Pacient de 41 de ani, suferind de o boală incurabilă, dar cu dorință și perspectivă de a mai trăi mulți ani, a fost condamnat la moarte de sistemul medical canadian care a considerat că sinuciderea asistată este mai ieftină decât acoperirea integrală a costului îngrijirii la domiciliu
Canadianul Sean Tagert, în vârstă de 41 de ani, a fost ucis prin sinucidere asistată după ce autoritățile au decis să-i reducă finanțarea pentru îngrijirea la domiciliu. Tagert suferea de scleroză laterală amiotrofică, o afecțiune de natură neurologică care îi afectase semnificativ capacitatea de a se mișca, vorbi sau se hrăni, însă nu și capacitatea mentală (Celebrul Stephen Hawking a fost diagnosticat cu această afecțiune la vârsta de 21 de ani și a trăit și creat multe lucrui remarcabile pentru știință până la 76 de ani). Medicii i-au recomandat lui Tagert îngrijire la domiciliu 24/24, însă Departamentul de Sănătate i-a aprobat inițial doar 15.5 ore/24, suplimentate apoi la 20. Asta înseamnă că Tagert a fost nevoit să plătescă 263,5 dolari/zi pentru a supraviețui sumă care acoperea costul celor 3.5 ore de îngrijire refuzate de sistemul de sănătate. Nemaiputând suporta aceste costuri, Tagert a solicitat sistemului de sănătate care i-a refuzat îngrijirea să îi aprobe sinuciderea asistată. Pe 6 august pacientul Sean Tagert a fost ucis prin sinucidere asistată.
Canada, una din cele mai prospere și avansate țări din punct al nivelului de trai, are una din cele mai sinistre legi din lume privind eutanasia și sinuciderea asistată care îi face eligibili pentru a fi uciși pe bolnavi ce nu sunt în fază terminală sau au afecțiuni psihice. De când Canada a legalizat eutanasia, au fost consemnate 6749 de cazuri de sinucidere asistată, peste 3000 înregistrându-se numai în 2018. Lucrurile evoluează spre o zonă extrem de periculoasă în care eutanasia sau sinuciderea asistată, prin esență soluții medicale, morale și umane total greșite, nu mai reprezintă un act unilateral de voință al bolnavului în fază terminală, cu discernământ, pentru a-i fi curmată suferința, ci tind să devină rezultatul deciziilor arbitrare ale sistemului.
Cazul Tagert este un exemplu elocvent în care sistemul a decis că pacientul trebuie să moară. Chiar dacă suferea de o afecțiune incurabilă, Tagert își dorea să trăiască și poate ar mai fi trăit mulți ani, dacă sistemul i-ar mai fi aprobat încă 3.5 ore de îngrijire la domiciliu în valoare de 263,5 de dolari/zi. Sistemul a decis însă că Tagert trebuie să moară. Să nu mai vorbim că este vorba de același sistem care acoperă costurile deloc mici pentru tratamentele cu hormoni și intervențiile chirurgicale pentru schimbarea de sex, inclusiv pentru copii (mii de cazuri/an, iar numărul crește exponențial).
Sursă: lifenews.com
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
