Părinții unui copil cu Sindrom Down adoptă gemeni cu nevoi speciale

Traducere și adaptare după Life Defenders

Numele meu este Den Alan. Eu și soția mea ne-am căsătorit cu zece ani în urmă și am încercat să ne mărim familia îndată după aceea. Tocmai când ne pierdusem speranța că vom putea concepe natural, după cinci ani lungi de încercări am aflat cu mare bucurie că urma să avem un bebeluș. Dar, spre durerea noastră, la douăzeci și una de săptămâni și jumătate, am pierdut bebelușul: o fetiță, căreia i-am dat numele de Maria Francesca.

Atunci am luat hotărârea să începem procesul de adopție. Curând după aceea, soția mea a rămas din nou însărcinată. Din păcate, la unsprezece săptămâni, am pierdut și acest bebeluș, pe care l-am numit William.

Am reluat procesul de adopție de unde îl lăsasem, cerând ajutorul Agențiilor de Caritate Catolice. În SUA ele sunt organizate într-o rețea și colaborează foarte bine între ele. Procesul de adopție a fost unul meticulos. A fost necesar să trecem prin evaluări și să urmăm cursuri, a trebuit să răspundem la întrebări despre viața noastră și am avut formulare nesfârșite de completat. Bolda și cu mine a trebuit să alcătuim o „carte vizuală” (o broșură cu poze și informații despre noi) și fiecare birou din rețeaua agențiilor de adopție a primit câte o copie.

Am fost întrebați și dacă am fi de acord să adoptăm gemeni sau tripleți, copii cu diverse diagnostice etc. și la toate aceste întrebări am răspuns: „Da”. Ne încredințasem Domnului de-a lungul acestui întreg proces și nu am fi putut să Îl limităm pe El considerând că un copil pe care El îl avea pentru noi nu era destul de bun.

A durat aproape un an să încheiem procesul de adopție; în cele din urmă, am primit telefonul mult-așteptat de la biroul de adopție. Mama biologică văzuse „cartea noastră vizuală” și, dintre trei cupluri, ne alesese pe noi. Purta în pântece gemeni.

GEMENI! Ne rugasem atât de mult ca Dumnezeu să ne binecuvânteze cu gemeni. Avusesem partea noastră de suferințe și frustrări, dar iată, ajunsesem aici!

Am pornit la un drum lung de patru ore până în Bismarck, North Dakota, ca să o întâlnim pe mama biologică. În timpul vizitei i-am cunoscut și părinții. Ne-au pus multe întrebări la care am răspuns fără șovăială. Una din chestiunile discutate a fost despre cum ne-am simți să devenim părinți pentru copii americani nativi. Le-am explicat că vom aprecia și îmbrățișa diversitatea în casa noastră.

Partea cea mai dificilă a procesului a fost grija noastră că ne-am fi implicat emoțional prea mult, în timp ce mama s-ar fi putut răzgândi. Ne fusese destulă pierderea copiilor noștri! Totuși, cu credință, ne-am continuat drumul în necunoscut, avându-l pe Dumnezeu călăuză.

Două săptămâni mai târziu, am aflat că soția era din nou însărcinată. Regulamentul agenției era că nu poți adopta dacă aștepți un copil. Asistentul social i-a spus mamei biologice că urma să avem un bebeluș și a întrebat-o dacă dorea în continuare ca noi să îi adoptăm gemenii.

Spre ușurarea noastră, a spus da!

Gemenii s-au născut în martie 2016, iar celălalt copil ni s-a născut în octombrie.

Avem o adopție deschisă și o relație fenomenală cu familia biologică. De fapt, chiar weekendul acesta urmează să mergem împreună la festivalul Pow Wow. Mai mult, familia biologică a gemenilor îl tratează pe fiul nostru biologic ca pe un membru al familiei lor. Se poartă cu el precum cu un fiu adoptiv!

Primul geamăn s-a născut cu un defect la inimă care s-a corectat singur după naștere. Doctorii au crezut că va trebui operat, dar la vizita de șase luni defectul deja se corectase. Geamănul mai mic are picior strâmb congenital și artrogripoză. Artrogripoza este o afecțiune în care brațele și picioarele nu se îndoaie așa cum ar trebui. Doctorii ne-au spus că nu va putea merge, dar, cu toate acestea, merge! Fiul nostru biologic s-a născut cu Sindrom Down și cu o afecțiune la inimă, care s-a vindecat și ea de la sine.

Viața într-o familie cu trei copii de aceeași vârstă are provocările ei, dar nu am vrea să fie nicicum altfel. Zilele noastre sunt pline de atât de multă viață și iubire!

Mesajul nostru pentru acele familii care descoperă că așteaptă un copil la puțină vreme după nașterea ultimului copil este că va fi nevoie de timp ca să se obișnuiască, dar vor reuși – indiferent de ce vor spune oamenii. În ce-i privește pe cei care tocmai au primit un diagnostic prenatal, precum în cazul fiului nostru care are Sindrom Down, vă spun felicitări! Sunteți printre puținii norocoși care sunteți binecuvântați în chipuri pe care nu le puteți înțelege acum. Respirați – va fi bine, veți putea duce asta!