A ratat Madonna șansa de a fi primul anchetat „politic” al „dictaturii” Trump?
de Dragoș Mocanu
În campania electorală din SUA, Madonna a susținut-o din toate puterile pe Hillary Clinton. A ajuns să promită celor care o votează că le va face sex oral.
Declarațiile sunt ușor explicabile pentru o vedetă care împlinește anul acesta 59 de ani, o vârstă înaintată pentru standardele showbiz-ului, o vedetă care caută să reintre pe prima scenă a muzicii internaționale, ocupată acum de alte cântărețe în vogă.
Dar „revoluția iubirii” la care declară că îi cheamă pe oameni nu s-a sfârșit cu aceste promisiuni.
În 21 ianuarie 2017, după ce Hillary Clinton a pierdut alegerile, iar Președintele Trump a depus jurământul, Madonna a urcat pe scena Women’s March.
Și-a început speech-ul astfel: „Vreau să pornesc o revoluție a iubirii”. După câteva înjurături și vulgarități care erau probabil menite să-i stimuleze pe viitorii revoluționari, Madonna a repetat că s-a gândit serios să arunce în aer Casa Albă, dar problema este că aceasta nu ar ajuta cu nimic. Ceea ce a făcut Secret Service să se autosesizeze.
După două zile, Madonna a scris pe Instagram că a fost vorba de o simplă metaforă. Dacă această declarație va fi suficientă pentru ca Secret Service să stopeze ancheta, înseamnă că Madonna a ratat șansa de a fi primul anchetat „politic” al „dictaturii” Trump.
Dar când ea și participanții strigă „am ales dragostea” și în același timp laudă avortul, e greu de luat în serios orice declarație. Rămâne de văzut dacă Secret Service își va continua ancheta sau nu. O dictatură nu se poate să nu genereze prigoniți, iar a fi „prima prigonită” ar însemna noi apariții ale ei la breaking news.