Violența politică din SUA arată unde se ajunge când oamenii echilibrați nu se pun în slujba semenilor: centrul e ocupat de una din extreme

1. Scena blasfemiatoare de la Jocurile Olimpice de la Paris are cel puțin două instanțe asemenea ei în secolul 20 (un film și un poster), pe care nu o să le amintesc cu datele exacte, căci vederea lor în sine cred că transmite răul cu care ele au fost create. În momentul apariției, au șocat și ele, nu la fel de mulți oameni ca la JO Paris, că nu au fost văzute de atât de mulți oameni.

2. Extrema stângă jubilează sau invocă faptul că nu este o batjocorire a picturii lui Da Vinci – implicit a Cinei celei de Taină, ci o replică a altui tablou (și acela era o batjocorire); deci negare. Extrema dreaptă are un prilej excelent pentru a arăta caracterul auto-distrugător al extremei stângi și a se poziționa ca singura care poate proteja societatea de extrema stângă.

Atâta vreme cât nu sunt voci puternice, de centru, de echilibru, care să arate grozăvia de la JO Paris, extrema dreaptă va fi crezută de oamenii de centru, iar extrema stângă va recruta noi adepți arătând cum crește extrema dreaptă.

3. În orice mediu instituțional se știu abuzatorii, pentru simplu motiv că este imposibil să ascunzi ani de zile de colegii din acel mediu un comportament repetitiv. Facultățile de științe politice din București sunt printre cei mai puternici poli ai extremei stângi din România, extremă care clamează că ocrotirea victimelor este apanajul ei. Istoria recentă, ca și cea mai veche, arată că este fals, că ipocrizia este la ea acasă. Să nu uităm că #metoo a pornit de la darea în vileag a abuzurilor de decenii ale lui Harvey Weinstein, care era participant la marșurile pentru drepturile femeilor. Ce face extrema dreaptă când află că doamna Mihaela Miroiu a tăcut când o studentă i-a spus cu nume cine o hărțuiește sexual? Arată că nu se poate avea nicio încredere în ipocrita extremă stângă.

Atâta vreme cât oamenii de centru, de echilibru, nu vor arăta grozăvia abuzurilor sexuale și nu vor crea mecanisme de prevenție, mecanisme de pedeapsă și mecanisme de recuperare, extremele se vor acuza una pe alta de vinovăție, ambele vor crește în credibilitate, iar victimele vor fi folosite drept carne de tun în războiul lor.

4. Dacă cineva crede că blasfemia de la Jocurile Olimpice de la Paris este una din șirul obișnuit (să ne amintim că în fiecare an, înainte de Paști, avem parte de cel puțin una de răsunet), aș vrea să spun că locul unde ea s-a petrecut este un loc simbolic, este locul unde mari conflicte care s-au declanșat ulterior au fost anunțate: așa au fost Jocurile Olimpice 1936 din Germania nazistă și boicotul reciproc SUA – URSS la JO 1980 Moscova, respectiv JO 1984 Los Angeles.

5. Războaiele culturale se declanșează de la victime, dar produc și mai multe victime. Ele apar pentru că oamenii de echilibru nu spun răspicat adevărul și, mai ales, pentru că nu fac efortul de a-l transpune în faptă. Un singur sponsor s-a retras de la JO Paris, după blasfemie. A pierdut bani, sigur, dar a câștigat o treaptă pentru un viitor echilibrat.

Este nevoie ca oamenii echilibrați să facă lucruri echilibrate. Violența politică din SUA arată unde se ajunge când oamenii echilibrați nu se pun în slujba semenilor: locul central va fi ocupat de una dintre extreme și astfel începe o nouă bătălie cu victime multe.

Sursa: Facebook