Agerpres, 10 aprilie 2017
Republicanii au schimbat joi regulamentul Senatului pentru a-l putea aproba cu majoritate simplă pe candidatul pentru Curtea Supremă propus de Trump, după ce democrații au blocat în primă instanță confirmarea judecătorului din Colorado.
Neil Gorsuch, în vârstă de 49 de ani, devine al nouălea și cel mai tânăr membru al Curții Supreme, pe locul rămas vacant în urma decesului judecătorului conservator Antonin Scalia, în februarie 2016.
Numirea lui Gorsuch constituie cea mai mare victorie politică a președinției lui Trump și reface majoritatea conservatoarea de 5-4 la Curtea Supremă, una din promisiunile de campanie ale miliardarului.
Curtea Supremă a SUA este instanța care a făcut posibile atât liberalizarea avortului la cerere până în luna a noua de sarcină, cât și așa-zisa „căsătorie” pentru persoane de același sex.