Marşul pentru Viaţă

Peste 30.000 de persoane „Uniți pentru Viață” la Marșul pentru Viață din Mexico City

Peste 30.000 de persoane au participat sâmbătă, 18 mai, la cea de a 8-a ediție a Marșului pentru Viață din Mexic (MPVM). Acțiunea, desfășurată în capitala Ciudad de Mexico, a fost organizată de Asociația Pași pentru Viață (Pasos por la Vida) și Mișcarea Tineretul Pro-Viață (Juventud ProVida) și a beneficiat de prezența reprezentanților a 12 state în parlamentul federal din partea a 4 partide politice. Asociații pro-viață din Argentina, Brazilia, Columbia și Chile au transmis mesaje de susținere a marșului. Tema acestei ediții a MPVM a fost „Uniți pentru Viață”.

Participanții s-au adunat la Monumentul Mamei, după care au mărșăluit pe străzile capitalei până în fața Congresului (parlamentul federal), unde au cerut retragerea tuturor inițiativelor legislative pro-avort din congresele mai multor state ale uniunii, precum și revocarea legii care legalizează avortul în districtul federal Mexico City. În Mexic legislația care reglementează avortul diferă în cele 32 de state. Există restricții severe în marea majoritate a statelor, însă din 2007 avortul la cerere până la în săptămâna 12 de sarcină a fost legalizat în districtul federal Mexico City.  Potrivit datelor statistice peste 200.000 de nenăscuți au fost uciși în Mexico City de la legalizarea avortului. Partidele pro-avort, Curtea Supremă și actualul președinte au fost printre țintele protestelor susținătorilor pro-viață. Deși mai multe state mexicane au introdus în constiuție legi care protejează viața din momentul concepției, mai multe dintre acestea au fost respinse ca neconstituționale de către Curtea Supremă. Actualul președinte al Mexicului, Andrés Manuel López Obrador, a anunțat recent că intenționează să convoace un referendum pe tema legalizării avortului. Partidul acestuia beneficiază de o majoritate în congresul federal, care i-ar permite legalizarea avortului în toate cele 32 de state.

Sursă: mvsnoticias.com



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button