Voluntarii Paraclisului CMN au donat 15 aparate de aerosoli, destinate copiilor, pentru Spitalul „Dr. Victor Babeş”
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au donat 15 aparate de aerosoli pentru Spitalul Clinic de Boli infecţioase „Dr. Victor Babeş” din Bucureşti.
Aparatele au fost oferite la recomandarea reprezentanţilor din conducerea instituţiei medicale.
„Aparatele sunt utilizate pentru terapia cu aerosoli, aceasta fiind o modalitate de a trata bolile obstructive ale căilor respiratorii. Dispozitivele medicale sunt binevenite pentru că avem în acest sezon foarte mulţi pacienţi internaţi cu infecţii respiratorii”.
„Ele pot fi utilizate pentru tratarea otitelor, a pneumoniilor, a astmului bronşic etc”, a declarat pentru Trinitas Tv Monica-Adriana Georgescu, asistent medical şef – Pavilionul B2 copii.
Dănuţ-Viorel Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul CMN, a evidenţiat că acţiunea nu reprezintă prima colaborare cu Spitalul Dr. Victor Babeş.
În viitorul apropiat vor fi donate spitalului bucureştean şi alte echipamente medicale.
Sursă: basilica.ro