libertate de conștiințăMarxism cultural

Vasile Bănescu: „Când criticăm o ideologie care vrea să promoveze lucruri străine de credința creștină, nu înseamnă că suntem împotriva unor oameni”

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a vorbit la dezbaterea Stiricurate.ro din 8 mai despre modul în care Biserica se raportează la minoritățile sexuale.

Vasile Bănescu a afirmat că „Biserica are porțile deschise pentru absolut orice om, indiferent de opțiunile lui”.

El a semnalat că orice om „trebuie primit și chiar chemat spre Biserică, cu atât mai mult cu cât se află într-o situație pe care Biserica o consideră nefirească din punct de vedere moral”.

Bănescu a explicat că atunci când „criticăm o ideologie care vrea să promoveze în societate niște lucruri străine de credința creștină, asta nu înseamnă că suntem împotriva unor oameni”.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a precizat că „nu suntem în măsură să judecăm pe nimeni”, mai ales că „judecata ultimă aparține lui Dumnezeu”.

Vasile Bănescu a semnalat că minoritățile sexuale „trebuie să rămână la statutul lor, pe care cred că îl conștientizează, de minorități acceptate și tolerate în societate, dar care să nu înceapă să facă presiuni ca să modifice ordinea firească a lucrurilor dintr-o societate așa cum se întâmplă în Europa de astăzi”.

Sursa: Basilica.ro



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button