opinii

Adrian Papahagi: Cei care iau în derâdere faptul religios își bat joc de ei înșiși, căci tiparele profunde ale naturii umane sunt religioase

de Adrian Papahagi, Facebook

Reîncepe astăzi la Cluj festivalul Untold.

Ce caută, în nopțile care urmează, cei care se îngrămădesc să asculte ritmurile repetitive ale muzicii electronice?

Pe lângă divertisment, cred că e și ceva mai profund. Oamenii nu caută doar ieșirea din griul cotidian, ci și transa, adică ieșirea din sine (ek-stasis), fiindcă natura umană nu suportă să fie închisă în strânsoarea cărnii, captivă în materie, ci tânjește să evadeze.

Așa cum unii oameni își petrec nopțile în priveghi, se adună la procesiuni, lăcrimează și se simt transportați la liturghie, sau închid ochii și ridică mâinile cântând despre Iisus, alții își vor consuma în aceste zile, altfel, aceeași nevoie spirituală.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Cei care iau în derâdere faptul religios își bat joc, fără să știe, de ei înșiși, căci tiparele profunde ale naturii umane sunt religioase.

Extaza dionisiacă și cea mistică creștină au manifestări psiho-somatice asemănătoare în unele aspecte exterioare. Fiecare dizolvă și recreează, în felul ei, corpul uman și social.

Asemănările se opresc aici, iar diferențele sunt esențiale: experiența dionisiacă e mai degrabă dizolvantă, cea creștină e structurantă. Prima transportă spre nimic, a doua spre ceva. Din prima, iese un om stimulat până la epuizare, dar nesatisfăcut, din a doua – un om nou, renăscut. Când se termină, experiența Untold te restituie banalului; cea creștină te transformă definitiv și îți oferă un sens care te hrănește mereu.

Citește mai multe opinii de Adrian Papahagi



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button