Dep. Daniel Gheorghe: „Referendumul pentru Familie se transforma într-o luptă pentru suveranitate românească și drepturi democratice”
Deputatul de Ilfov Daniel Gheorghe a publicat două luări de poziție pe profilul personal de Facebook, pe care le redăm mai jos:
Ma surprinde faptul că USR a avut semnăturile necesare sesizării la CCR a legii tehnice pentru organizarea referendumurilor. Demersul acesta este doar la nivel de pretext unul legat de rolul președintelui în actul de inițiere al referendumului de modificare a Constituției, în fapt este un act de coloratura ideologică neo-marxista care vizează blocarea Referendumul pentru Familie. Dan Barna [USR – n. red.] ne arată cum vede el respectul pentru democrație și valorile creștine asumate de români . Chiar se încearcă toate tertipurile juridice pentru a încalcă un drept legal al peste 3.000.000 de români? În mod clar, să semnezi o sesizare la CCR care vizează chiar și indirect blocarea unei legi constituționale legitime care pornește de la valorile identitare și profund creștine ale acestei națiuni, fix în Săptămâna Sfintelor Paști este o dovadă a îndepărtării de Dumnezeu!
Să te opui dreptului cetățenilor români de a vota un referendum legitim denotă mental antidemocratic și remanente totalitare. Referendumul pentru Familie, care, indiferent de piedicile puse de unii ori de alții, va avea loc, se transforma într-o luptă pentru suveranitate românească și drepturi democratice. Doar românii pot decide prin „DA” ori „NU” cum se definește Familia în Constituție. Încă o dată vedem cum urmașii bolșevicilor de acum o sută de ani, globalistii postmodernitatii deconstructivismului moral, disprețuiesc în mod egal legitimitatea și legalitatea votului democratic universal al poporului alături de elementul că oamenii nu se rup de rădăcini, de valori identitare și de moștenirea păstrată prin familie, comunitate și națiune.