Bebelușul vorbitor (VIDEO)

LifeNews, 8 august 2014
În primii doi ani de viață, copiii învață una din deprinderile cele mai folositoare: aceea de a vorbi. Totuși, înainte să pronunțe primele cuvinte, aceștia analizează modul de a comunica al adulților din jurul lor. Încep prin a se juca folosind sunete pentru a imita ceea ce aud în mediul care-i înconjoară.
Deseori, primele cuvinte pe care un bebeluș le spune sunt “da-da” și “ba-ba-ba”. Motivul este faptul că ei își dezvoltă vorbirea și capătă control neuromuscular și neurofizic. De aceea este foarte important ca părinții să comunice cu copiii chiar înainte ca ei să poată înțelege cuvintele.
De fapt, potrivit unui studiu privind dezvoltarea și comportamentul bebelușilor, pe când aceștia sunt încă în pântece, ei pot recunoaște cuvinte și poezioare dacă mama le repetă între săptămânile 28 și 34 de sarcină.
Alt studiu publicat în revistă Pediatrics în februarie 2014 sugerează faptul că un copil născut înainte de termen, cu cât aude mai multe cuvinte în timp ce este la terapie intensivă, cu atât reacționează prin propriile lui sunete. Aceasta înseamnă că cei născuți prematur pot dezvolta tipare de vorbire în timpul petrecut la terapie intensivă. Studiul arată, de asemenea, că mai multă comunicare din partea părinților determina un grad mai înalt în vorbire și gândire atunci când copiii cresc.
Copilașul din clipul video de mai jos cu siguranță urmează să învețe cuvinte noi și să devină un comunicator foarte bun.
Traducere: Anca-Victoria Dogaru
********************************************************************************************************
Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com
De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.
În măsura posibilităților dumneavoastră, vă rugăm să sprijiniți financiar acest sait.