VIDEO. Conf. Dr. Paulina Popoiu, director al Muzeului Național al Satului Dimitrie Gusti: „E dreptul meu să mă duc la acest referendum”
În această seară, într-o dezbatere pe tema referendumului moderată de Ciprian Olinici la Trinitas TV, doamna Conf. Dr. Paulina Popoiu a declarat:
Acest subiect a fost pus în discuție cu o virulență extraordinară din partea celor anti-referendum. Dacă la început și eu am avut niște îndoieli, tocmai această ideologizare excesivă a subiectului m-a făcut să fiu mai atentă, să citesc și să vorbesc cu oamenii cu care am venit în contact și să-mi dau seama că, dincolo de subiectul în sine, dincolo de precizarea definiției familiei, sunt interese cu mult mai profunde care ne scapă de multe ori.
Sigur, putem să spunem că noi cunoaștem rezultatul referendumului, dar este un exercițiu democratic pe care e bine să-l exercităm pentru că este dreptul nostru. E dreptul meu să mă duc la referendum. E dreptul meu să-mi spun părerea, indiferent de care este ea. Și dacă democrația spune că se respectă că se face ce votează majoritatea, probabil rezultatul acestui referendum ar trebui să fie respectat de toată lumea, fie că ne place, fie că nu.
Ieri seară am văzut un film care m-a uimit prin folosirea abuzivă a copiilor. Acest referendum face bine că aduce în discuție un subiect sensibil și un subiect care ne interesează pe toți și cred că era nevoie de acest referendum.
VIDEO
Urmărește dezbaterea în direct pe Facebook, la TRINITAS TV:
Prof. Dr. Ilie Bădescu: 500.000 de familii au dispărut din România