criza de sarcină

Alexandra Nadane, Președinte Studenți pentru viață: „Niciodată nu vom putea face destul, ca societate, pentru o mamă, dar suntem datori să facem din ce în ce mai mult”

Alexandra Nadane, președinta organizației Studdenți pentru viață, a participat la Micul Dejun cu Rugăciune care a avut loc în perioada 7-8 noiembrie 2017 la Palatul Parlamentului. Evenimentul a avut tema „Integritatea în sfera publică” și a fost organizat de Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României, sub coordonarea doamnei deputat Florica Cherecheș. Prezentăm mai jos scurta alocuțiune a Alexandrei Nadane la acest eveniment.

Vă mulțumesc foarte mult pentru ocazia de a fi în mijlocul dumneavoastră și de a vă adresa câteva cuvinte. Unul dintre mesajele acestei întâlniri a fost că un om politic este integru doar dacă apără drepturile cetățenilor și nu este integru dacă îi neglijează ori dacă profită de pe urma lor.

Astăzi voi vorbi despre un drept fundamental: dreptul la viață.

Cu dreptul la viață încep cele trei drepturi inalienabile din preambulul Declarației de independență a Statelor Unire: „Considerăm aceste adevăruri ca fiind evidente prin ele însele, că toți oamenii sunt creați egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se află Viața, Libertatea și căutarea Fericirii”.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Cu dreptul la viață începe enumerarea drepturilor în articolul 3 al Declarației Universale a Drepturilor Omului: „Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei sale.”

Cu dreptul la viață începe capitolul „Drepturi și libertăți fundamentale” al Constituției României.

Și pentru că sunt aici și parlamentari care reprezintă pe românii din stânga Prutului, și membrii ai Parlamentului Republicii Moldova, tot cu dreptul la viață începe capitolul „Drepturi și libertăți fundamentale” al Constituției Republicii Moldova.

Fără să știm personal povestea fiecăruia dintre noi, statistic știm că mulți dintre cei de față suntem aici pentru că cineva ne-a sprijinit mama într-un moment dificil al sarcinii. Dincolo de legi, în România mii de femei însărcinate se află în diferite împrejurări care în majoritatea cazurilor pot fi sintetizate în formula „lipsă de sprijin”, iar lipsa de sprijin determină ca nu toți cei care ar putea să aibă dreptul la viață să se bucure de el.

Sunt aici pentru a vă ruga să faceți mai mult pentru femeile în criză de sarcină și pentru ca dreptul la viață să fie mai accesibil decât este acum, întrucât se poate.

Una dintre propunerile pe care le-am promovat cu ocazia Marșului pentru viață, inclusiv în acest an în care Marșul pentru viață s-a organizat în 138 de orașe din România și în 149 de localități din Republica Moldova, este sprijinirea financiară a femeilor pe perioada sarcinii de către stat.

Vă spun din experiența tuturor femeilor însărcinate pe care le-am cunoscut în ultimii ani, pe unele ajutându-le împreună cu alți colegi să își împlinească dorința de a păstra copilul, că pentru niciuna dintre ele perioada sarcinii nu a fost ușoară din punct de vedere financiar.

Când un om este constrâns de diferite probleme, libertatea de a alege i se restrânge. Are drepturi, dar nu mai este liber să le folosească. Sprijinind femeia însărcinată să fie liberă de constrângeri exterioare, ea poate să aleagă fără să fie îngrădită de constrângere, iar o constrângere este și cea financiară, care îngrădește adesea libertatea de alegere și realizarea practică a unor drepturi care rămân accesibile doar teoretic.

Pentru stat, poate că această măsură de sprijin material nu este ușor de implementat; dumneavoastră cunoașteți mai bine cât este de greu sau de ușor, dar este clar că facilitățile medicale punctuale oferite de legislație pe perioada sarcinii sunt insuficiente față de nevoile care apar. Iar nevoile medicale sunt doar o categorie dintre nevoile speciale din perioada sarcinii.

Vă mulțumesc și vă doresc să vă realizați mandatul fundamental al activității dumneavoastră, acela de apărători ai vieți semenilor, iar gândul cu care îmi doresc să rămâneți este următorul:

Cu certitudine, niciodată nu vom putea face destul, ca societate, pentru o mamă, dar suntem datori să facem din ce în ce mai mult!



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button