika, reprezentând copii oferiți pedofililor.

În 2001, Štulhofer și mai mulți prieteni pedofili de la revista Paidika au participat la un congres internațional de sexologie care s-a ținut la Dubrovnik (Croația) și a fost sponsorizat de miliardarul evreu Soros, prin Fundația sa.

Judith Reisman a subliniat de mai multe ori că programul de educație sexuală impus Croației este o tentativă de pervertire a copiilor, pentru a livra „carne proaspătă” unor obsedați sexual și a dezincrimina homosexualitatea. Ea a adăugat că scopul programului este de a face ca tânăra generație să devină dependentă de sex și de pornografie. Comentând în acest sens inițiativa Ministerului Educației din Croația, Anna Maria Grünfelder, „teolog feminist”, a afirmat: „sexualitatea reprezintă o putere enormă; cine o controlează, controlează societatea.”

Vizita dr. Reisman în Croația a produs un seism care a obligat guvernul, aflat în solda marei finanțe apatride, să caute o ieșire diplomatică din această situație. Conform surselor Curiei Romane (guvernul de la Vatican, n. tr.) [citate de site-ul italian de informare Dietro il sipario], ambasadorul croat pe lângă Sfântul Scaun, Filip Vučak, s-ar fi întâlnit cu Monseniorul Dominique Mamberti, secretar pentru relația cu Statele, în scopul de a îmblânzi poziția Bisericii în problema educației sexuale. Episcopul, hirotonit preot în dieceza din Ajaccio în 1981, nu a dat răspuns favorabil cererii.

Într-o țară democratică, prezentarea de probe irefutabile ale legăturilor strânse dintre inițiatorii unui program așa de rușinos și cercurile de pedofili susținute de marele capital, în afara consecințelor de ordin penal, ar fi dus la demisia imediată a nemernicului de Štulhofer și a tuturor funcționarilor criminali din Ministerul de Instrucție care au colaborat la acest program, printre care și minstrul educației în persoană, Želiko Iovanović. […]

După plecarea dr. Reisman, media regimului social-democrat croat și-au reluat acțiunea de dezinformare. Štulhofer […] a venit personal la televiziune pentru a vorbi de problemele de sexualitate, mai ales infantilă, în timp ce în școlile primare copiilor de zece ani le sunt date teme cu conținut sexual explicit.

Cazul Croației, care nu a fost deloc mediatizat, ridică cortina asupra a ceea ce se preconizează în țara noastră [Franța, n.trad.], de la „căsătoria pentru toți” până la protejarea copilului, ultima victimă neputincioasă a culturii morții, sacrificată pe altarul lui Baal.

(articol de Laurent Glauzy, în exclusivitate pentru Contre-info, tradus de Alina Ioana Dida)

Sursă: Cultura vieții