criza de sarcină

Viața e ca lumina din miezul zilei: De ce să ajuți femeile în criză de sarcină

de Redacția Stiripentruviata.ro

St Paraskeva Orthodox Charity din SUA a creat o strângere de fonduri pe Facebook pentru Centrele ROUA din București. De ce să donezi:

Vi s-a întâmplat vreodată să încercați să faceți întuneric în cameră în miezul zilei ca să puteți dormi?

Poate că aţi tras perdelele sau draperiile sau aţi mutat un pic un obiect de mobilier pentru a bloca lumina. Sau aţi încercat să duceţi braţul la ochi ori să trageţi cearceaful pe faţă. Cu toate acestea, printr-o parte sau prin alta sau la îmbinarea celor două fâşii de draperie, lumina ţâşneşte înăuntru.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Așa e și cu viața.

Viaţa e prea puternică să ne propunem să o ţinem afară în miezul zilei, când ea vrea să pătrundă în interior şi să ne cuprindă.

La asta ne-am gândit când ne-am propus să vă aducem în atenţie următoarea poveste specială.

Totul a început cu un apel telefonic la Telefonul Roua Bună *8282

E un număr pe care Centrele ROUA îl pun la dispoziţia femeilor însărcinate și mamelor cu copii, pentru consiliere şi sprijin.

(Apropo, știți că sunt multe femei care, ajunse într-o situație dificilă, ar vrea să vorbească și nu au cu cine? De multe ori am simțit acest lucru în vocea femeilor care se aude la celălalt capăt al firului.)

Apelul de care vă povesteam a venit în această primăvară, din partea unei doamne care ne-a cerut un sfat în legătură cu ce ar putea să facă pentru fiica sa adolescentă care a rămas însărcinată a doua oară, după o perioadă de 6-7 luni.

Prima sarcină a fost întreruptă, adolescenta făcând avort, gest care a avut un efect devastator asupra sa. Era într-o relație toxică și nu-și imagina cum poate să fie viitorul nici pentru ea, cu atât mai puțin pentru ea și pentru un copil. După avort, ea a intrat în depresie şi s-a îndepărtat foarte mult de familie. A apărut un efect de domino, ajungând din nou în situația de a rămâne însărcinată, tânăra gândindu-se să ia aceeași decizie ca prima dată.

Lumina care intră prin orice colțișor, oricât de mic

Mama sa, care o sprijinise să întrerupă sarcina prima dată, a avut un moment teribil de conştientizare şi nu a vrut ca fiica ei să mai treacă o dată prin aceeaşi situaţie traumatizantă.

Deci mama tinerei a sunat la noi. Apelul său a fost unul disperat. Ea căuta o soluție pentru a o face pe fiica sa să se răzgândească. S-a bucurat foarte mult să găsească înţelegere şi ajutor atât de rapid.

Cum am pus ROUĂ de speranță într-o poveste viață?

Primul pas pe care ROUA l-a făcut a fost stabilirea unei întâlniri, față în față, atât cu mama cât și cu fiica sa adolescentă, întâlnire la care a fost prezent și un psiholog dar și asistentul social al centrului nostru.

Această întrevedere a avut ca efect creşterea încrederii adolescentei în ceea ce priveşte viitorului ei, dar și al pruncului său:

• a primit sprijinul nostru prin consiliere psihologică, dar și socială.

• a fost îndrumată către un medic care să îi monitorizeze sarcina.

• a fost asigurată de tot sprijinul nostru în ceea ce privește cheltuiala financiară ce implică aducerea pe lume a unui copil, cât și prima perioadă din viața lor.

• a fost încurajată să își continue studiile, aducându-se, ca motiv în plus, și faptul că în acest fel va primi indemnizația oferită de statul român.

Uneori e nevoie doar de o vorbă bună ca să declanșezi puterea din om

Tânăra a reușit să iasă din relația toxică pe care o avea cu tatăl bebelușului.

A avut șansa să fie înțeleasă atât de conducerea liceului pe care îl frecventa, cât și de dirigintele ei, reușind să recupereze materia pierdută în această perioadă dificilă din viața ei.

În prezent se pregăteşte pentru absolvirea liceului, lucru pe care îl va face cu siguranţă, dată fiind determinarea ei.

Și a adus pe lume un prunc sănătos.

Toată schimbarea pe care noi am pus-o în mișcare a avut ca și final nașterea unui băiețel frumos și sănătos.

Acum, această mică ființă aduce bucurie nemăsurată tinerei mame, bunicii lui dar și unchiului său (fratele mamei).

Şi iată cum viaţa ne învaţă că e nevoie de un prim simplu gest (în cazul acesta un apel) ca să poţi schimba finalul unei poveşti.

Mulțumim. Și continuăm lucrarea cu bucurie.

Nu am fi putut face acest lucru fără sprijinul a sute de oameni care se afla în spatele centrelor ROUA.

Le mulţumim nespus!

Şi vă asigurăm că vom continua lucrarea aceasta specială care are în centru Viaţa, o lucrare pe care am început-o acum mult timp şi care schimbă vieţi.

Şi nu, asta nu e o relatare dintr-o carte de pe un raft prăfuit.

Asta e realitatea de lângă noi, realitatea de lângă dumneavoastră.

Asta e pur şi simplu Viaţa!

Like & Share pentru ca povestea să ajungă la cât mai multe persoane, să inspire şi să ajute.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button