familie

AUDIO. Vasile Bănescu: Poziția Bisericii Ortodoxe Române față de referendumul pentru căsătorie și față de parteneriatele civile

Din declarațiile acordate presei de Vasile Bănescu, Purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, după conferința „Referendumul pentru căsătorie în România: Perspective naționale și internaționale”, care a avut loc joi, 3 mai 2018, la Palatul Parlamentului din București.


Despre susținerea Bisericii Ortodoxe Române pentru referendum

„Eu sunt doar unul dintre invitații care au avut onoarea să fie prezenți la această conferință organizată de Coaliția pentru Familie. Trebuie să știm că structura și identitatea acestei Coaliții pentru Familie nu include Biserica Ortodoxă Română, așa cum nu include niciun cult religios din România. Este vorba de o inițiativă civică, care aparține mai multor organizații civice din România și care, bineînțeles, datorită motivațiilor pe care acest grup de organizații numit Coaliția pentru Familie le-a invocat pentru sprijinirea familiei, în mod evident atât Biserica Ortodoxă Română, cât și celelalte culte religioase au aderat și au sprijinit la nivelul discursului lor public ducerea la bun sfârșit a acestui demers, pe care eu îl calific ca extraordinar și bine venit într-o societate românească care, ca și alte societăți europene, se confruntă cu un asalt ideologic asupra unor valori.

Una dintre valorile fundamentale ale societății este familia. De ce ne este teamă de asaltul ideologic? Ne este teamă tocmai pentru că în foarte multe țări unde nu s-a luat atitudine în legătură cu definirea foarte clară a căsătoriei, care trebuie să se consume între un bărbat și o femeie, acolo unde această definire nu a fost foarte bine lămurită, s-a ajuns la legalizarea căsătoriilor homosexuale. Urmările căsătoriilor homosexuale într-o societate derivă imediat și ajung la adopția de copii. Este exact ceea ce această Coaliție pentru Familie și, bineînțeles, cultele religioase din România nu pot accepta, pentru că intră în contradicție totală, frontală, cu viziunea creștină asupra familiei. Sprijinim familia naturală, și nu «tradițională», așa cum este ea numită, pentru că familia tradițională, străveche, nu mai există. Există însă familia naturală, formată fie prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie, care au copii eventual, fie din familii monoparentale, fie din familii provenite din adopție sau din grade de rudenie. Niciuna dintre aceste variante derivate din familie, accidental însă, nu este exclusă din definirea aceasta care se dorește a fi inclusă în articolul 48, alineatul 1 din Constituție.”

Despre parteneriatul civil

„Biserica Ortodoxă Română, și repet mereu, și celelalte culte religioase din România nu pot recomanda, nu pot sugera nimănui validitatea unui parteneriat civil. De ce? Pentru că parteneriatul civil apare ca o formă alternativă la o instituție deja existentă, numită căsătorie. Ce este parteneriatul civil? Din punct de vedere legal, este o înțelegere care exclude termenul religios, exclude binecuvântarea lui Dumnezeu din taina căsătoriei, presupune o înțelegere punctuală între două persoane care își asumă în fața unei instituții pur omenești, și nu dumnezeiești, cum e cazul în biserică, faptul că vor merge împreună mai departe.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Parteneriatul civil, în legătură cu persoanele heterosexuale, nu-și are nicio rațiune de existență, pentru că există deja o instituție numită căsătorie, care nu împovărează pe nimeni, în care faci pasul dacă dorești, dacă iubești persoana respectivă, și o alternativă paralelă la căsătorie numită parteneriat civil e lovită de nulitate, inclusiv în existența ei. Pur și simplu e o subminare, ca să spun așa, a instituției căsătoriei. În legătură cu parteneriatele civile între persoane de același sex, România nu are așa ceva în legislație și nici nu pot eu aproxima dacă va avea sau nu. Dar eu mă refer, în primul rând, la parteneriatele civile între persoane de sex opus, parteneriate care nu-și au nicio rațiune de existență.”

AUDIO (de la min. 02:42)

Lucrările integrale ale conferinței:

Conferință la Parlament: „Referendumul pentru căsătorie în România: Perspective naționale și internaționale” (partea 1)

Conferință la Parlament: „Referendumul pentru căsătorie în România: Perspective naționale și internaționale” (partea a 2-a)



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button