Victor Ponta: PSD este un partid conservator, Bucureștiul este un oraș în mare parte progresist
de Andrei Iosif, Stiripentruviata.ro
Unii politicieni români nu știu ce înseamnă curentele de stânga și dreapta, iar alții știu dar se prefac că nu știu. Victor Ponta știe, nu prea spune, dar de curând a vorbit cu subiect și predicat pe temă.
Întrebat, la Digi24, dacă Bucureştiul este un oraş de stânga sau de dreapta, el a încercat să ocolească un răspuns tranșant:
„E complexă întrebarea pentru că eu cred că Bucureştiul este un oraş de stânga modernă.”
Dar apoi a spus clar ce înseamnă „stânga modernă”.
Întâi a spus ce NU ESTE „stânga modernă”:
„Adică exact ceea ce nu este PSD-ul. PSD e un partid conservator acum. E partidul care susţine chestii cu biserica, cu familia tradiţională.”
Și așa este, indiferent din ce motiv se întâmplă asta, indiferent de drumul prin care s-a ajuns la asta și indiferent dacă asta nu convine nici unor conservatori, nici unor lideri PSD…
Apoi a spus ce ESTE „stânga modernă”:
„Eu cred că Bucureştiul este un oraş în care o mare parte, în special generaţia mai tânără, gândeşte în sens progresist. Vreţi să exagerăm să spunem că dacă ar veni Bernie Sanders la Bucureşti, probabil că ar avea foarte mulţi suporteri.”
Așadar, „stânga modernă” este progresismul.
Dacă altcineva nu are curajul să spună cu subiect și predicat care partid este „stânga modernă”, aka „socialism cu față umană”, aka „scopul socialismului este comunismul”, aka „progresism”, așteptăm ca tot Victor Ponta să spună. Candidații nu lipsesc deloc, cei mai „de dreapta” fiind cei mai bine plasați…