adolescenţi

Concursul „Spune-mi o poveste pentru viață” din luna martie 2022 are tema „Fiecare viață e un dar”

de Redacția Stiripentruviata.ro

„În luna martie, sărbătorim viața. Există tot atâtea feluri de a sărbători, câte inimi deschise sunt. La Spune-mi o poveste pentru suflet, facem acest lucru prin intermediul celei de-a 19-a ediții a concursurilor noastre”, anunță scriitoarea Ioana Revnic pe blogul ei, Bunatate.ro.

Tema noii ediții a concursurilor pentru tineri și copii inițiate de scriitoare este „Fiecare viață e un dar”.

Cum participi

În competiție se pot înscrie copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani, liceeni și adulți, iar secțiunile acestei ediții sunt: LITERATURĂ și ARTE PLASTICE.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

SECȚIUNEA LITERARĂ

Categorii de vârstă: 7-9 ani, 10-12 ani, 13-14 ani, liceeni și adulți

Participanții vor scrie un text în care vor povesti o întâmplare din care să se deducă de ce este atât de prețios darul vieții și de ce fiecare viață a unui copil care vine pe lume este un dar.

Textul poate fi scris în proză sau în versuri, poate fi un text ficțional sau unul bazat pe fapte reale, poate fi un interviu sau un articol.

Vom aprecia: respectarea temei, prezența episoadelor unei narațiuni, coerența și logica textelor, corectitudinea și expresivitatea exprimării, originalitatea. Așteptăm textele în format Word, NEAPĂRAT cu diacritice, sau scrise de mână, apoi fotografiate sau scanate.

Secțiunea de ARTE PLASTICE

Categorii de vârstă: 5-7 ani; 8-10 ani; 11-12 ani, 13-14 ani

Participanții la această secțiune vor afla sarcina de lucru după ce vor citi această povestire scrisă de Veronica Iani:

Într-o zi, Dumnezeu a trimis un înger pe pământ cu misiunea de a afla ce cred oamenii despre viața lor.

Îngerul a început a întreba în dreapta și stânga. Într-o zi a ajuns într-o țară unde oamenii erau foarte încruntați și au început să i se plângă îngerului de cât de grea este viața lor. Tare mult s-a mai întristat îngerul. Nu vedea măcar un zâmbet în jurul lui. S-a așezat pe o piatră și și-a pus capul pe genunchi. Deodată, a simțit o atingere pe umăr.Când a deschis ochii a văzut un copil care stătea într-un scaun cu rotile. Fața copilului era luminată de un zâmbet.

– Tu de ce nu ești trist? a întrebat îngerul. Ceilalți oameni sunt atât de nemulțumiți de viața lor…

Copilul a râs.

– Da, eu nu pot merge ca ei, nu mă pot juca așa cum se joacă ei, însă eu știu că FIECARE VIAȚA ESTE UN DAR pe care Dumnezeu ni l-a dat. Iar darurile Lui nu pot fi decât minunate, nu-i așa?

Copilul i-a întins apoi îngerului un desen.

– E pentru Doamne-Doamne. Te rog, dă-i-L din partea mea.

Îngerul l-a luat și când a ajuns la Dumnezeu I L-a înmânat.

Dumnezeu a privit multă vreme desenul deasupra căruia copilul scrisese „FIECARE VIAȚĂ DE OM ESTE UN DAR”.

Dragi copii, provocarea de la concursul de luna aceasta este să vă imaginați și să realizați desenul pe care copilul I L-a trimis lui Dumnezeu.

Lucrările vor fi realizate pe hârtie format A4, A3 sau A2, pe carton sau pe pânză, printr-o tehnică la alegerea artiștilor.

***

Contribuțiile tuturor sunt așteptate până în  23 martie, la adresa concursuri.sops@gmail.com, plus următorul formular de înscriere completat FORMULAR DE ÎNSCRIERE.

Câștigătorii vor fi anunțați în 31 martie, pe site-ul www.bunatate.ro, pe pagina de Facebook „Spune-mi o poveste pentru suflet” și în grupul de Facebook cu același nume.

Această ediție este realizată în colaborare cu Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, din București și cu Asociația România pentru Viață.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button