Zeci de organizații de tineret reprezentate la Congresul Tinerilor Pro-Viață 2026
Peste 90 de tineri au participat, în perioada 20-21 martie 2026, la cea de-a cincea ediție a Congresului Tinerilor Pro-Viață, desfășurată la București, anunță Basilica.ro.
Întâlnirea a fost organizată de filialele din București și din Iași ale asociației Studenți pentru viață, în colaborare cu Organizația Tinerilor București și cu Asociația Tineretului Ortodox Român (ATOR) Banatul de Munte.
Au participat reprezentanți ai filialelor locale ale Asociației Studenților Creștin-Ortodocși din România (ASCOR), ai unor filiale ATOR, reprezentanți ai Organizației Tinerilor din București și Sibiu, ai Ligii Studenților din Oradea și Timișoara, ai Asociației Emanoil din Alba Iulia, precum și participanți din străinătate – Olimpia Galiberti (Italia), care a fost prezentă și la Marșul pentru Viață 2025 de la București.
Fără dragoste nu putem construi nimic

„Suntem bucuroși să vedem această unitate între organizații”, a declarat, pentru Trinitas TV, Teodora Diana Paul, președinta Studenți pentru Viață București.
„Nu este o unitate instituțională, formală, dar este o unitate mult mai profundă, o unitate de înțelegere, de simțire, de dorință de a face binele, de a ocroti fiecare mamă, fiecare copilaș, de a ajuta oamenii să se bucure de viață, oferindu-le șansa la viață din momentul în care ei se află în cel mai vulnerabil stadiu, adică viața intrauterină.”
„A face binele este un lucru contagios, la fel și bucuria de a cunoaște alți oameni este un lucru contagios și tinerii, în special de la vârsta adolescenței, simt nevoia aceasta de a intra în grupuri, de a aparține unei comunități”, a mai spus președinta Studenți pentru Viață București.
Când tinerii sunt onești cu ei înșiși aleg să iubească fiecare viață, se vor implica în promovarea mesajului pro-viață și în sprijinirea femeilor însărcinate, a adăugat tânăra. „Fără dragoste, de fapt, nu putem să construim nimic”, a subliniat Teodora Diana Paul.
Congresul a fost prefațat vineri seară de piesa de teatru „Fetița din debara” de Oana Jindiceanu și a continuat sâmbătă cu gânduri de la reprezentanții organizațiilor de tineret și cu ateliere tematice și dezbateri.
„Sunt aici zeci de organizații din toată țara care împărtășesc aceleași valori pro-viață”, a subliniat Anita Radics de la ATOR Banatul de Munte. Iar un congres dedicat lor este foarte important pentru motivare și mobilizare.

„Am văzut foarte des în mediul online că tânăra generație este puțin reticentă, mă refer acum în special la cei care sunt în pragul adolescenței”, a adăugat Anita Radics.
„Dar e foarte important de subliniat faptul că activitatea pro-viață, misiunea pro-viață sau Luna pentru Viață nu au început niciodată cu ceva anti, ci a început totdeauna cu ideea de a oferi o șansă și de a avea și o altă perspectivă.”
La eveniment au mai vorbit: coachul Lavinia Stan, dr. Eliza Cloțea, Alexandra Nadane, președinta asociației România pentru Viață, dr. Iulia Rădeanu, Manuela Cernat.

„Cred că cea mai înaltă formă de solidaritate pentru un tânăr este de a fi pregătit în fiecare zi să facă binele”, a declarat Maria Bodale, președinta Studenți pentru Viață Iași.
„Și am o rugăminte pentru toți tinerii, pentru toți oamenii dacă se întâlnesc vreodată cu o femeie în criză de sarcină să nu uite că Dumnezeu ne-a dăruit doi ochi ca să-i vedem pe amândoi atât pe mamă cât și pe copil, atât pe femeie însărcinată cât și pe copil nenăscut.”
Ea a mărturisit un cuvânt primit de la un duhovnic: nu suntem atât de săraci ca societate când este vorba să ajutăm doi oameni – și pe mamă, și pe copil.

Părintele Petru Cernat, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, a explicat că sprijinul oferit femeilor însărcinate salvează vieți de copii nenăscuți.
„În general, când vorbim despre o criză de sarcină, suntem obișnuiți să credem că sunt în fapt copilul nenăscut și mama acestuia. Însă prea puțin se vorbește despre cine o susține pe mamă în asemenea context”, a declarat clericul.
„Înțeleg că cea mai apropiată persoană de prunc este mama sa. Dar de mama pruncului cine este cel mai apropiat? Și aici ar trebui să fie partenerul, soțul ei.”

„Este foarte important să revenim la această vocație bărbatului de a fi cap al femeii sale, vocație de care vorbește Sfântul Apostol Pavel. Și noi suntem obișnuiți să legăm această vocație de autoritate și de ideea de conducere, însă kefalos în limba greacă în original înseamnă mai întâi izvor”, a subliniat părintele Petru Cernat.
„Deci iată că rolul bărbatului în asemenea situație este să fie izvor de energie, izvor de viață pentru femeia aflată în această criză. Acest lucru suntem chemați să-l înțelegem ca generație pro vita.”
Congresul Tinerilor Pro-Viață face parte din seria de evenimente din Luna pentru Viață, care culminează cu Marșul pentru Viață, organizat anul acesta la 28 martie în numeroase localități din țară și din Republica Moldova.






