religie

PS Vincențiu al Sloboziei și Călărașilor, i-a îndemnat pe credincioşi să voteze la Referendum pentru „familia binecuvântată de Dumnezeu, formată din bărbat și femeie”

Preasfinţitul Părinte Vincenţiu i-a îndemnat pe credincioşi, în cuvântul său duminical, să voteze la Referendum pentru „familia binecuvântată de Dumnezeu, formată din bărbat și femeie” şi a subliniat că „toate atacurile împotriva lui Hristos încep prin denigrarea familiei”.

Ierarhul a atras atenţia că acesta „este un moment de mare cumpănă în istoria poporului român, pe care cu ajutorul lui Dumnezeu și responsabilitatea poporului dreptcredincios îl vom birui”.

Cuvintele au fost rostite cu prilejul prezenţei în parohia Movila din Protopopiatul Fetești unde a sfinţit un Centru multifuncţional şi a oficiat Sfânta Liturghie, informează Eparhia Sloboziei şi Călăraşilor.

Omilia a avut ca temă principală urmarea lui Hristos. În acest context, Preasfinţia Sa a vorbit despre asumarea Crucii lui Hristos şi despre puterea pe care Sfânta Cruce ne-o dă în călătoria vieții noastre.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

„Credincioșii își asumă Sfânta Cruce în familie – Biserica cea mică, familie binecuvântată de Dumnezeu cu prunci”, a spus Preasfinţia Sa.

Centrul multifuncţional va fi ocrotit de Sfântul Efrem cel Nou.

Sursa: Basilica.ro



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button