Vi s-au intersectat vreodată căile pentru o clipă, cu o persoană, ați schimbat câteva cuvinte cu ea și apoi ați constatat că nu-i puteți uita fața sau ce a spus? Chiar prin această stare trec eu acum. Cu câteva luni în urmă, am ținut o prelegere despre sănătatea sexuală a studenților și o fată din sală a făcut un comentariu uluitor. Cuvintele, dar și ochii ei mă bântuie până azi.
Am fost invitată să vorbesc la un colegiu particular mic din afara orașului Philadelphia. Auditoriul era plin până la refuz cu studenți stând în picioare sau sprijinindu-se de perete. Era o mulțime agitată, dar când am pășit pe podium, s-a făcut liniște.
Știau că sunt acolo ca să le țin o lecție, însă nu despre „sex mai protejat”. De ce să zbor dintr-un capăt în altul al țării ca să le spun lucruri pe care știu să le spună în somn? M-au invitat pentru că sunt medicul care le vorbește despre cercetări medicale despre care ei nu au auzit. Biochimia atașării și încrederii. Cum este afectată ovulația de mirosul unui bărbat. De ce un cervix tânăr se poate ușor infecta. Vor fi învățat în acea seară că și cu protecție, și fără, sexul este o chestiune serioasă – în special pentru fete. Că o singură întâlnire amoroasă poate avea consecințe profunde, pe viață.
Eram acolo ca să le învăț biologia, care era omisă din instruirea lor pentru „sex mai protejat”. Era o abordare, incorectă din punct de vedere politic, dar nu lipsită de sens, a unei materii apropiate inimii lor și au ascultat fiecare cuvânt de la început până la sfârșit.
După discurs, am rugat să mi se pună întrebări și s-au ridicat câteva mâini.
„Ce știți despre vaccinul HPV?”
„Există motive să sperăm că el va preveni o mare parte a bolii”, am spus. „dar vaccinul nu este atotvindecător. Fetelor, vă vaccinați, cu toate că deja sunteți active sexual”.
Apoi cineva s-a plâns: „Presupuneți că fiecare persoană este heterosexuală. Ar trebui să fiți hetero-normativă”.
Nu era timpul potrivit pentru o discuție despre noțiunea corectă de „heteronormalitate”, așa că am mulțumit băiatului pentru comentariu și am adăugat că cele mai mari rate de infecții cu transmitere sexuală se găsesc la bărbații homosexuali și bisexuali, iar cea mai scăzută rată la lesbiene (am subliniat că acest lucru se referă doar la minoritatea lesbienelor care nu au avut niciodată relații sexuale cu bărbați).
Apoi o tânără fată din primul rând a ridicat mâna: „Sunt un exemplu perfect a ceea ce tocmai ați descris. Folosesc întotdeauna prezervative, însă totuși, am făcut HPV, și încă un tip cu riscul cel mai mare. Am făcut un test Papanicolau, iar rezultatul a fost anormal. Săptămâna viitoare voi face o colposcopie.”
Vorbea moale, dar avea panică în ochi.
Am simțit un val de tristețe. Această tânără fată merge să facă o biopsie de cervix, din cauză că acolo sunt celule atipice – un rezultat al unei infecții HPV cu tulpină de mare risc. Știam ce înseamnă asta: probabil avea HPV-16, tipul cel mai greu de curățat din organism (1), și cu cea mai mare probabilitate de a cauza malignitate. Dacă infecția persista, riscul ei de a face cancer cervical era de 40% (2).
„Dar m-am gândit la asta, a continuat ea, și am hotărât că a meritat pentru plăcerea pe care am avut-o cu partenerii mei.”
Audiența tăcea. Cum să reacționezi la o asemenea declarație? Cu aplauze? Cu ovații?
„Sper ca totul să fie bine în următoarea săptămână, am spus eu. Și că nu va mai trebui să te îngrijorezi pentru asta niciodată”.
Dar știam că nu era atât de simplu. În câteva zile, ea va sta pe masa ginecologului, cu un microscop electronic în vagin. Ginecologul îi va examina cervixul cu o lumină strălucitoare, care îi va lumina locul. El va spune ceva de genul: „Ar putea fi cam neplăcut”, apoi va exciza cu un scalpel zona anormală. Va durea. Ea ar putea avea dureri și scurgeri, după aceea. Apoi va aștepta un telefon, când i se vor transmite rezultatele: va fi bine ori nu?
La modul cum am văzut-o eu, povestea ei era o catastrofă dublă. Pentru o tânără – nu putea avea mai mult de 20 de ani – doar să se gândească că are cancer era prima catastrofă. În această perioadă din viața ei, n-ar trebui să se gândească la ceva mai serios decât examenele sale de licență.
A doua catastrofă a fost sentimentul ei: „Plăcerea pe care am avut-o a meritat”.
A meritat? Despre ce vorbește oare?
Chiar nu a avut neliniștile pe care le aud mereu: Când m-am infectat, săptămâna trecută sau anul trecut? De la cine l-am luat, de la Kenny sau de la Ron? Să-i spun actualului meu partener sau viitorilor? Dar mamei sau lui tata? Ce înseamnă displazie? Chiar pot face… cancer?
Era această tânără femeie conștientă despre toate ramificațiile posibile? În timp ce este adevărat că majoritatea infecțiilor HPV se curăță, ea nu va ști niciodată – a trecut boala sau e în stare latentă? I-a spus cineva că având deja o boală cu transmitere sexuală e vulnerabilă la alte boli, inclusiv la HIV? Că, dacă ia pilula, riscul poate crește, iar o sarcină poate reactiva virusul?
Cu toate acestea, „a meritat plăcerea”?
Cred că a simțit că sexul e mai presus de toate, chiar și de sănătate. Era vorba doar de plăcere, chiar dacă duce la boală. De unde vine acest mod de a gândi?
Note:
(1) H. Trottier și E.L. Franco, „The epidemiology of human papillomavirus infection”, Vaccine 24, Supl. 1 (martie 2006): S4-15)
(2) „Managing HPV: A New Era in Patient Care”, Association of Reproductive Health Professionals (ianuarie 2009) http://www.arhp.org/publications-and-resources/quick-reference-guide-for-clinicians/managing-hpv
Fragment din cartea „Ce anume îl învățați pe copilul meu?” de Miriam Grossman.
Alte fragmente publicate: 1.Alfred Kinsey, arhitectul educaței sexuale în sec. XX, era masochist, exhibiționist și total în favoarea pedofiliei
Miriam Grossman este medic psihiatru, doctor în științe medicale. A făcut medicina la New York University, un internship în pediatrie Beth Israel Hospital în New York City, rezidențiatul în psihiatrie și un fellowship în psihiatria copilului și adolescentului la North Shore Hospital de la Cornell University Medical College. După 12 ani de consiliere a studenților în cadrul Universității din California, Los Angeles (UCLA) a decis să își spună public opinia despre cauzele traumelor fizice și psihice pe care le-a întâlnit la studenți și să propună soluția eficientă în a le preveni.
Prima sa carte, Unprotected, a publicat-o mai întâi sub anonimat pentru a evita acuzele personale și a provoca o discuție pe subiect.
Miriam Grossman: Daca prioritatea educatorilor de educație sexuală este sănătatea copiilor noștri, ei trebuie să se concentreze pe lupta împotriva herpesului și a sifilisului, nu pe sexism și homofobie. Ei trebuie să se maturizeze, să-și scuture mentalitatea din anii ʼ60 ai secolului trecut și să intre în secolul al XXI-lea. Apoi trebuie să răspundă acestei catastrofe, declarând război comportamentului sexual al adolescenților. Da, război – tot așa cum am declarat război fumatului, alcoolului și grăsimilor trans. Încetați să mai promovați ideea prost-concepută că deschiderea și explorarea sexuală sunt sănătoase. Acest lucru nu a fost adevărat niciodată și sigur nu e adevărat nici acum, când bacteriile și virușii genitali infectează aproximativ un tânăr la fiecare 3,5 secunde. E timpul să aruncăm la gunoi programele SIECUS și ale Planned Parenthood, împreună cu site-urile recomandate de ei și să o luam de la capăt, de la zero. Educația sexuală din secolul al XXI-lea trebuie să aibă o singură agendă: să-i păzească pe copii de suferința emoțională și fizică inutilă.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
