Un bucureştean îi scrie Ministrului Educaţiei despre educaţia sexuală

 

8-green_seaside_valley-wide

 

Propunerile de introducere a orelor de educaţie sexuală ca materie obligatorie în şcolile româneşti stârnesc controverse aprinse. Săptămâna trecută, o serie de asociaţii pro-familie au cerut ca părinţii să fie consultaţi în legătură cu aceasta şi copiii să fie educaţi în spiritul vieţii de familie şi al castităţii până la căsătorie.
Reacţia nu a întârziat. Câteva alte ONG-uri, în frunte cu faimosul ASUR, care milita până de curând pentru scoaterea religiei din şcoli, au cerut demiterea unui consilier al Ministrului Educaţiei, pe motiv că ar face parte din Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie, una din semnatarele scrisorii care promova o educaţie pentru abstinenţă în rândul adolescenţilor.
Reacţiile la această reacţie nu au întârziat să apară. Astăzi, Asociaţia Studenţi pentru viaţă a trimis miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii o altă scrisoare deschisă, care apără pozţia consilierului din Ministerul Educaţiei, arătând că în SUA educaţia pro-familie este adoptată de multe şcoli şi finanţată de la bugetul de stat, iar documentele oficiale al Centrului American pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor certifică faptul că abstinenţa şi monogamia reprezintă cea mai bună protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală.
Dincolo, însă, de argumentele adminstrative sau ştiinţifice, la redacţie ne-a parvenit o scrisoare emoţionantă, cu argumente de bun simţ, care reprezintă mărturia unui bucureştean în vârstă de 35 de ani care a urmărit subiectul. O redăm mai jos integral:

 

Domnului Sorin Câmpeanu
Ministrul Educaţiei Naţionale

 

Stimate Domnule Ministru,

 

Numele meu este Florin Panait, am 35 de ani şi am fost educat în sistemul de învăţământ public din România.

Pe vremea când eram eu elev, adică în perioada 1986- 1998, existau subiecte tabu, exista încă respect pentru oamenii în vârstă întâlniţi pe stradă, exista ruşine, exista frică de părinţi şi ascultare de profesori.

Atunci încă se mai transmiteau valorile familiale din generaţie în generaţie, pentru că cei peste 50 de ani aveau nepoţi, deoarece se căsătoriseră devreme şi la fel făcuseră şi copiii lor. Şi, astfel, expresia „cei 7 ani de acasă” avea alt sens atunci, pentru că „acasă” însemna ceva. Ceva mai mult decât un apartament la bloc sau o vilă într-un cartier rezidenţial. Însemna o gospodărie în care convieţuiau copii, părinţi şi bunici, în care fiecare avea responsabilităţi, unde copiii primeau sarcini şi învăţau astfel ce înseamnă ascultarea, învăţau poate şi că nu îşi pot permite orice, că uneori trebuie să mai facă şi ce nu le convine, că există limite, că trebuie să se abţină sau să amâne un moment de plăcere până îşi termină treaba. Şi mai învăţau că faptele lor aveau consecinţe – şi bune, şi rele.

Citeşte şi Societatea civilă către doi miniştri: „Educație pentru sănătate – DA, educație ideologică – NU!”

În acelaşi timp, tentaţiile sexuale aveau cu totul şi cu totul alte proporţii, pentru că nu erau atât de promovate ca acum. Nu existau reclame la lenjerie intimă pe toate autobuzele şi pe toate străzile, nu erau emisiuni TV care să includă dans la bară, striptease în direct, expunere de viaţă intimă bogat detaliată, nu existau reviste şi site-uri precum Can-Can, Libertatea sau Wow!, în care pornografia este ceva obişnuit. Femeile erau mai degrabă îmbrăcate decât dezbrăcate, nu existau sex-shop-uri şi nici afişe cu saloane de masaj erotic pe toţi stâlpii, iar „iubirea” însemna cu totul şi cu totul altceva decât ce înţelegem acum din emisiuni intitulate sugestiv „Insula iubirii”.

Bineînţeles că, şi atunci, eu, ca băiat, îmi doream să cunosc şi să experimentez, bineînţeles că aveam pofte şi dorinţe, dar ele, poftele, nu erau atât de excitate ca acum, pentru că nu erau stimulii de acum.

Citeşte şi Zeci de organizaţii pentru familie îl sprijină pe consilierul Ministrului Educaţiei: „Obiectivele educative APOR sunt în consonanţă cu cele ale ministerului”

În acelaşi timp, exista un alt raport între aşteptările şi posibilităţile pe care le întrevedeam ca tânăr, relativ la viaţa cu o fată.

Aşteptările mi le formăm pe baza a ceea ce văzusem şi vedeam în jur, pe baza educaţiei de acasă şi de la şcoală, dar şi pe baza comportamentului celor din anturajul meu. Şi, astfel, nu îndrăzneam să mă gândesc că mă pot culca cu o fată fără să am o relaţie legitimă cu ea. Nu îndrăzneam, efectiv. Îmi era ruşine de părinţii mei şi de ai ei, iar ea nu ar fi acceptat niciodată.

Citeşte şi Scrisoarea deschisă despre educaţia pentru familie a asociaţiei Studenţi pentru viaţă

Posibilităţile de de viaţă sexuală precoce iarăşi nu prea existau, sau cel puţin nu îmi erau accesibile mie neexistând saloane de masaj erotic, iar fetele fiind descurajate de întreagă societate să se ofere pur şi simplu.

Or, acum, întreaga societate reprezintă un tir continuu de mesaje erotice trimise asupra adolescenţilor.
Internetul, accesbil de pe orice telefon mobil, este plin de pornografie.
Străzile sunt pline de reclame realizate pe principiul „sexul vinde”.
Emisiunile TV prezintă cele mai excentrice experienţe sexuale ca fiind ceva normal.
Revistele pentru adolescenţi îi îndeamnă la masturbare, vorbesc despre relaţii şi despărţiri şi nu au nicio pagină pe care să nu apară cuvântul „sex”.

Dar cine şi cum îi învaţă pe adolescenţi cum să îşi întemeieze o familie?
Cine îi învaţă să devină responsabili?
Cine şi cum îi învaţă cum să îşi crească copiii?
Cine îi învaţă să devină oameni care să contribuie la viitorul ţării, care să muncească şi să creeze?
Cine îi protejează de eşecuri, cine îi pregăteşte pentru provocările şi greutăţile pe care le vor întâmpina peste câţiva ani?
Cine şi cum le oferă metode prin care să nu renunţe la un obiectiv pe care şi l-au asumat? Cine le spune despre responsabilitate şi despre consecinţe?

Citeşte şi Scrisoarea deschisă de la ProValori Media, publisherul Stiripentruviata.ro, despre educaţia pro-familie

Nu îl cunosc pe domnul Romeo Moşoiu şi nici nu am auzit de dumnealui până acum.
Dar, dacă cineva vrea ca şcoala să le spună elevilor că ar fi bine să se abţină de la sex până la căsătorie, mie mi se pare un om normal.
Şi mai mult decât atât, mi se pare un om patriot, care este preocupat de viitorul ţării sale, de viitorul sănătos al copiilor şi al generaţiei pentru care eu plătesc impozite şi care ar trebui să îmi plătească mie pensia.
Şi mă întreb cum şi din ce mi-o vor plăti, dacă ei umblă prin bordeluri şi cluburi, încurajaţi de şcoală să facă sex?
Cum se vor pregăti ei pentru o carieră de succes, dacă acum învaţă la şcoală că e bine să o facă des şi cu oricine? Când vor mai avea vreme de învăţat? Între un sex oral şi o masturbare?
Şi de ce se cere demisia dumnealui? Pentru că are o altă părere? Este nesănătoasă părerea dumnealui? Cui şi în ce fel îi face rău? Şi unde este pluralismul de idei şi toleranţa?

Mă mai întreb ce fel de oameni sunt cei care îi cer demisia? Ce fel de interese au ei cu privire la România şi la adolescenţii noştri? Vor să îi facă oameni sau vor să îi facă sclavi sexuali?

Mă întreb şi totodată vă întreb şi pe Dumneavoastră.

Citeşte şi Opinia unui parinte: Cine vrea să facă legea în Ministerul Educaţiei?

Pe vremea mea, poate nu era nevoie ca şcoala să le dea copiilor un mesaj şi o educaţie cu privire la ce înseamnă activitatea sexuală şi ce rol – atât pozitiv, cât şi negativ – are ea în viaţa unui om. Dar acum cred că a venit vremea.

Însă care să fie mesajul, spre ce să îi îndrepte pe copii, ce să le spună şi ce direcţie să le dea?

Eu cred că ar trebui să îi îndrepte spre bărbăţia care nu se identifică cu muşchi şi bani, respectiv către feminitatea care nu se identifică cu silicoane şi genţi – spre asumare. Ar trebui să-i îndrepte spre responsabilitate, nu spre plăcere, nu spre delăsare, nu spre evitarea consecinţelor.

Şi cred că cei care conduc această ţară ar trebui să fie oameni verticali şi să fie înconjuraţi tot de oameni verticali şi cu simţ al răspunderii.

De aceea, vă cer să nu îl demiteţi pe domnul Moşoiu, ci să îl promovaţi. Să demonstraţi astfel nu doar calităţile dumneavoastră de lider care îşi apără oamenii, dar să vă demonstraţi şi viziunea pe care ar trebui să o aibă un ministru.

 

Va mulţumesc.

 

Florin Panait, Bucureşti
17 iulie 2015

 

,

No comments yet.

Lasă un răspuns