Radu Iliescu, blogger: Argumentele pro-avort demontate, curățate și apoi montate la loc

de Radu Iliescu, 27 martie 2017

Un blogger din Turda demontează argumentele celor care se împotrivesc demersului pro-viață și Marșului pentru viață. Sublinierile aparțin redacției:

Marșul pentru viață a fost în bună măsură ignorat de presă. În orașul meu a fost eclipsat de două meciuri din liga a patra de fotbal, în sensul că marșul nu a adus niciun articol, în vreme ce meciurile au avut fiecare articolul lor. Ca să nu existe confuzii. Însă marșul nu a fost ignorat de oameni, atât de cei pro cât și de oponenți. Nu fac niciun secret din faptul că nu găsesc nicio justificare morală avortului. Dar sunt curios care ar putea fi argumentele în favoarea acestei opțiuni. Le-am cules cu grijă și de pe Adevărul, și de pe Vice, și de pe pagina mea de facebook unde toată lumea este binevenită, inclusiv cei răuveniți. Sinteza și comentariile în cele ce urmează:

01. BOR a organizat marșul ale cărui intenții își pierd în acest fel ingenuitatea, pentru că BOR este o instituție care caută prin orice mijloace să domine oamenii 

Acesta este argumentul ad hominem, atacul la persoană. Nici nu se mai obosește nimeni să-l ilustreze cumva: Biserica este malefică pentru că așa spun ziariștii care știu prea bine cum stă treaba, și acesta este un exemplu tipic de afirmație goală. Acest argument îl descalifică pe cel care-l folosește pentru că adevărul unei idei nu ține de cel care o susține, o minciună formulată de un om moral nu devine adevărată, după cum nici un adevăr aflat în gura unuia decăzut nu-și pierde din relevanță.

Revenind la concret, marșul a fost susținut și de Alianța Evanghelică, pentru că problema uciderii pruncilor nenăscuți nu este una dogmatică ci pan-creștină. Și aici se cam termină partea cu dominația BOR, pentru că marșul n-a fost lucrare de prozelitism pentru nimeni ci un exemplu de întâlnire ecumenică. Dacă la marș au participat și membrii altor religii nu pot ști dar nu pot nici să exclud, pentru că nu există religie în lumea asta care să aducă o scuză cât de cât pentru avort.

02. Există probleme mai grave și mai urgente decât avortul 

Atfel spus: da, avortul este o problemă, dar e o problemă mică de tot, pentru că de fapt avem probleme mai mari și aproape imposibil de rezolvat, dacă am vrea să le rezolvăm. Deși pare să fie o acceptare a marșului, prin acest argument se produce o inversare a priorităților al cărei scop este pulverizarea inițiativei. Seamănă cu clasica invocare a momentului prost ales: da, ai dreptate, dar nu acum, nu e momentul potrivit, vedem mai târziu. Când anume? Nu se precizează: mai târziu. Nu trebuie multă perspicacitate să vezi în această abordare o ignorare pură și simplă făcută cu ceva politețe de fațadă.

Problemele pe care adepții pro-avort le consideră mai importante sunt în general: pauperizarea populației, copiii din orfelinate, lipsa accesului la sănătate și educație pentru copiii care trăiesc. Din punctul lor de vedere, un marș pro-viață înainte de rezolvarea acestor probleme este ineficient și nerealist. Eroarea constă în comparația inconsistentă între lucruri care nu fac parte din aceeași clasă: de exemplu omorârea unui om și lipsirea lui de servicii “decente” de sănătate nu sunt comparabile pentru că nu au gen proxim. E ca și cum am spune că vaca are coarne dar calul aleargă mai repede, deci calul câștigă. Dacă ar avea, atunci ar fi legitim să spunem: dacă oricum nu-l pot crește în anumite standarde, atunci mai bine să-l omor.

03. Fără avorturi orfelinatele vor deveni în curând neîncăpătoare

Acesta este sofismul falsei dileme. Se sugerează că există o singură alternativă din care nu se poate ieși. Adică, ori aruncăm copiii la găleată, ori îi aruncăm într-o existență mizerabilă într-un orfelinat. Ni se sugerează că decât în orfelinat mai bună este moartea. Realitatea este exact pe dos: există și alte soluții pe care alternativa arbitrar alcătuită nu le conține. De exemplu, să ne creștem copiii noi înșine. În momentul în care doi adulți au activitate sexuală, probabilitatea de a avea prunci există, oricâte mijloace contraceptive am utiliza. În treacăt fie spus, singura metodă contraceptivă 100% eficientă este abstinența. Dacă privim cauza cu responsabilitate, efectul nu ni se mai pare “accidental”, pentru că oricât de puțin l-ai dori, el nu este în afara firescului. Nu faci un copil cum ți-ar cădea o cărămidă în cap în timp ce mergi pe stradă.

Cât privește orfelinatul, acesta este un loc sinistru pentru că este unul dintre modurile industrializării vieții în modernitate. Orfelinatul este „familia” industrializată, în care copiii sunt turmă iar funcționarii care se ocupă de ei nu sunt mai afectivi ca o bandă de montaj monstruoasă. Numai că nu avortând vom desființa orfelinatele. În anturajul meu există două cupluri care au înfiat și unul care vrea să înfieze. În toate situațiile procesul a fost foarte lent și foarte obositor pentru doritori. Cea de-a treia pereche, cu un nivel financiar sensibil peste media populației, amândoi foarte culți și foarte echilibrați, cu viață creștină activă și trăită intens, mi-au zis prin vara lui 2016: “Sperăm cam în 2 ani să putem înfia un copil.” Acest lucru încă nu s-a petrecut. Problema reprezentată de instituția orfelinatului este că face parte din sistem, și sistemul doar așa poate lucra.

Nu pot să nu mă gândesc la colegul meu de facultate, Cristi, crescut în orfelinat și devenit un profesor și un om mult mai bun decât pot eu visa să ajung vreodată. Cristi a fost abandonat de mama lui la o vârstă la care nu și-a putut-o păstra în memorie. Au reînnodat legătura când el a intrat în facultate. Tot atunci a aflat că are o soră mai mare care între timp devenise judecător. Atât cât pot eu cunoaște, viața nu a fost foarte blândă cu ei. Cu toate acestea, nu văd în virtutea cărei judecăți raționale ar putea cineva într-o zi să se ducă la Cristi și la cei asemenea lui să le spună că mai bine ar fi fost avortați decât să existe acoperișul deasupra capului pe care-l reprezintă orfelinatul. Eu cred, dimpotrivă, că oamenii aceștia încercați de soartă încă din copilărie se bucură că trăiesc. Problema sunt cei care consideră că existența ar trebui trăită doar la anumiți parametri sau deloc.

04. Dacă avortul are loc în primele ț zile de la concepție, nu e embrion ci un țesut, deci nu se pune 

Aceasta nu este o eroare de logică, aceasta este o prostie grosieră. Felina numită leu, care ajunge la maturitate să cântărească 400 de kg și să omoare bivolul sugrumându-l de gât este conținută integral în pisoiașul drăgălaș fătat de leoaică și care n-ar putea în primele luni să omoare un pui de căprioară. Ba mai mult, același leu se află în embrionul complet dependent de organismul matern, ba chiar și în făptură diformă alcătuită de întâlnirea dintre spermatozoid și ovul. Cei dinainte făceau bine distincția dintre potențial și în act: leul adult este leul în act, dar embrionul leonin conține adultul la nivel potențial.

Mai mult decât atât: nimic din ceea ce nu este la început potențial nu trece în act. Acesta este motivul pentru care dintr-un om fără ureche muzicală nu vei obține niciodată un compozitor, pentru că orice talent trebuie să existe înainte de se manifesta, dar se poate să ai un compozitor potențial care să nu creeze niciodată, pentru că mediul nu i-a dat prilejul sau impulsul să treacă de la potențial la act. Ideea că înainte de a fi om, embrionul este non-om, este de o prostie care ar fi revulsat orice om dotat cu dreaptă judecată cu multe sute de ani înainte de epoca noastră. Nu are nicio importanța din ce moment uniunea inițială a celor două celule devine embrion, sau până când este vorba despre un țesut. Acestea sunt doar cuvinte și putem să ne certăm în jurul lor oricât. Cert este că om potențial este om din momentul zero.

05. Biserica este împotriva măsurilor de contracepție în special și a educației sexuale în general 

În ciuda a ceea ce se crede îndeobște de către adepții pro-avort, educația sexuală nu s-a născut odată cu primele programe școlare occidentale de educație sexuală, după cum nici matematica nu s-a născut odată cu primul manual de matematică, ci cu mult timp înainte. A stabili că viața sexuală este legitimă în căsătorie și ilegitimă în afara ei se numește tot educație sexuală, și Biserica spune asta de două mii de ani. E adevărat că modernii fac o confuzie între ideea de educație și mecanica erotică, adică o inițiere în sexualitatea lipsită de interdicții, ceea ce e periculos și la rigoare lipsit de inteligență, pentru că li se induce copiilor ideea că nimeni nu poate rezista atracției erotice și oricum singura ei consecință, împotriva căreia trebuie să luptăm, este sarcina (cum altfel?) nedorită. În realitate, efectele invizibile ale începerii prea devreme a vieții sexuale și ale haosului pe acest plan sunt cu mult mai profunde și mai devastatoare decât episodul cum nu se poate mai trecător al unui inevitabil avort. Sau mai multe.

Eu voi afirma că educația sexuală, așa cum o înțeleg modernii, nu este soluția eliminării avorturilor ci chiar premisa acestora. Un copil care-și începe viața sexuală din curiozitate, sau prin presiunea prietenilor și a filmelor intens erotizate, ajunge mai devreme sau mai târziu la avort pentru că nicio metodă contraceptivă nu este perfect eficientă și da, într-adevăr, nașterea unui copil în afara căsătoriei și cu ani buni înainte de a fi capabil să asiguri mijloacele de trai este o aventură în care un adolescent, care nu și-a putut asuma abstinența când se cuvenea, nu are resursele necesare ca să se arunce. Fără supărare, sexul haotic duce, mai devreme sau mai târziu la avort și singura formă de educație împotriva acestei conexiuni dureroase este aceea pe care o face creștinismul. Sau islamul. Sau iudaismul. Sau hinduismul. Sau orice religie.

06. Lupta împotriva avortului este o formă de opresiune împotriva femeii 

În ciuda a ceea ce afirmă adepții pro-avort, nu doar femeia avortează, ci și bărbatul. Fructul oricăror acțiuni comune nu poate fi decât comun, iar pruncul nu-i făcut doar de femeie, ci și de bărbat. Iar dacă e născut, nu e doar al ei, ci și al lui. Desigur, ultimii ani au făcut ca femeia să fie atât de egală cu bărbatul încât de la un timp să fie chiar mai egală, ei revenindu-i implicit creșterea copilului în caz de divorț, de exemplu. Dar preferințele legislative nu schimbă cursul firesc al lucrurilor: trebuie un bărbat și o femeie ca să facă un copil sau un avort. În contextul acesta, ideea că femeia este opresată atunci când este rugată să reflecteze de două ori înainte de a alege un alt comportament decât cel al mamei este o acuzație fără fundament.

De ce se încăpățânează adepții pro-avort să spună că este vorba de o opresiune la adresa femeiii? Pentru a putea afirma instantaneu că este dreptul ei exclusiv de a alege. Dacă femeia este opresată, avem deja un automatism în această direcție, atunci femeia trebuie să se emancipeze. Să fie liberă, independentă și de succes. Să-și organizeze singură viața. Moment în care avortul este ambalat într-o eliberare, într-o recâștigare a demnității furate de patriarhatul opresor, într-o redobândire a feminității. Mă opresc aici, aberația ideologică este ușor de sesizat. La fel cum este ușor de văzut în ce măsură avortul și familia tradițională sunt legate: într-o familie cu valori perene, responsabilitatea pentru avort este a ambilor, femeia nu poate lua decizia singură și nu poate fi opresată de bărbatul ei pentru asta. Realitatea tristă este că avortul este despre singurătatea aridă a femeii moderne.

07. Interzicerea avortului în comunism a ucis 12.000 de femei 

Acesta este argumentul ad misericordium. N-am înțeles niciodată de ce se numește “argument”, când de fapt este o eroare logică. Un fel de așa nu pe care îl inventariază și tratatele de logică, și manualele de liceu. Într-o discuție de tip rațional nu cauți să captezi mila oponentului, pentru că mila e din alt registru. În general sentimentele și logica nu fac casă bună, iar dacă epoca noastră tinde să supravalorizeze sentimentele acest lucru merge mână în mână cu folosirea inadecvată a pretențiilor de discurs logic.

În cazul acestei afirmații speciale, ea este riguros în răspăr cu adevărul, și asta pentru că nu Decretul 770/1966 poate fi făcut vinovat de această hecatombă ci tocmai nerespectarea lui. În general, o lege poate fi vinovată de atingerea sau neatingerea scopurilor pe care le propune, dar eu n-am auzit ca o lege să fie judecată în raport cu cei care au încălcat-o. Ce-ar fi să spunem că Noul Cod penal se face vinovat de hoțiile și tâlhăriile comise de cei care calcă interdicțiile stabilite prin articolele referitoare la hoții și tâlhării? Cam cum ar suna să învinovățim Codul familiei pentru rata imensă a divorțurilor din România? Până acum eu n-am pomenit pe cineva care să gândească în modul acesta distorsionat și nefiresc.

Iar realitatea este cu totul alta, și nu e greu de înțeles. Dacă legea lui Ceaușescu n-ar fi fost abrogată, probabil că ar fi salvat încă vreo 15-20 de milioane de oameni. Nu țesuturi, ci oameni. După ce a salvat probabil tot atâția cât a fost în vigoare. Vorbim despre respectarea legii, nerespectarea e o aventură individuală în care orice om se bagă pe cont propriu și suportă consecințele. E ca la interdicția de a depăși viteza legală, nu dăm vina pe limitarea la 50 km/h în localitate pentru faptul că ne-am ciocnit noi de stâlp pentru că făceam o liniuță cu 150 km/h.

08. A fi pentru viață (pro-life) înseamnă a fi împotriva dreptului de a alege (pro-choice) 

Riguros vorbind, antonimul lui pro-life nu este pro-choice, ci pro-death. Viața este tot o opțiune, una din două. Desigur, susținătorii avorturilor nu-și spun pro-death și fac eforturi semnificative să ascundă adevărata lor opțiune, mergând până la negarea lucrurilor evidente. Dacă ar fi cu adevărat pro-choice, fanii avorturilor ar respecta legitimitatea opțiunii pentru viață. Însă înverșunarea lor arată că de fapt poziția lor este ireconciliabilă cu dreptul copilului de a se naște.

09. Ne place sau nu, femeile vor continua să facă avorturi 

Acesta este argumentul lipsei de eficiență. Adică marșul a fost degeaba, avorturile vor continua, deci mai bine am fi stat acasă și ne-am fi uitat la meci. Depinde, zic eu. Depinde cum calculăm eficiența. Nimeni dintre cei care au participat la această inițiativă de conștientizare nu și-a imaginat că de mâine în România nu vor mai avea loc avorturi. Dar dacă mâine un medic ginecolog, un singur medic ginecolog se oprește și spune: “Stai așa, dar eu de fapt nu pentru asta am studiat, ci ca să ajut femeile să nască”, atunci putem vorbi de o victorie. Dacă peste o lună sau peste un an o femeie își amintește că a văzut marșul ăsta de pe geam și în urma reflecției decide să-și asume necunoscutul vieții, care oricum există fie că noi ni-l asumăm, fie nu, atunci e victorie. Dumnezeu este dedicat detaliilor, Dumnezeu cumpără cu bucata. Diavolul este singurul care visează mase de oameni, diavolul se vrea angrosist. Eficiența există, doar că trebuie calculată după firea lucrurilor.

Acestea sunt argumentele pro-avort demontate și curățate de stratul gros de manipulare. Haideți să le montăm, să vedem ce iese: un atac la persoană împotriva BOR (ca exponent majoritar al creștinismului în România), o ierarhizare arbitrară făcută cu scopul de a minimiza problema avortului, falsa dilemă avorturi vs. orfelinate (cu preferință netă pentru răul cel mai mare), prostia grosieră de a afirma că viața începe într-un moment ulterior concepției, falsa idee că “educația sexuală” ar putea diminua numărul de avorturi, afirmația complet nejustificată că avortul este doar problema femeii, punerea pe seama unei legi salvatoare a consecințelor suferite de cei care au ales deplin informați să n-o respecte, deghizarea propriilor intenții (death) în spatele unui cuvânt neutru (choice), estimarea de tip contabil a eficienței. Nimic rațional. Singurul lucru logic din discursul adepților pro-avort sunt erorile logice.

Citește și Anda Elena Pintilie, blogger: „Sunt pro viață – de ce crezi c-aș cere moartea oamenilor pro avort?”