Părintele Nicolae Tănase: „Să-L imităm pe Dumnezeu. Dumnezeu ne-a adoptat, să adoptăm și noi”
de Știri pentru viață
La conferința „Biologie și Persoană. O perspectivă teologică asupra adopției”, care a avut loc pe 24 martie 2014, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, părintele Nicolae Tănase, inițiatorul și sufletul proiectului de la Valea Plopului, a oferit o perspectivă creștină, teologică și totodată profund umană, asupra practicii adopției și a situației copilului adoptat. Vă prezentăm în continuare câteva extrase din conferință.
„Este de preferat ca o familie să aibă propriii copii și să și adopte câțiva: se distruge egoismul și se contribuie puternic la formarea caracterelor celorlalți, pentru că se lovește în comoditate și se exersează în mod practic credința”, a explicat invitatul conferinței, părintele Nicolae Tănase, în prezența pr. dr. Gheorghe Holbea, prodecanul Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul”, a Alexandrei Nadane, președintele Asociației Studenți pentru Viață, și a unei numeroase audiențe formate din studenți la diverse facultăți și specializări din București.
Ce înseamnă trauma adopției pentru un copil.
Părintele Nicolae Tănase: „Când citim la botez lepădările, iar copilul plânge, îl dau la mamă și văd că imediat tace. Când împărtășim copiii, suntem dreptaci și e important ca mama să învețe să țină copilul pe dreapta. Mamele se învață greu asta. Ele țin instinctiv copilul pe stânga, cu capul spre inimă. Copilul tace pentru că îl ține lângă inimă și recunoaște ritmul bătăii inimii mamei. Noi am luat odată în îngrijire un copil care avea doar trei zile. Până la vârsta de trei săptămâni, copilul acesta a avut fruntea încruntată – ceva de necrezut la un copil. Copilul nu poate să se încrunte. I-a luat trei săptămâni să realizeze că nu mai era mama. Încruntarea era lipsa acelei inimi ce bătuse pentru el și cu care se obișnuise când era în burtă. Un copil adoptat are o problemă, fiindcă e un dezrădăcinat și resădit.”
E bine să știe copilul că a fost adoptat? Când îi spunem?
Părintele Nicolae Tănase: „Copilul ar trebui să știe că a fost adoptat, fiindcă oricum el află. Copilul adoptat dorește să-și vadă mama. Nu e de preferat, dar dorește. Are dreptul să o facă după 18 ani. Se re-echilibrează, își aduce aminte comportamentul mamei respective. Dacă reușești să îi spui pe la doi ani copilului că l-ai luat de la altă mămică, șocul nu va fi prea mare. Nu prea convine, dar psihologic, este bine să facem așa.”
Problemele emoționale ale copiilor adoptați
Părintele Nicolae Tănase: „Cu propriii copii poți păți multe, dar cu copilul adoptat? Dar să nu ne temem de probleme. Noi, creștinii, trebuie să căutăm probleme. Mai bine decât să ne vină ele. Nu putem să ne mântuim fără cruce. Cu cât un copil e mai amărât și mai prăpădit, cu atât mai bine. Eventual să ne și rugăm să ne dea Dumnezeu unul cu probleme. Ca să avem cui da dragostea noastră.”
Adopția din perspectiva teologiei creștine
Părintele Nicolae Tănase: „Iisus Hristos este fiul lui Dumnezeu, născut mai înainte de timp din tată fără mamă și întrupat în timp în Sfânta Fecioară Maria de la Duhul Sfânt, fără de tată. Iisus Hristos nu e întemeietor de religie, ci Fiul lui Dumnezeu, deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. De pe cruce, ne-a încredințat, prin Ioan Evanghelistul, Maicii Sale. Noi suntem frați. De aceea spunem «Tatăl nostru», nu «Tatăl meu». Când eu și cu tine avem același tată, înseamnă că suntem fii. Fiii aceluiași Tată. Hristos ne-a permis să fim frați cu El. Asta înseamnă că, pe lângă Fiul Unul Născut, Tatăl ne-a adoptat și pe noi. Noi suntem fiii lui Dumnezeu după har, nu după ființă, precum Hristos, ci prin înfiere. Iar noi, fiind după chip și asemănare cu Dumnezeu (avem voință , gândire și sentiment, acesta e chipul lui Dumnezeu în om), trebuie să-L imităm pe Dumnezeu. Dumnezeu ne-a adoptat, să adoptăm și noi.”
Foto: Cezar Machidon (https://ro-ro.facebook.com/CezarMachidonPhotographer)
Citește în continuare: Cum ne pregătim pentru adopție; Adopția ca rană a sufletului mamei; Adopția ca manifestare a respectului față de persoana umană
3 Comments