Uncategorized
Prof. dr. Monica Pop: „Fiecare spital fără potențial infecțios ar trebui să adopte un copil”
Din afară, prof. dr. Monica Pop, managerul Spitalului de Urgențe Oftalmologice București, pare un om dur care, atunci când este cazul, taie cu vorba la fel de precis cum taie cu bisturiul. Un om cu principii, care nu-și calcă niciodată cuvântul. Însă, în spatele acestei platoșe, toți cei care au avut bucuria de a o cunoaște cu adevărat au descoperit un suflet cald.
Puțină lume știe că, alături de personalul spitalului, ați „adoptat”, cu ani în urmă, un băiețel.
Da. Este o poveste specială care îmi încălzește sufletul. Vlăduț este acum student la Kinetoterapie, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și visează să facă și Psihologia. Eu l-am cunoscut în urmă cu mulți ani. Era un puști de vreo șapte-opt ani care a fost adus la noi în spital ca pacient. Fusese abandonat la naștere și se afla într-un centru de plasament. Micuțul fusese născut fără un ochi.
Cum a devenit copilul spitalului?
Vlăduț a fost adus pentru protezare. A stat internat o perioadă și i-am aplicat o proteză oculară. Însă, la intervale scurte de timp, după ce era trimis înapoi la centrul de plasament, Vlăduț revenea la noi cu proteza spartă. Pe atunci foloseam proteze din sticlă, nu din acrilat, cum sunt cele de acum, care pot fi scăpate pe ciment fără să pățească ceva. Primele dăți am crezut că îl bat băieții, că îl pun să scoată proteza și tot soiul de explicații. Până într-o zi când l-am luat mai tare și a recunoscut: „Doamna director, eu îmi sparg protezele ca să revin aici. Eu nu mai vreau să mă întorc acolo pentru că mănânc bătaie. Ne scoală noaptea din somn să ne bată. Eu vreau să rămân aici, la spital”. Am avut nevoie de două secunde pentru a lua decizia: „Bine, Vlăduț. Vei rămâne la noi“.
L-ați obținut legal?
Da. Am făcut demersurile și spitalul a obținut tutela lui. L-am înscris la școala de ambliopi și l-am cazat într-o rezervă. Era răsfățatul tuturor. De la portar până la medici, toți l-am tratat ca pe propriul copil. Dimineața îl ducea la școală șoferul spitalului și tot el îl aducea. În rest, refuza să iasă din spital. Nu voia să meargă nici la cumpărături, când mai ieșeau angajatele să ia fructe, prăjituri ceva. Era în sufletul lui teama permanentă că nu se va mai întoarce la noi.
Era răsfățatul tuturor.
S-a adaptat repede?
S-a adaptat repede?
Ne-am străduit să-i fie bine. Știam că este un copil care a trăit chinuit până a ajuns la noi. Întreg personalul îi făcea bucurii. Hăinuțe, dulciuri, rechizite școlare. Cu toții îi aduceau lui Vlăduț, dimineața, câte un mic dar. În ciuda faptului că era copleșit de acest răsfăț, niciodată nu a devenit obraznic. Avea un bun-simț înnăscut. Nu cerea niciodată nimic. Nu răspundea. Nu ne-a făcut niciodată probleme. Prietena mea, juristă a spitalului, Silvia Dinu – Dumnezeu să-i odihnească sufletul ei bun – nu venea niciodată la spital fără ceva pentru Vlăduț. Se înduioșa atât de tare de drama lui încât îi dădeau lacrimile. Asistentele și îngrijitoarele l-au învățat cum să-și facă duș, să-și aranjeze hăinuțele în dulap.
Primul tort din viață, la spital
A existat vreun moment special?
Cel mai special moment a fost, pentru Vlăduț, prima lui aniversare. Personalul medical i-a comandat un tort cu lumânărele. Era iarnă. 26 ianuarie. Într-o duminică. Seara, în holul spitalului, am stins luminile și cineva a intrat cu tortul. Nu vă pot descrie uimirea de pe fața lui. Nu știa ce înseamnă. Nu știa dacă este pentru el. Nu știa ce să facă. I-am explicat că este aniversarea lui, că este sărbătoritul și trebuie să sufle în lumânărele pentru ca apoi să-și poată deschide cadourile.
În timp, s-a convins că nu-l veți părăsi?
A căpătat încredere. A înțeles că este copilul nostru. Când eram de gardă, o aduceam pe fiica mea -erau cam de aceeași vârstă – și se jucau împreună. În rest, își mai găsea amici printre pacienți. Personalul spitalului îl ajuta la lecții, îi verifica temele de acasă. Apoi a urmat etapa în care a prins curaj și a fost de acord să meargă acasă, în weekenduri sau în concedii cu asistente sau medici.
Și-a simțit mama naturală
Au existat familii care au vrut să-l adopte?
Foarte multe. Însă nici el nu voia să plece și nici noi nu voiam să-l dăm. Era copilul nostru, al spitalului, de ani de zile. Ne spunea uneori, cu amărăciune, că poate a fost urât și de-aia mama lui nu l-a iubit. Însă, după protezare, arăta ca toți ceilalți. Până într-o zi, când a intrat la mine în birou un cuplu, iar doamna mi-a spus că este mama naturală a lui Vlăduț. Nu am zis nimic, dar l-am chemat să o vadă. Doamna și soțul ei l-au invitat la o prăjitură în oraș și, surprinzător, Vlăduț a acceptat. Probabil sufletul lui a simțit că au același sânge. Așa a plecat băiețelul de la noi. L-au adoptat mama naturală și actualul ei soț.
Vă mai vizitează?
Evident. Acum este mare. Este student. S-a dezvoltat frumos, iar caracterul lui bun îl va ajuta mult în viață. I-am simțit lipsa după ce a plecat. Eu cred că fiecare spital fără potențial infecțios ar trebui să adopte un copil. Așa cum erau copiii de trupă în cazarmă, așa ar fi bine să existe și copii adoptați de spitale. Cadrele medicale sunt persoane cu educație, cu suflet, iar acei copii ar avea numai beneficii. Vă spun asta din proprie experiență.
A fost un copil chibzuit
„Un început de an școlar mi s-a întipărit în minte. Vlăduț avea banii lui, primiți în dar de la personalul medical sau de la diverși vizitatori ai pacienților. Și-i ținea pe toți într-un plic la secretara mea. Într-o zi am fost anunțată că Vlăduț și-a cerut banii și a plecat cu ei. M-am cam panicat pentru că el nu ieșea singur din spital niciodată. Când s-a întors, mi-au dat lacrimile. Se dusese să-și cumpere rechizite pentru noul an școlar. Deși nu-i lipsea absolut nimic, probabil a vrut să și le cumpere el însuși. A fost un copil chibzuit și va ajunge un adult destoinic.”
4.000 de operații a realizat, până în prezent, prof. dr. Monica Pop.
18 ani au trecut de când prof. dr. Monica Pop conduce Spitalul de Urgențe Oftalmologice București.
Sursă: Ziarul ring
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.
