Raport șocant al medicilor olandezi: suferința părinților – motiv pentru eutanasia bebelușilor aflați pe moarte

Olanda și Belgia par a fi într-o cursă situată la limita de jos a eticii medicale. La un moment dat Belgia a luat-o înainte atunci când Parlamentul său a ajuns la un consens privind extinderea politicilor controversate ale eutanasiei asupra copiilor grav bolnavi. Dar, imediat, Olanda a venit din urmă.

Presa olandeză a raportat o evoluție și mai uluitore în problema eutanasiei. Durerea simțită de părinții unui nou născut care este pe moarte este o justificare pentru uciderea propriului copil, a declarat Asociația Medicală Regală Olandeză (KNMG), asociație ce reprezintă medicii olandezi.

Într-un nou document oficial, „Decizii medicale asupra vieții nou născuților cu anormalii severe” (redactat numai în olandeză), KNMG explică de ce este acceptabilă, și uneori necesară, eutanasia copiilor. În Olanda, administrarea injecțiilor letale bebelușilor cu dizabilități grave sau înfometarea lor, nu mai este de mult timp o noutate, din moment ce eutanasia este în mod clar permisă prin așa numitul Protocol Groningen 2004.

Noutatea uimitoare a recentei declarații este aceea că se precizează că suferința părinților poate fi un motiv pentru a ucide nou născuții. Printre alte condiții, documentul precizează că o injecție letală de relaxare a mușchilor este posibilă în mod „etic”, atunci când „perioada de suferință dinaintea morții este mărită și decesul iminent întârzie, în pofida pregătirii pentru acel moment, și cauzează o durere extremă părinților.”

Este important să se înțeleagă ce este atât de revoluționar în privința acestei declarații stupide. O ființă umană absolut nevinovată ar putea fi ucisă fără posibilitatea de a-și exprima dorința de a muri, deoarece continuarea existenței sale este un deranj emoțional pentru alții. Secretul a fost dezvăluit. Astăzi sunt bebeluși cu dizabilități severe; mâine ar putea fi adolescenți cu probleme mentale; pe viitor, bătrâni afectați de boala dementei. Nu ai avea inimă dacă nu ai suferi din cauza unor astfel de cazuri; ai avea o inimă de piatră dacă i-ai omorî pentru a-ți stopa propria suferință.

Dr. Verhagen, unul dintre autorii raportului de la KNMG și inițiatorul Protocolului Groningen, a explicat ziarului olandez de elită Volkskrant, de ce angoasa părinților este relevantă. „Acești copii sunt gri și reci, au buze albastre și, dintr-o dată, la fiecare câteva minute, respiră profund. Este foarte greu să vezi așa ceva, iar asta poate dura ore și uneori zile întregi. Experiența este foarte stresantă pentru părinți. Vederea unui copil tremurând în ultimele sale clipe de viață, le poate lăsa răni profunde.”

Totodată, chiar Dr Verhagen recunoaște că acel copil ar putea, de fapt, să nu sufere în acele momente. Poate simți durere și discomfort, dar suferința este un fenomen social și psihologic complex, fără un criteriu științific valid.

Mult mai obiectivă este suferința părinților care sunt martorii neputinței copilului. Doctorii ar trebui să-i scutească pe părinți de „monstruoasa” vedere a propriului copil murind în chinuri, explică Dr. Verhagen. „Aceasta face parte dintr-o bună îngrijire paliativă”.

Criteriile pentru eutanasia nou-născuților sunt următoarele (din pagina 54 a raportului): dacă acel copil suferă, dacă nu își poate exprima propria dorință, dacă decesul este inevitabil și procesul morții este prelungit, atunci copilul poate fi eutanasiat pentru ca părinții să fie scutiți de o continuă suferință.

Din cei 175.000 de copii născuți în fiecare an în Olanda, KNMG sugerează că aproximativ 650 de copii pot fi cazuri pasibile de eutanasiere.

„Acești nou-născuți, în pofida unui tratament intensiv, vor muri cu siguranță în scurt timp. Ei au o prognoză slabă și o foarte mică speranță de viață. Ar putea să nu fie dependenți de îngrijire permanentă, dar vor avea o viață plină de suferință și fără speranță. Doctorii și părinții sunt în fața grelei întrebări dacă să înceapă sau să continue tratamentul, dar oricare acțiune le-ar putea dăuna, având în vedere suferința și dizabilitățile care ar putea rezulta din cauza slabei sănătăți a copilului”.

Dr. Verhagen este probabil cel mai cunoscut susținător al eutanasierii pentru copii din Olanda. „Jurnalul de Etică Medicală” a publicat în luna mai argumentele acestuia, aduse în apărarea Protocolului Groningen. El a negat temerile cum că Olanda merge pe o pantă alunecoasă. În decursul celor cinci ani de la Protocol, predicțiile negative au întârziat să apară, susține acesta. Numărul cazurilor de eutanasie neonatală nu a crescut. În schimb, monitorizarea prenatală a evoluat, iar copiii cu dizabilități severe au fost avortați. „Aceasta a determinat creșterea numărului de avorturi și mai puține cazuri de eutanasie”, a menționat triumfător.

Poate ar trebui să evităm termenul de „pantă alunecoasă” atunci când vorbim despre ceea ce îi determină pe medici să emită asemenea absurdități. Ideea este că, în Olanda și Belgia, criteriile au evoluat într-o asemenea măsură, încât, de la bolnavii terminali, s-a ajuns la adulți care și-au pierdut interesul de a trăi, apoi la copiii suferinzi și iată că acum la copii ai căror părinți suferă.

Orice om rațional poate înțelege că nu este departe ziua când, în Olanda și Belgia, suferința copiilor adulți va fi un motiv suficient pentru eutanasia propriilor părinți bătrâni și bolnavi. „Te rugăm, doctore, scutește-l de suferința noastră!”